Radu Banciu s-a dezlănțuit, după demiterea Codrutei Kovesi
Realizatorul TV Radu Banciu susține că a fost deranjat de faptul că românii au criticat dur decizia lui Klaus Iohannis de a semna revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, așa cum i se cerea printr-o decizie a CCR.
„Ei bine, de 33 de zile a avut nevoie Iohannis să studieze dosarul, motivarea, şi n-a mai avut încotro. A lungit-o şi el cât a putut, explicaţii există, fiecare cu opinia lui. Pe mine m-a deranjat un pic, nu la modul imperios, puţin aşa m-a surprins chestiunea asta că au tăbărât toţi pe căsuţa poştală a lui Klaus Iohannis sau pe reţelele sociale ca să îl înghiontească, să îi transmită invectivele necesare, România fiind probabil al doilea cel mai supărat stat din lume pe Facebook. Am înţeles că francezii sunt primii. (…)
Românii, foarte puţin mişcaţi de acest eveniment, au tăbărâm acolo şi i-au transmis şefului statului ce ar fi trebui să îi transmită de câţiva ani deja. Interesantă totuşi inerţia lor, până acum credeau că şeful statului e altcineva. De data asta chiar nu avem de ce să tăbărâm pe el, o spun foarte clar, omul a aşteptat, a studiat piaţa, a văzut care era cota de popularitate a şefului DNA, nu era impresionată, a aşteptat 33 de zile, nu s-a întâmplat nimic, doamna Kovesi nu şi-a dat demisia, asta l-ar fi ajutat pe Klaus Iohannis şi până la urmă a decis să respecte decizia CCR”, a precizat Radu Banciu, conform B1TV.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: