Raed Arafat, declaratia momentului în România! Se dau amenzi serioase. News alert
Măsurarea temperaturii la intrarea în supermarket sau la sediile firmelor cu peste 50 de angajați este obligatorie, iar cei care nu fac acest lucru riscă o amendă. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a dat noi detalii despre acest subiect.
Raed Arafat a comentat pe marginea informaţiilor apărute în spaţiul public potrivit cărora termoscanarea ar fi ilegală, pentru că e un act medical care nu e săvârşit de personal medical.
„Nici nu intru să vorbesc despre acest lucru. Termoscanarea în primul rând este făcută de la distanță, printr-un scanner care îți vede temperatura; nu scrie numele tău, nu-ți ia datele tale, nu ia CNP-ul tău de pe frunte… nu ia nimic! Deci este o termoscanare. Nici măcar nu știe cum te numești nu știe nimic; nu-ți face poză, nu-ţi face absolut nimic. Îţi ia temperatura. Şi dacă temperatura este peste un anumit nivel, atunci se ajunge la a nu-ți permite să intri şi să-ți recomande să ajungi la un medic sau să fi consultat. Nu văd nimic aici despre legalitate și despre… Deci mai mult este vorba despre protecția celor care sunt în interiorul unui spațiu. Şi acum, când am intrat aici, pompierul m-a oprit și mi-a luat temperatura. Și sunt convins că le-a luat temperatura și la domnul general, și la toți ceilalți. Deci nu este nimic rău în acest lucru”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
El a susținut că dacă nu se va lua temperatura la intrare, firma ar putea fi amendată. „Adică aici este clară treaba: dacă este o decizie care este luată la nivelul autorităților că la supermarketuri, la localurile unde lucrează mai mult de 50 de persoane (…) Deci dacă asta este problema, atunci clar că va trebui să respecte regula și să termoscaneze. Cine nu o face și vine DSP-ul sau organele de control este posibil să fie amendat”, a punctat Arafat.
El a susținut că printre noi circulă foarte mulți asimptomatici, motiv pentru care purtatul măștii e cerut cu insistență.
„Pentru că dacă am descoperi fiecare cine este infectat sau nu n-am ce să porți mască. Atunci am spune: cel care e infectat să nu mai intre. Masca este un alt mod de protecție față de cei care sunt asimptomatici; pot să fie printre noi și aici în sală”, a spus el.
Întrebat dacă vor exista în lege excepţii pentru aumite persoane, Raed Arafat a fost tranșant:
„Nu ştiu. Cel puţin la mine nu a ajuns așa ceva. Dar asta este ca şi cei care nu vor să poarte centură de siguranță pentru că spun că au motive medicale, după care fac un accident și ajung să fie decedaţi sau mutilați pentru că n-au purtat centura. Şi aici e la fel: vrem să bravăm, să spunem că noi avem probleme, nu vrem să purtăm mască, atunci ne asumăm și responsabilitatea că ne vom infecta. Dar problema este că vom infecta și pe alții dacă noi suntem infectați. Deci am pus astăzi pe Facebook chiar o schemă care arată cum se infectează de la persoană la persoană dacă se poartă mască – dacă poartă mască persoana care este infectată, dacă poartă mască persoana care nu este infectată și stă lângă o persoană infectată, și dacă poartă amândouă persoanele mască. Şi dacă poartă amândouă persoanele masca, rata de infecție, conform graficului respectiv, este de 1,5%. Deci ar trebui să ne gândim… Pe când, dacă poartă mască persoana neinfectată și persoana infectată nu poartă mască, rata de infecție poate să ajungă la 70%. Deci de aici trebuie să luăm în considerare acest lucru și de ce masca, în această perioadă, trebuie să devină ceva obligatoriu în spațiile închise, în transportul în comun mai ales, când ești într-o mașină și eşti cu persoane cu care nu stai de regulă în casă – prieteni care vin din alt anturaj; trebuie să porți masca. Deci astea sunt lucruri, în final, care în alte țări de mult se fac. Când are cineva gripă, poartă mască. Deci în țările asiatice ăsta e un obicei care există. Acum trebuie să ne obișnuim și noi cu ea”, a punctat el.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: