GENERAL

Rafila, anunțul care cutremură toata Romania. News alert

Semnal de alarmă la nivel național. Profesorul Alexandru Rafila susține că din cauza colapsului în care a ajuns sistemul sanitar din țară, foarte multe persoane infectate cu noul coronavirus ajung să fie găsite decedate în propria casă, alegând tratamentul la domiciliu.

Profesorul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă. Acesta susține că foarte mulți români sunt găsiți morți în casă din cauza îmbolnăvirii cu Covid-19. Precizările sale vin după ce acesta a fost întrebat ce modificări ar aduce în sistem dacă ar ajunge ministru al Sănătății sau premier.

În acest context, Rafila susține că cea mai bună măsură și totodată cea mai imporantă este realizarea unor structuri funcționale pentru asistența medicală ambulatorie. El a subliniat faptul că este foarte important ca pacienții să ajungă la timp atât la medicul de familie cât și la spital, în funcție de caz.

”Cea mai importantă măsură pe care putem să o luăm este realizarea unor structuri funcționale pentru asistența medicală ambulatorie pentru pacienți pentru că e bine să se prezinte cât mai repede, fie că vorbim de medicina de familie, fie că discutăm de ambulatoriul de specialitate pentru ca ei să fie evaluați și să primească tratamentul ambulatoriu corect. Noi avem o rețea importantă de ambulatorii de specialitate în fiecare oraș, fostele policlinici, și pot să primească pacienți COVID, pot fi verificați măcar minimal acolo”, a spus Rafila.

Totodată, el a explica și ce aleg să facă românii după ce sunt confirmați pozitiv. Potrivit acestuia, în primele zile, cei mai mulți pacienți aleg să se trateze acasă cu ce le spune medicul de familie la telefon, fără a fi consultați, iar ulterior boala se agravează.

”Se găsesc persoane decedate la domiciliu”
O altă situație apare atunci când oamenii ajung la spital și au nevoie de oxigen, însă paturile sunt deja pline. Rafila a mai subliniat faptul că o consicință a supraaglomerării din spitale o reprezintă decesele, în contextul în care pacienții care au anumite boli nu mai pot ajunge la timp la spital.

O altă problemă o reprezintă faptul că multe persoane infectate cu noul coronavirus stau acasă până în momentul în care se simt prea rău, iar de multe ori acestea sunt găsite decedate chiar în casă.

În primele zile de boală oamenii stau acasă și se tratează cu ce au acasă sau cu ce le spune medicul de familie să ia, la telefon, fără să existe medicație antivirală și atunci boala se agravează și ajung în situația în care merg direct la spital și așteaptă să se elibereze un loc. Oamenii ajung foarte târziu la spital și pot avea nevoie de oxigen sau Doamne ferește direct în secția de terapie intensivă.

O altă consecință este legată de faptul că spitalele sunt supraaglomerate și pacienți care au alte boli nu au acces la serviciile medicale și poate cea mai gravă dintre toate aceste lucruri este legată de numărul foarte mare de decese. Să știți că se întâmplă, am prieteni din zona de medicină legală, se găsesc persoane decedate la domiciliu și multe dintre ele sunt cu Covid. Se constată ulterior acest lucru. Deci e clar că oamenii stau acasă ori până mor ori ajung foarte greu la spital și și atunci într-o situație foarte gravă”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.