GENERAL

Proteste în România! Deciziile Guvernului a scos românii în stradă

Decizia Guvernului a scos oamenii din case. Drept răspuns la anunțul ce vizează îngheţarea drepturilor salariale pentru anul 2021, a fost organizată o acţiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga ţară.

„Organizaţiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” afiliate Federaţiei PUBLISIND, Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL, împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, dau tonul protestelor şi organizează o acţiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga ţară, ca o primă reacţie la proiectul Ordonanţei de urgenţă pe care primul ministru Florin Cîţu a anunţat public că îl va promova şi care vizează îngheţarea drepturilor salariale pentru anul 2021”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.

Protestele vor avea loc joi, între orele 10:00 şi 12:00, în faţa sediilor prefecturilor și pe trotuarul din faţa MAI, la Bucureşti, în limita maximă prevăzută de Legea 55/2020, respectiv 100 de persoane.

În semn de solidaritate, la acţiuni şi-au anunţat participarea şi grefieri şi reprezentanţi ai celorlalte sindicate afiliate Federaţiei PUBLISIND, între care şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

Ce transmit sindicaliştii
„Nu putem accepta aceste măsuri de austeritate îndreptate împotriva poliţiştilor în condiţiile în care, de 8 luni, suntem în prima linie şi gestionăm măsurile împotriva pandemiei de SARS-Cov2. Inclusiv cifrele vorbesc grăitor despre riscurile la care ne expunem zilnic, peste 12.000 de infectaţi din rândul personalului MAI şi 30 de decese.

Deficitul de personal suplinit tot de oamenii din activitate, sutele de ore suplimentare efectuate de fiecare angajat, costurile cu echipamentele de protecţie, tratamente, testări care au fost suportate integral de către angajaţi, dar şi lipsa oricăror compensaţii de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă, culminând cu îngheţarea drepturilor salariale din Legea 153/2017, au generat mari tensiuni şi nemulţumiri ale personalului”, au transmis sindicaliştii.

Aceștia au menţionat că este „doar prima reacţie de moment” şi vor anunţa, în prima săptămână din ianuarie, ce alte forme de protest vor urma.

Conform informațiilor transmise de sindicaliști, acţiuni de protest ar urma să aibă loc în judeţele Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea.

Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020, printr-o OUG adoptată miercuri de Guvern. Premierul a precizat că în acest nu au fost micşorate veniturilor celor din sistemul public şi nici acum nu au fost tăiate venituri.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.