Putin a dat ORDINUL înainte de Paște! Este Breaking News
Luptele pentru uzina siderurgică Azovstal din Mariupol continuă. Un oficial ucrainean a declarat, sâmbătă, că armata lui Vladimir Putin vrea să ia cu asalt uzina, ultima redută a orașului distrus de armata rusă.
Oficialul ucrainean mai spune că ultimele trupe ucrainene din acest oraș s-au refugiat în uzina siderurgică Azovstal. De asemenea, se crede că pe lângă acest trupe se numără și aproape 1.000 de civili care se ascund în adăposturile antiaeriene de sub complex. Printre aceștia se numără și soldați, pușcași marini și medici.
Potrivit consilierului prezidențial ucrainean, forțele armatei Rusiei încearcă să ia cu asalt această uzină, motiv pentru care atacurile aeriene au fost reluate. În urmă cu câteva zile, liderul de la Kremlin a anulat un asalt planificat asupra uzinei, însă a ordonat o blocare a complexului.
“Nu este nevoie să ne urcăm în aceste catacombe și să ne târâm în subteran prin aceste instalații industriale”, a declarat președintele rus, citat de Sky News. El a adăugat “blocați această zonă industrială astfel încât să nu poată trece nici măcar o muscă”.
Luptătorii ar putea să nu mai reziste mult
Pe fondul agresiunii armatei lui Vladimir Putin, Serhiy Volny, comandatul marinei ucrainene, a avertizat că luptătorii ucraineni din uzina din Mariupol ar putea să nu mai reziste mult, subliniind că trupele sunt depășite cu 10 la 1. De asemenea, el mai spune că peste 500 de luptători ucraineni au nevoie de îngrijiri medicale.
Acesta este ultima redută de rezistență din Mariupol, important din punct de vedere strategic pentru Rusia, deoarece capturarea acestui oraș ar crea un coridor terestru între Crimeea anexată și inima ultimului său asalt din estul Ucrainei, scrie surda anterior citată.
Orașul Mykolaiv se află sub bombardamente
Armata lui Vladimir Putin nu dă înapoi cu toate că suntem în perioada Paștelui. Forțele ruse au bombardat, vineri seara, orașul Mykolaiv, anunță un guvernator regional ucrainean, citat de Sky News. Pe acest fond, autoritățile au impus o stare de asediu înainte de perioada Paștelui.
“Au avut loc din nou bombardamente în această noapte (vineri spre sâmbătă noaptea – n.r.)”, a declarat Vitaliy Kim, șeful administrației militare regionale din Mykolaiv, adăugând “au lovit o cafenea… fără victime, slavă Domnului”.
Stare de asediu
Vitaliy Kim spune că va intra în vigoare o stare de asediu între orele 19.00 și 5.00 dimineața înainte de slujbele de Paște din oraș.
Oficialii ucraineni au îndemnat cetățenii din unele regiuni să marcheze Paștele de acasă.
Teritoriul dintre Mykolaiv și Herson, în sud-est, a cunoscut lupte intense în ultimele trei săptămâni, când forțele ucrainene au lansat contraatacuri.
Și Mykolaiv a fost bombardat în mod regulat de forțele rusești, dar rămâne sub control ucrainean.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: