GENERAL

Arafat, întrebat dacă îşi dă DEMISIA, face trimitere la Florin Cîţu: „Nu sunt Superman”

Raed Arafat a declarat că nu are ce să îşi reproşeze în urma tragediei de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Șeful DSU făcut o trimitere indirectă la premierul Florin Cîţu.

„Eu sunt şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. DSU are două roluri – principalul rol este coordonarea structurilor de intervenţie în situaţiile de urgenţă. Din păcate, pe noi ne vedeţi când avem urgenţe. Nu ne vedeţi când situaţia este ok. Noi apărem şi eu apar în mod deosebit când există o problemă gravă. Dacă nu e gravă, nu apar eu şi sunt colegii mei pe plan local care apar şi vorbesc. Vin când este ceva grav, pentru că ăsta este rolul Departamentului.

În cadrul DSU, IGSU are rol de prevenire şi control. Eu puteam să spun că e o problemă dacă IGSU nu făcea control, nu semnala problemele. De aici, executarea soluţiilor nu mai aparţine de DSU, nici de Arafat, nici de Ministrul de Interne, nici chiar de Ministrul Sănătăţii. Rolul nostru este să sprijinim, după competenţe, pe cei care sunt în coordonarea sau controlul nostru ca să îşi rezolve problemele”, a declarat Raed Arafat.

Întrebat la finalul conferinţei de presă de la Constanţa dacă se gândeşte să demisioneze după atâtea tragedii care au avut loc în spitalele din România, Raed Arafat a spus că nu este „Superman” să rezolve toate lucrurile.

„Adică vreţi să spuneţi că au murit oamenii că doctorul Arafat nu a demisionat? V-am explicat rolul DSU, ce face DSU şi cum intervine DSU cu structurile aflate în coordonare. Doctorul Arafat nu este Superman, care să rezolve toate problemele, nici instituţiile aflate în coordonarea lui nu sunt instituţii de supraputere să rezolve absolut toate problemele”, a punctat Raed Arafat.

Șapte persoane au murit în urma incendiului de vineri de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.