BREAKING NEWS. Putin s-a răzgândit in ultimul moment! Kremlinul a confirmat
Răsturnare de situație în plin război. Rusia a făcut anunțul momentului despre ziua de 9 mai venit. Vestea a venit chiar de la Moscova. Este vorba despre festivitățile care ar fi urmat să aibă loc în Mariupol.
Anual, la data de 9 mai, Rusia sărbătorește Ziua Victoriei, care marchează victoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, însă în acest an, luptele din Ucraina îngreunează puțin planurile Moscovei.
Rusia a anunțat că nu vor avea loc festivități de Ziua Victoriei în orașul ucrainean Mariupol, asediat în sud-estul Ucrainei, scrie AFP.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului care susține că deși sărbătoarea nu are loc acum, va veni și un moment în care Rusia va reuși să facă ceea ce și-a propus.
Ziua de 9 mai în Mariupol
„Va veni un moment și va fi o mare sărbătoare acolo”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că nu există planuri pentru vizite oficiale în această zi.
Precizările lui Peskov vin după ce apropiatul lui Putin, Serghei Kirienko, a efectuat o vizită la Mariupol pentru a organiza o paradă militară de Ziua Victoriei și care a anunțat ulterior că aceasta este ”imposibil de organizat” în Donețk și Luhansk, potrivit The Guardian.
„Da, este imposibilă organizarea unui marș al Regimentului Nemuritor sau o paradă a Victoriei în Donețk sau Lugansk pe 9 mai, dar această dată va veni și va veni în curând” a spus acesta.
„Principalele străzi ale orașului sunt [în curs] curățate de urgență, molozurile și cadavrele morților sunt îndepărtate, precum și muniția care nu a explodat”, a adăugat el. Menționăm faptul că este pentru prima oară din 2014 și până în prezent când o astfel de paradă nu are loc la Luhansk și Donețk.
Ce planuri avea Rusia?
Deși Rusia confirmă că parada nu va avea loc, în Ucraina predomină îngrijorările. Un semnal de alarmă în acest sens a venit de la consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko. Potrivit acestuia, trupele ruse ar fi avut în plan ca la paradă să fie aduși 2.000 de civili ținuți acum în lagăre de filtrare, care să fie îmbrăcați în uniforme ale Armatei ucrainene.
„Aproximativ 2.000 de bărbaţi care au fost luaţi în urmă cu patru săptămâni de la Mariupol au fost duşi într-un lagăr de filtrare care seamănă mai mult cu o închisoare, situat în satele Bezîmennoie şi Kazaţkoe (regiunea Doneţk).
Acestor bărbaţi li s-a spus că vor fi îmbrăcaţi în uniforme ucrainene pentru a participa la aşa-numita “paradă a prizonierilor” la Mariupol, întrucât nu există suficienţi prizonieri reali pentru o participare în masă”, a declarat Andriuşcenko într-o intervenţie televizată.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: