Putin nu se opreşte la Ucraina. Ţara pe care a pus ochii
Războiul provocat de Vladimir Putin în Ucraina a declanșat îngrijorare și în alte țări din Europa. Încă de la izbucnirea conflictului, au apărut temeri cu privire la posibilitatea ca acest conflict să se extindă și dincolo de granițele Ucrainei, iar pentru unii analiști, acestea sunt din ce în ce mai întemeiate. Ce țară ar mai putea fi luată în vizor de Vladimir Putin în viitor.
Țara care ar putea fi afectată de politica lui Vladimir Putin
În cele aproape cinci luni care au trecut de când Vladimir Putin a atacat Ucraina, s-au vehiculat tot felul de scenarii cu privire la ce țări ar mai putea ataca Rusia. S-a vorbit mai întâi despre statele baltice, însă părerile au fost împărțite. Putin nu s-a ferit să declare că nu va ezita să răspundă, în cazul în care va fi provocat.
Anatol Țăranu, istoric, analist și politician în Republica Moldova, a publicat recent un editorial în care a abordat tema războiului din Ucraina și ce lecții ar putea învăța țara sa din acest conflict. Țăranu a ținut să sublinieze faptul că Putin nu se va opri în Ucraina și că sunt câteva semne care îl dau de gol în acest sens.
„Recent, Putin prin invocarea memoriei lui Petru cel Mare, a dat o nouă dovadă că obiectivele sale sunt conduse de un anumit sentiment al destinului istoric al Rusiei, în cadrul căreia ucrainenii, cum de altfel și toate celelalte popoare fost sovietice, nu pot să pretindă o identitate națională legitimă. Iar proiectul de restaurare imperială al lui Putin nu are cum să se oprească la Ucraina, el urmând să se extindă și la alte teritorii care au aparținut cândva Imperiului Rus sau Uniunii Sovietice, ceea ce trezește un profund sentiment de alarmă și rezistență în toate țările care au apărut în urma prăbușirii URSS.
Politica Kremlinului în direcția ucraineană, a cărei încununare a fost invazia militară, aparent a discreditat pentru totdeauna conceptul de ‘lume rusă’, a dat o lovitură zdrobitoare capacității Rusiei de a implementa sarcinile de politică externă prin instrumentele „puterii blânde” și, cel mai important, a demonstrat că consolidarea noilor state în spațiul post sovietic este indisolubil legată de afirmarea identității naționale, distincte de fostul construct național imperial.”, a argumentat Anatol Țăranu, în editorialul publicat de agenția moldoveană de presă IPN.
Vladimir Putin nu se opreste la Ucraina. Tara care ar trebui sa fie cu ochii in patru de acum
Anatol Taranu este de parere ca Vladimir Putin ar putea viza Republica Moldova
Asemănarea dintre moldoveni și ucraineni
Anatol Țăranu face o paralelă între ucraineni și moldoveni, având ca argument identitatea națională. El afirmă că politica Kremlinului, una profund imperialistă, este cea care dictează păstrarea limbii și culturii ruse în fostele colonii, chiar dacă acestea (atât Ucraina, cât și Republica Moldova) sunt acum state independente și suverane.
Sursa: impact.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: