GENERAL

Rafila da informația momentului pentru angajații din România. Va fi GRATUIT!

În cadrul discuțiilor ce au avut loc joi, 11 noiembrie, între Alexandru Rafila și PNL, a fost abordat accesul extins la testare, pentru a putea fi înființate astfel peste 1.000 de centre de testare. În acest context, deputatul PSD a subliniat că vaccinarea este singura soluție pentru a evita valul 5 al pandemiei.

Ce spune Alexandru Rafila despre testarea gratuită?
Totodată, Alexandru Rafila a vorbit și despre testarea gratuită timp de 60 de zile, în regim gratuit, a românilor care merg la locul de muncă, în sistemul de stat. Rafila consideră că această măsură poate fi utilă pe o perioadă limitată de timp.

„Putem înfiinţa mult peste 1.000 de centre unde se poate face testare. Problema este accesul la aceste teste”, a spus deputatul PSD.

Totodată, partidele îşi propun acordarea asistenţei medicale ambulatorii, pacienţii să se adreseze cât mai aproape de casă şi să beneficieze de tratament, accesul la terapie antivirala şi stimularea producţiei interne de antivirale. Rafila a mai enumerat evaluarea rapidă a spitalelor şi creşterea siguranţei cât este posibil în secţiile ATI.

Este o măsură pe o perioadă limitată de timp
Despre testarea gratuită timp de 60 de zile, în regim gratuit, a românilor care merg la locul de muncă, în sistemul de stat, Rafila a precizat că este o măsură pe o perioadă limitată de timp şi a arătat că vaccinarea este singura soluţie pentru a evita valul 5 al pandemiei de COVID-19. Totuși, Alexandru Rafila a explicat că testarea se întâmplă în multe ţări din Europa.

„Noi ne-am pomenit în vârful pandemiei cu o presiune mare pe populaţie şi o ameninţare de luare a unor măsuri intempestive, inclusiv la adresa personalului medical, de care este nevoie în asigurarea asistenţei medicale.

„Lucrul ăsta trebuie să înceteze şi de asemenea trebuie să înceteze discriminarea. Vaccinarea este singura soluţie pentru că noi vrem să evităm valul cinci şi evitarea acestui val, va exista dacă populaţia acestei ţări va decide să se vaccineze”, a spus deputatul PSD. Acesta a mai arătat că nicio ţară nu a introdus testarea pe termen nedefinit, astfel că va exista o „dimensionare a testării, în funcţie de posibilităţile financiare ale României şi pe o perioadă scurtă de timp”

De asemenea, fostul ministru liberal al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus că a cerut o evaluare de la Ministerul de Finanţe, privind impactul bugetar al testării gratuite la locul de muncă, pentru două luni de zile.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Rafila da informația momentului pentru angajații din România. Va fi GRATUIT!

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.