PSD intră cu drujba în pădurile virgine
Sub pretextul că vrea să dezvolte comunităţile locale, senatorul PSD Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului, a promovat un proiect de lege care va distruge pădurile virgine şi ariile protejate. USR şi ONG-urile pentru protecţia mediului încearcă să blocheze legea care a trecut deja de Senat.
Majoritatea PSD- ALDE-UDMR din Senat a adoptat săptămâna aceasta un proiect de modificare a Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice, care loveşte în pădurile virgine şi parcurile naţionale. Proiectul, semnat de mai mulţi parlamentari de la PSD, ALDE, UDMR şi chiar PMP, este asumat de senatorul PSD Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului, a cărui familie are în proprietate mai multe terenuri pe Valea Prahovei.
Articolul care va permite distrugerea ariilor naturale este formulat în felul următor: „Scoaterea definitivă şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional necesare realizării, dezvoltării, întreţinerii şi modernizării sistemelor de utilităţi publice în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii oamenilor şi animalelor, este permisă inclusiv pentru suprafeţele cuprinse în zona de protecţie strictă, zona de protecţie integrală şi zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervaţii naturale precum şi pentru suprafeţele incluse în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile şi indicatorii pentru includerea în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România“.
ONG-urile pentru protecţia mediului contrazic proiectul PSD. „Ce nu spun susţinătorii acestei legi e că în majoritatea zonelor cu protecţie a ariilor protejate nu prea există localităţi. Şi ce nu se mai spune este că aceste zone strict protejate înseamnă doar 1% din suprafaţa României“, arată Agent Green, ONG pentru protecţia mediului şi conservarea biodiversităţii. Potrivit unor surse politice, în Comisia de Mediu din Senat, Emanoil Savin, iniţiatorul proiectului de lege, s-a plâns că avem „prea multe arii protejate“ şi că „avem nevoie de pârtii de schi“.
Senatorul USR Allen Coliban spune că, oricum, pentru dezvoltarea comunităţilor din zonele naturale protejate există deja cadru legal. „Derogările pentru utilităţi, care necesită scoaterea unor zone din fondul forestier, sunt prinse într-o directivă europeană. Primăriile trebuie doar să meargă cu un dosar la Agenţia Ariilor Protejate. Anul trecut, toate dosarele au fost avizate pozitiv“, a spus Allen Coliban pentru „Adevărul“.
La rândul său, senatorul USR Mihai Goţiu, unul dintre contestatarii proiectului de la Roşia Montană, a spus în plen: „Prin această lege, caracterul ariilor naturale se pierde.Veţi distruge posibilitatea ca localităţile să se dezvolte pe bază de turism“. Senatorul PSD Şerban Nicolae a replicat: „Nu cred foarte tare în ecologiştii de asfalt, în cei care merg cu maşini cu combustibil fosil, dar în weekend se duc la munte pentru că iubesc natura“.
Proiectul de lege iniţiat de Emaniol Savin a trecut cu o largă majoritate în Senat. „Mi s-a luat o piatră de pe inimă“, a spus Emanoil Savin, iniţiatorul proiectului, apoi a lansat un atac la USR, singurul partid care s-a opus în plen. „Cei de la USR nu au primari, nu au sedii de partid, nu au număr la poartă, nu-i găseşte nimeni“, a spus Savin, de la tribună. Legea va merge la Camera Deputaţilor, pentru a primi votul decisiv. „Va fi dezbătută pe repede-nainte. La Comisia de Mediu din Senat, am avut termen de depunere a raportului data de 6 martie, dar legea deja a trecut de plen. Care este graba?“, s-a întrebat Allen Coliban. „N-am făcut nimic pe repede-nainte. Am făcut prea târziu“, a răspuns Şerban Nicolae.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: