Putin, avertisment SOC către liderii mondiali: dușmanilor Kremlinului li se vor „rupe din dinți”
Rusia este principala provocare în materie de securitate pentru Marea Britanie. Iar după declarația lui Putin toată lumea s-a inflamat atunci când a spus că va rupe dinţii celor care vor încerca să înhațe ceva din ţara lui.
Vladimir Putin: „Toţi vor să ne muşte şi să înhaţe ceva de la noi. Însă, ei trebuie să ştie, cei care intenţionează să facă asta, că noi le vom rupe dinţii, astfel încât nu mai poată muşca”.
Rusia este „amenințarea numărul unu” pentru Marea Britanie, a declarat secretarul Apărării Ben Wallace. Totodată a lansat un avertisment asupra trimiterii „în mod regulat” a Rusiei de nave de război și submarine în apele britanice. El a dezvăluit că, din 2013, au existat peste 150 de cazuri de nave navale ruse detectate în apele Regatului Unit.
Secretarul Apărării a reacționat în urma avertismentului lui Vladimir Putin către liderii mondiali
Vorbind oficialilor preşedintele Putin a spus că dușmanilor Kremlinului li se vor „rupe din dinți” dacă vor încerca să „muște” din anumite părți ale țării sale. Putin a vorbit după o conferință SUA-Rusia în Islanda despre problemele în curs de desfășurare după luni de tensiuni între super-națiuni.
„Indiferent ce am face noi, indiferent cât de tare am dori să le satisfacem poftele celor care încearcă să ne pună piedici, oricum ei vor continua să facă aceasta, pentru că mulţi dintre oponenţii noştri nu au nevoie de o astfel de ţară precum Rusia”, a declarat Putin.
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, s-a așezat la masa discuţiilor cu ministrul de externe Sergey Lavrov. Reporterii ruși au numit-o întâlnire „constructivă”. Cu toate acestea, tensiunile rămân între superputeri după o bătălie politică care a făcut ca diplomații să fie expulzați din ambele state.
Rusia a dat termen SUA până la 1 august să extragă tot personalul non-american din misiunile sale diplomatice. SUA au declarat că acest lucru ar face aproape imposibilă funcționarea instituţiilor sale.
Rusia atacă „dușmanii” pe toate fronturile
Cel mai recent, SUA au suferit o serie de atacuri ale hackerilor suspectați a fi din Rusia. De asemenea şi Marea Britanie a fost victima unor atacuri tot din partea hackerilor ruși. Între timp, săptămâna viitoare, Consiliul European urmează să se așeze la o reuniune specială pentru a organiza o dezbatere strategică cu privire la acţiunile Rusiei.
Într-o scrisoare de invitație adresată membrilor Consiliului European, președintele Charles Michel a declarat că „pașii ilegali și provocatori” ai Rusiei au continuat în statele membre ale UE și nu numai.
Unul din mesajele lui Putin care i-a pus pe jar este despre „cele mai moderne forţe nucleare” pe care le dezvoltă Rusia amintind că Federaţia Rusă s-a dotat cu un nou tip de armă strategică secretă: sistemul de rachete „Avangard” cu rază de acţiune intercontinentală şi care poate dezvolta o viteză hipersonică. El a mai menţionat despre „noile complexuri aviatice, noile navele şi submarine”, ca fiind cele mai moderne aparate fără pilot, scrie Express.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: