Raed Arafat, explicatii ULUITOARE: De ce nu a scos, până acum, ventilatoarele de la UNIFARM
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat, vineri, situaţia ventilatoarelor şi concentratoarelor de oxigen aflate în stocurile companiei UNIFARM; el arătând că aparatele au fost cumpărate dintr-un credit garantat de guvern şi că „nu există şansa ca instituţiile statului să le cumpere la acest moment”. El a ţinut să remarce că aceste aparate au fosrte multe poveşti. ”Prima dată erau investigate, acuma nu mai au sechestru pe ele, sunt ok”, a remarcat Arafat.
„Aceste stocuri au avut foarte multe poveşti şi ştim foarte bine, şi ştiaţi şi dumneavoastră asta, aşa că poveştile acestor aparate… prima dată erau investigate acuma nu mai au sechestru pe ele, sunt ok. În al doilea rând, ele erau supuse unei idei că ele trebuie să fie vândute autorităţilor. Noi acum am luat decizia, pe această etapă, de a le pune la dispoziţie, urmând, după asta, să vedem soluţia finală cu ele, cum vor fi ele rezolvate. Ele au fost achiziţionate pe baza unui credit garantat de guvern, deci de aici, la acest moment, având nevoie de ele şi ele fiind într-un stoc şi ştim bine că nu există şansa ca instituţiile statului să le cumpere la acest moment, ele au fost puse la dispoziţie. Urmează, în următoarea perioadă, să analizăm care va fi soluţia optimă, fie de transfer al proprietăţii, fie de revenire la proprietar după ce le folosim perioada asta şi le dăm înapoi, deci care va fi statusul lor. La acest moment, ce este important, când am epuizat soluţiile noastre din stocurile strategice, era normal să apelăm la ce există la o companie care este o companie a statului. Această companie este UNIFARM, s-a discutat cu boardul lor, cu Consiliul lor, ieri am avut şedinţa şi s-a stabilit această modalitate iar CNSU a luat această decizie de a abilita Ministerul Sănătăţii de a le pune la dispoziţie, Ministerul Sănătăţii fiind acţionarul unic la UNIFARM-ului.”, a declarat Raed Arafat vineri după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministerul Sănătăţii a fost abilitat de CNSU să ia măsuri pentru ca DSU să preia de urgenţă în folosinţă gratuită 396 de ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare din stocurile UNIFARM.
”Se abilitează Ministerul Sănătăţii, în calitatea de autoritate publică prin care statul îşi exercită drepturile şi obligaţiile decurgând din calitatea de acţionar unic al C.N. Unifarm S.A, să dispună măsurile necesare pentru transmiterea în folosinţă gratuită, de urgenţă, a unui număr de 396 ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, a decis vineri Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă preia temporar în folosinţă gratuită, la stocurile de urgenţă medicală, echipamentele medicale prevăzuteşi asigură distribuirea acestora către unităţile sanitare în funcţie de nevoile identificate.
Echipamentele medicale vor fi transferate ulterior, în condiţiile legii, în proprietatea Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la stocurile de urgenţă medicală.
Remedierea eventualelor daune sau defecţiuni ale echipamentelor medicale va fi realizată de către unităţile sanitare beneficiare.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: