Protejarea familiei, intre traditie si provocari sociale
Eutanasierea copiilor aflaţi în suferinţă, cu boli incurabile, persecutarea cadrelor medicale ce nu doresc să participe la avorturi, încurajarea şi normalizarea comportamentelor homosexuale, banalizarea practicilor abortive, studiul pe embrioni cu trei părinţi, cu alte cuvinte, mijloace de propagandă continuă împotriva familiei şi a valorilor acesteia, dintre care ar mai fi foarte multe de înşiruit, sunt fenomene care aparent nu ne afectează şi trec pe lângă noi, trezindu-ne poate doar revoltă sau dispreţ.
Însă ar trebui să se întâmple mai mult decât atât, ar trebui să impulsioneze oamenii să lupte pentru adevăratele lor drepturi. Pentru că vieţile noastre şi ale copiilor nostri depind de hotărârile pe care alţii le iau pentru noi. În întreaga lume, mişcarea pro-viaţă are un singur scop: apărarea şi promovarea valorilor vieţii şi, eventual, ale familiei. Spunem eventual, pentru că, deşi are un rol esenţial în ceea ce presupune menţinerea vieţii, de multe ori, familia este uitată. Omul este purtătorul vieţii, însă acest lucru se poate valorifica numai în sânul familiei, sub binecuvântare dumnezeiască, prin facerea de copii, prin sprijinirea duhovnicească între membrii ei şi, nu în ultimul rând, ocrotirea moralităţii soţilor.
Criza familială, ca rezultat al revoluţiei sexuale
Problemele cu care se confruntă Familia tradițională în societatea zilelor noastre nu trebuie ignorate şi privesc pe toată lumea, indiferent de naţionalitate sau religie. Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a organizat, la sfârşitul lunii ianuarie, o masă rotundă pe tema „Familia tradițională – provocări actuale”, urmărind, pe lângă discutarea problemelor, şi căutarea unor modalități de rezolvare a problemelor cu care se confruntă Familia tradițională. „De ce această problemă? Pentru că experienţa şi viaţa din ultima perioadă ne arată că noi suntem supuşi unor presiuni din partea unor grupuri mici, dar foarte bine organizate. În esenţă, asistăm la un atentat împotriva valorilor tradiţionale. Să exemplific: insistenţa cu care se doreşte un anumit tip de educaţie sexuală în şcoli, bazată pe sexualitate şi nu pe asumarea valorilor frumoase din viaţă, atacuri la adresa familiei, la nivel juridic, în sensul că prin modificările constituţionale şi legislative în general, se doreşte legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Apoi avem problema avortului, care se doreşte a fi, pe de o parte, un act finanţat din fondurile publice, pe de altă parte se doreşte acceptarea avortului la adolescenţi fără consimţământul părinţilor, şi arogarea dreptului la avort ca drept fundamental iar, în cazul în care nu se produce, este considerat un atac la demnitatea şi libertatea persoanei”, ne-a explicat Pr. Radu Brânză, coordonatorul Departamentului ProVita.
Exemplul altor state ale lumii, care au dus ideea de libertate atât de departe încât nu mai au nici un respect faţă de valorile tradiţionale, ne arată că nici individul nici naţiunea nu au nimic de câştigat. În cazul creştinilor, aceştia sunt persecutaţi dacă nu se conformează regulilor generale şi, din punct de vedere regislativ, ei nu doar că nu au dreptul de a se opune, dar, mai grav, sunt obligaţi să se supună şi să se conformeze. Şi, ca timp istoric, este un pas foarte mic între acceptarea anomaliilor şi normalizarea acestora până la anularea libertăţii celor care nu sunt de acord cu ele. Iar familia tradiţională nu doar că nu mai este respectată, ci mai degrabă începe să fie dispreţuită după impunerea unor norme false.
„Este timpul să ne organizăm cumva, să luam atitudine”
La această discuţie, pe lângă reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, au participat invitaţi din partea Episcopiei Romano-Catolice şi reprezentanţi ai unor asociaţii, fundaţii şi instituţii de învăţământ, care au astfel de preocupări în activitate şi ca misiune, din dorinţa de a acoperi un spectru cât mai larg. Primul pas în identificarea acțiunilor comune de apărare și promovare a Familiei tradiționale a fost cunoaşterea reciprocă între toţi participanţii la discuţie şi preocupările lor, urmat de analiza atacurilor la adresa instituţiei familiei şi încercarea de a găsi puncte comune de rezolvare a problemelor. „În procesul ăsta este foarte important să înţelegem ce facem fiecare, pentru că ştim unii de alţii, dar nu ne vedem de multe ori. Am încercat pe de o parte să problematizăm, să punem în discuţie dacă este sau nu supusă familia tradiţională la astfel de atacuri. Şi apoi, ideal ar fi să încercăm să avem un plan de viitor, adică o agendă de lucru comună. De ce? Pentru că sentimentul general, şi la noi şi la nivel european, este că asistăm, aşa cum spuneam, din partea unor grupuri extrem de mici dar foarte bine organizate, cu nişte ţinte precise, care încearcă să schimbe toate valorile astea. Şi atunci cred că este timpul să ne organizăm cumva, să ne trezim, să luam atitudine. Pentru că dacă nu suntem atenţi la aceste mici, dar extrem de importante schimbări legislative, ajungem la un moment dat să nu mai putem repara lucrurile. De fapt experienţa occidentală ne arată că acest discurs, în care se invocă libertăţile fundamentale, este un discurs viclean, pentru că în numele libertăţii se fac tot felul de jocuri şi de fapt se urmăreşte o resetare a ceea ce înseamnă normalul cu care noi suntem obişnuiţi”, ne-a mai explicat Pr. Radu Brânză.
Problemele familiei contemporane apar în mod firesc în momentul în care se intervine în echilibrul ei, încălcându-i-se libertatea din încercarea de a impune libertatea altora. Şi orice deviere de la normal o afectează într-un fel sau altul, ca rezultat al unei revoluţii sexuale care parcă nu se mai termină şi generează tot mai multe probleme de ordin spiritual, femeile în mod special devenind sclave fără drepturi ale unei industrii extrem de productive, care se ascunde după promovarea unei vieţi sexuale libere, după planificarea familială şi după dreptul de a face avort. De Daniela Bălinişteanu – Doxologia
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: