Psihopatia biblică a Israelului

M-am săturat să citesc că Netanyahu este un psihopat. Nu văd niciun motiv să-l consider un psihopat în sensul psihiatric al termenului, nici pe el, și nici pe vreun alt lider israelian. Au o psihopatie colectivă, ceea ce este complet altceva.

Diferența este aceeași ca între o nevroză individuală și o nevroză colectivă. Potrivit lui Freud, religia (…vrea să spună creștinismul) este o nevroză colectivă. Freud nu a vrut să afirme despre credincioși că erau nevrotici. Dimpotrivă, el a observat că nevroza lor colectivă avea tendința de a-i imuniza împotriva nevrozei personale. Nu subscriu la teoria lui Freud, o folosesc doar ca pe o garanție pentru propria mea teorie: sioniștii, chiar și cei mai sângeroși dintre ei, nu sunt psihopați individuali. Mulți dintre ei sunt oameni iubitori și chiar dedicați în cadrul propriei comunități. Mai degrabă, sunt vectori ai psihopatiei colective, adică a unui mod inuman de a lua în considerare și de a interacționa cu alte comunități umane.

Acesta este un punct crucial. Tratarea liderilor israelieni ca psihopați nu ajută la înțelegerea noastră despre Israel. Ceea ce avem nevoie este să recunoaștem Israelul ca psihopat colectiv și să studiem originea acestui caracter național unic. Este o problemă de supraviețuire pentru lume, la fel cum este o problemă de supraviețuire pentru orice grup să identifice psihopatul dintre ei și să înțeleagă modelele sale de gândire și comportament.

Ce este un psihopat?

Psihopatia este un sindrom de trăsătură psihologică clasificat ca tulburare de personalitate. Unii psihiatri preferă să o numească „sociopatie”, deoarece este în esență o incapacitate de socializare autentică. Manualul de Diagnostic și Statistică privind Tulburările Mintale, biblia psihiatrului, sugerează „tulburare de personalitate antisocială”, dar termenul „psihopatie” rămâne cel mai popular, așa că îl voi folosi aici.

Trăsătura fundamentală a caracterului psihopatului este absența empatiei și, prin urmare, absența vreunei inhibiții morale în relația sa cu ceilalți, combinată cu setea de putere. Psihopatul împărtășește, de asemenea, anumite trăsături cu narcisistul: el are o viziune grandioasă asupra propriei sale importanțe. În mintea lui, totul se datorează lui pentru că este excepțional. Nu greșește niciodată și eșecurile sale sunt întotdeauna din vina altora.

Adevărul nu are nicio valoare pentru psihopat. Este un mincinos patologic, dar abia dacă este conștient de asta. Minciuna este atât de naturală, încât problema „sincerității” sale este aproape irelevantă: psihopatul bate detectorul de minciuni. Psihopatul este incapabil de empatie, dar învață să o simuleze. Puterea lui constă în capacitatea sa extraordinară de a înșela. Deși el însuși este imun la vinovăție, este un maestru în a-i învinui pe ceilalți. Deoarece psihopatul nu este în măsură să se pună în locul altcuiva, el nu se poate privi cu un ochi critic. Convins de dreptul său în toate circumstanțele, este cu adevărat surprins de resentimentele victimelor sale – și le va pedepsi pentru asta. Dacă fură proprietățile cuiva, va considera resentimentul celui jefuit ca o ură irațională.

Deși psihopatul poate fi considerat complet nebun, el nu este bolnav în sensul medical al termenului, deoarece nu suferă: psihopații nu consultă psihiatri decât dacă sunt obligați. Într-un anumit sens, psihopatul este supra-adaptat vieții sociale, dacă totuși scopul vieții sociale este de a-și urmări calea individuală. Acesta este motivul pentru care adevăratul mister, din punct de vedere darwinian, nu este existența psihopaților, ci proporția lor mică în rândul populației. Cea mai optimistă estimare pentru populația occidentală este de 1%. Dar psihopații nu sunt confundați cu proverbialul 1% care deține jumătate din averea lumii, chiar dacă un studiu realizat în rândul managerilor superiori ai companiilor mari a arătat că trăsăturile psihopatice sunt răspândite în rândul lor.

Israel ca Stat psihopat

Faptul că astăzi evreii sunt reprezentați în mod disproporționat în rândul elitei economice (constituie jumătate din miliardarii americani, în timp ce reprezintă doar 2,4% din populație), nu înseamnă că psihopatia este mai răspândită în rândul evreilor. Într-un fel, este chiar invers: evreii își arată reciproc un grad ridicat de empatie, sau cel puțin solidaritate, mergând adesea până la sacrificiul de sine. Dar natura selectivă a acestei empatii sugerează că este îndreptată mai puțin către umanitatea altora decât către etnia lor.

De fapt, gândirea evreiască tinde să confunde evreismul și umanitatea. Rezultă că ceea ce este bun pentru evrei trebuie să fie neapărat bun pentru umanitate. În schimb, o crimă împotriva evreilor este o crimă „împotriva umanității”, concept pe care l-au creat în 1945. A confunda evreismul cu umanitatea ar putea fi narcisism colectiv, dar a considera non-evreii ca fiind mai puțin umani este un simptom clar al psihopatiei colective.

Ca și comunitate, evreii se consideră nevinovați de acuzațiile împotriva lor. Acesta este motivul pentru care pionierul sionist Leo Pinsker, medic, a considerat că iudeofobia este o „psihoză”. „Ca psihoză, este ereditară și, ca o boală care a fost transmisă timp de două mii de ani, este incurabilă”. În consecință, evreii sunt „oamenii aleși prin ura universală” (nici măcar evreii atei nu pot să nu definească iudaismul ca o alegere).

Israel, Statul evreiesc, este psihopatul dintre națiuni. El acționează față de alte națiuni în același mod în care un psihopat acționează față de semenii săi. „Doar psihiatrii pot explica comportamentul Israelului”, a scris jurnalistul israelian Gideon Levy în Haaretz în 2010. Cu toate acestea, diagnosticul său, care include „paranoia, schizofrenia și megalomania”, este greșit. Având în vedere capacitatea nelimitată a Israelului de a manipula alte națiuni, Statele Unite în primul rând, avem de-a face cu un psihopat.

Prin trasarea unei paralele între psihopatie și comportamentul Israelului, nu dau vina pe israelieni sau evrei ca persoane. Ele fac parte din această psihopatie colectivă numai în măsura supunerii lor la ideologia națională. Se poate face o comparație cu un alt tip de entitate colectivă. În „The Corporation”: „The Pathological Pursuit of Profit and Power”, Joel Bakan a menționat că marile corporații se comportă ca psihopații, fiind insensibile la suferințele celor pe care îi zdrobesc în căutarea de profit: „Comportamentul corporatist este foarte similar cu cel al unui psihopat”. Analiza mea despre Israel se bazează pe același raționament. Cu excepția faptului că Israelul este mult mai periculos decât orice multinațională (…și chiar decât Pfizer), pentru că ideologia care îi generează tulburarea de personalitate este mult mai nebună decât filozofia liberală și social-darwiniană a unei companii. Filosofia lui Israel este biblică.

Virusul biblic

Psihopatia colectivă a Israelului nu este genetică, ci culturală, dar a fost formată din timpuri străvechi, și astfel este înrădăcinată în subconștientul ancestral (care poate fi epigenetic): provine în cele din urmă de la zeul gelos inventat de Leviți pentru a controla câteva triburi înfometate lansate împotriva Palestinei acum trei mii de ani în urmă. Prin certificatul său de naștere, Israel este națiunea zeului psihopat.

Domnul, „zeul lui Israel”, este un zeu coleric și solitar, care iese dintr-un vulcan din Arabia, care manifestă față de toți ceilalți zei o ură implacabilă, și sfârșește considerându-i ca fiind non-zei, el singur declarându-se adevăratul zeu – și, prin urmare, creatorul Universului. Acest lucru îl caracterizează foarte clar ca un psihopat printre zei. Dimpotrivă, pentru egipteni, potrivit egiptologului german Jan Assmann, „zeii sunt ființe sociale” și armonia dintre ei garantează armonia în Cosmos. De asemenea, a existat un grad de translatabilitate între panteonurile diferitelor civilizații. Dar Domnul i-a învățat pe evrei o ură fatală față de zeitățile vecinilor lor: „Veți desființa toate locurile sfinte în care popoarele pe care le stăpâniți și-au slujit zeii, pe munții înalți, pe dealuri, sub fiecare copac verde. Le veți sfâșia altarele, le veți rupe stelele; le veți arde lăcașurile sfinte și le veți doborî statuile zeilor lor și le veți desființa numele în acest loc” (Deuteronom 12:2-3).

Domnul poate fi un personaj fictiv, dar stăpânirea lui asupra spiritului evreiesc este totuși reală. „Să te bazezi pe un tată nebun și violent, și asta timp de trei mii de ani, iată, asta înseamnă să fii un evreu nebun!”, a spus Smilesburger în „Operațiunea Shylock Philip Roth”. Domnul i-a învățat pe evrei să se țină strict separați de ceilalți. Interdicțiile alimentare servesc la prevenirea socializării în afara tribului: „Vă voi separa de toate aceste popoare, astfel încât să puteți fi poporul meu” (Levitic 20,26).

Natura legământului mozaic nu este morală. Singurul criteriu al aprobării lui Iehova este ascultarea de legile și poruncile sale arbitrare. Sacrificarea trădătoare a sute de profeți din Baal este bună, căci este voia Domnului (1 Regi 18). A arăta milă față de regele Amaleciților este greșit, pentru că atunci când Iehova spune: „ucide-i pe toți”, înseamnă pe absolut „toți” (1 Samuel 15). În istoriografia biblică, soarta poporului evreu depinde de ascultarea de ordinele lui Iehova, oricât de nechibzuite ar fi. Iar nenorocirile sale nu pot veni decât din lipsa lor de ascultare față de zeul lor, niciodată din resentimentele victimelor sale. Căci victimele nu au voință proprie, ele sunt doar instrumente în mâinile zeului lui Israel.

Dacă evreii urmează porunca Domnului de a se înstrăina de restul umanității, Domnul promite în schimb să-i facă să domnească peste umanitate: „Dacă asculți cu adevărat vocea Domnului, Dumnezeului tău, păstrând și practicând toate aceste porunci pe care vi le poruncesc astăzi, Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica deasupra tuturor națiunilor pământului” (Deuteronom 28: 1). Să notăm că acest lucru este foarte asemănător cu pactul pe care Satana i l-a propus lui Isus: „Diavolul îi arată toate împărățiile lumii cu gloria lor și îi spune: „Toate acestea vi le voi oferi, dacă vă prosternați și îmi aduceți un omagiu’” (Matei 4,8-9).

Dacă Israel respectă Legea, Domnul promite să supună toate națiunile în stăpânirea lui Israel și să îi distrugă pe cei care îi rezistă. „Regii se vor înclina față de tine și vor linge praful picioarelor tale”, în timp ce „națiunea și regatul care nu te servesc vor pieri, iar popoarele lor vor fi exterminate” (Isaia 49:23 și 60:12).

Codul războiului din Deuteronom 20 ordonă exterminarea „tuturor ființelor vii” din orașele cucerite din Canaan. În practică, regula se extinde asupra tuturor popoarelor care rezistă israeliților în cucerirea lor. Acesta a fost aplicat de Moise midianitilor, deși în acest caz, DOMNUL le-a permis războinicilor săi să le păstreze pe tinerele fecioare (Numerele 31). Aceeași regulă a fost aplicată de Iosua orașului Ierihon, unde a fost trecut prin sabie „tot ce era în oraș, bărbați și femei, tineri și bătrâni, de la tauri la oi și măgari” (Joshua 6:21). În orașul Ai, locuitorii au fost masacrați „până când nu au mai fost supraviețuitori. Când Israel a terminat de ucis pe toți locuitorii din Ai, în mediul rural și în pustia unde i-au urmărit și toți până la urmă au căzut la sabie, tot Israelul s-a întors la Ai și a trecut populația prin sabie” (8: 22-25 ). Apoi a venit rândul celorlalte orașe canaanite. În toată țara, Iosua „nu a lăsat un supraviețuitor și a promis să anatemizeze orice viețuitor, așa cum a poruncit Domnul, zeul lui Israel” (10: 40).

După cum notează Avigail Abarbanel într-un text care explică de ce a negat cetățenia israeliană, sioniștii „au urmat literă cu literă ordinul biblic dat lui Iosua de a pătrunde și de a lua totul. Ați ucis, expulzat, violat, jefuit, ars și distrus totul și ați înlocuit populația cu propriul vostru popor. Pentru o mișcare așa-zis non-religioasă, este extraordinar modul în care sionismul a urmat Biblia”. Kim Chernin, un alt disident israelian, a scris „Nu socotesc de câte ori am citit povestea lui Iosua ca povestea poporului nostru care intră în posesia legitimă a pământului său promis, fără să mă opresc să-mi spun: dar este o poveste despre viol, jefuire, sacrificare, invazie și de distrugere a altor popoare”.

Domnul nu oferă decât două căi posibile către Israel: dominarea altor națiuni dacă Israel respectă termenii legământului cu Domnul, sau anihilarea de către aceleași națiuni dacă Israel rupe acest legământ: „Dar dacă se întâmplă să vă întoarceți și să vă legați de restul acestor populații care există încă lângă voi, să contractați căsătoria cu ei, să vă amestecați cu ei și ei cu voi, atunci să știți bine că Domnul, Dumnezeul vostru va înceta să supună în fața voastră aceste popoare: vor fi pentru voi o plasă, o capcană, spini în flancurile voastre și ciulini în ochi, până când veți dispărea din pământul bun pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul vostru. (Joshua 23: 12-13). Să-i deposedeze pe ceilalți sau să fie deposedat, să domine sau să fie exterminat: Israelul nu poate gândi dincolo de această alternativă.

Sionismul este biblic

Ce legătură are asta cu sionismul, vă întrebați? Sionismul nu este o ideologie seculară? Cred că este timpul să lămurim această neînțelegere. Sionismul este un produs al iudaismului, iar iudaismul este înrădăcinat în Biblia ebraică, „Tanakh”. Indiferent dacă l-a citit sau nu, indiferent dacă îl consideră istoric sau mitic, fiecare evreu își bazează în cele din urmă iudaismul pe Biblie. Iudaismul este interiorizarea zeului psihopat. Nu contează dacă evreii își definesc credința în termeni religioși sau etnici. Din punct de vedere religios, Biblia păstrează esența Legământului cu Dumnezeu, în timp ce din punct de vedere secular, Biblia este narațiunea fondatoare a poporului evreu și modelul prin care evreii interpretează întreaga lor istorie ulterioară (Dispersiune, Holocaust, renașterea lui Israel etc.).

Este adevărat că Theodor Herzl, profetul sionismului politic, nu a fost inspirat în mod deschis din Biblie. Cu toate acestea, el și-a numit ideologia „Sionism”, folosind un nume biblic al Ierusalimului. Cât despre sioniști după Herzl și după adevărații fondatori ai statului modern Israel, ei au fost călăuziți de Biblie. „Biblia este mandatul nostru”, a spus Chaim Weizmann în 1919, iar în 1948 i-a oferit lui Truman o defilare a Torei în semn de recunoștință pentru recunoașterea lui Israel. Astfel începe Declarația Creației Statului Israel[1]: „Eretz-Israel (Țara lui Israel) este locul de naștere al poporului evreu. Aici s-a format caracterul său spiritual, religios și național. Acolo a obținut independența, a creat o cultură atât de importanță națională, cât și universală și a donat Biblia lumii”. Nu poate exista nicio îndoială că statul modern al Israelului se bazează pe revendicarea moștenirii biblice.

David Ben Gurion, tatăl națiunii, a avut o viziune biblică asupra poporului evreu. Pentru el, potrivit biografului său Dan Kurzman, renașterea Israelului în 1948 „a fost comparabilă cu exodul din Egipt, cucerirea țării de către Iosua și revolta Macabeilor”. Ben Gurion nu a fost niciodată la o sinagogă și a mâncat carne de porc la micul dejun, dar a fost profund influențat de istoria biblică. „Nu poate exista o educație politică sau militară valabilă despre Israel fără o cunoaștere aprofundată a Bibliei”, a spus el. Tom Segev scrie în cea mai recentă biografie a sa: El a sponsorizat un curs de studiu biblic în casa sa și a promovat două concepte pentru a evidenția caracterul moral al statului Israel, destinul și îndatoririle sale față de sine și de lume: primul a fost „poporul ales”, un termen din legământul dintre Dumnezeu și lume. Poporul lui Israel(Exodul 19: 5-6); al doilea a fost angajamentul poporului evreu față de principiile dreptății și păcii care îl fac o „lumină pentru națiuni” în spiritul profeților (Isaia 49: 6). El a vorbit și a scris frecvent despre aceste concepte.

Mentalitatea biblică a lui Ben Gurion a devenit din ce în ce mai evidentă pe măsură ce a crescut. Luați în considerare, de exemplu, faptul că, în timp ce îl implora pe Kennedy să-i permită poporului său să achiziționeze bomba atomică, deoarece egiptenii voiau să-i extermine (așa cum voiau să facă pe vremea lui Moise), el a profețit în revista Look (16 ianuarie 1962) că în douăzeci de ani Ierusalimul „va fi sediul Curții Supreme a umanității, pentru a soluționa toate controversele dintre continentele federale, așa cum a profețit Isaia”. Ben Gurion nu era nebun, ci pur și simplu biblic.

Aproape toți liderii israelieni ai generației Ben Gurion și generația următoare împărtășesc aceeași mentalitate biblică. Moshe Dayan, eroul militar al Războiului de 6 zile din 1967, și-a justificat anexarea unui nou teritoriu într-o carte intitulată „Living with the Bible” (1978). Naftali Bennett, pe atunci ministru israelian al educației, a justificat și anexarea Cisiordaniei prin intermediul Bibliei. Sioniștii pot găsi în Biblie toate justificările de care au nevoie: pentru Gaza au ca model pasajul din Judecători 1: 18-19: „Atunci Iuda a confiscat Gaza și teritoriul său … Și Domnul era cu Iuda, care s-a făcut stăpân pe Munte, dar nu a putut să-i dispună pe locuitorii câmpiei, pentru că aveau căruțe de fier”. Acum există nebuni biblici în guvernul israelian, cum ar fi ministrul securității naționale Itamar Ben-Gvir. Afirmația „Dumnezeu a dat țara lui Israel poporului evreu”[2] este alfa și omega sionismului, nu numai pentru israelieni, ci și pentru creștinii care, din 1917, au sprijinit cererile evreiești și susțin Israelul în prezent.

Chiar mai mult decât Ben Gurion, Benjamin Netanyahu crede biblic, iar acest lucru devine din ce în ce mai clar pe măsură ce îmbătrânește. Creștinii americani nu pot contesta în mod serios afirmațiile biblice, iar Netanyahu știe asta foarte bine. Pe 3 martie 2015, în fața Congresului American, și-a dramatizat fobia față de Iran, făcând referire la Cartea Estherei (recunoscută drept ficțiune pură): „Suntem un popor străvechi. În istoria noastră de aproape 4.000 de ani, mulți au încercat în mod repetat să distrugă poporul evreu. Mâine seară, de sărbătoarea evreiască de Purim, vom citi Cartea Estherei. Vom vorbi despre un puternic vice-rege persan pe nume Haman, care a complotat să distrugă poporul evreu în urmă cu aproximativ 2.500 de ani. Dar o femeie evreică curajoasă, regina Esther, a denunțat complotul și a dat poporului evreu dreptul de a se apăra împotriva dușmanilor lor. Complotul a fost spulberat. Oamenii noștri au fost salvați. Astăzi, poporul evreu se confruntă cu o altă încercare a unui alt potențial persan de a ne distruge”.

Netanyahu și-a programat discursul în ajunul lui Purim, care sărbătorește sfârșitul fericit al cărții Estherei: masacrul a 75.000 de bărbați, femei și copii persani. În 2019, Netanyahu a declarat într-un turneu din Cisiordania: „Cred în Cartea Cărților și am citit-o ca un apel la acțiune, că fiecare generație trebuie să facă tot ce poate pentru a asigura eternitatea Israelului”. Biblia ocupă atât de mult loc în creierul său, încât vrea să pună o Biblie pe Lună! Chiar anul acesta, pe 25 octombrie, Netanyahu a spus poporului său: „Vom împlini profeția lui Isaia”.

Așadar, vă rugăm să nu-l mai numiți pe Netanyahu psihopat. Numiți-l un psihopat biblic, un închinător al zeului psihopat. Și în timp ce faceți asta, învățați să vedeți Biblia ebraică drept ceea ce este: „o conspirație împotriva restului lumii”, cum a spus H.G.Wells. În cărțile Bibliei „aveți o conspirație clară, categorică, o conspirație agresivă și răzbunătoare. Nu este toleranță, ci prostia de a închide ochii asupra realei lor psihopatii malefice de grup”.

Da, Biblia ebraică justifică în ochii elitelor israeliene tratamentul aplicat palestinienilor din Gaza. Dumnezeu însuși, cred ei, le poruncește să provoace un astfel de tratament celor pe care i-au deposedat de țara lor. Yitzhak Shamir, prim-ministru israelian între 1986 și 1992, a declarat foarte clar în 1943: „Nici etica evreiască, nici tradiția evreiască nu pot descalifica terorismul ca mijloc de luptă. Suntem departe de a avea scrupule morale despre războiul nostru național. Avem în fața noastră porunca Torei, a cărei moralitate o depășește pe cea a oricărui alt set de legi din lume: «Îi vei extermina până la ultimul om»”.

Notă – După absolvirea ca inginer al Școalii Naționale de Tehnici Avansate, Laurent Guyénot a studiat istoria biblică la New York apoi a efectuat cercetări în istoria religiilor la Paris.

Ing. Laurent Guyénot, Franța