GENERAL

Rasturnare TOTALA de situatie. Rafila vrea să introducă „certificatul de boală”, în locul certificatului verde

PSD dorește anularea PLX – 545, celebra lege a certificatului verde la locul de muncă, inițiată de PNL – Cîțu și în coaliție s-a decis să se vină în Parlament cu un proiect nou.

Conform Antenei 3, nu s-ar mai numi „certificat verde”, ci „certificat de boală”. Conform noului act normativ propus de Ministerul Sănătății, certificatul de vaccinare nu ar fi obligatoriu pentru toată țara, ci doar pentru regiunile, județele, orașele în care rata de incidenta este mai mare de 1,5 la mie pe o perioada de 3 săptămâni.

Liberalii nu sunt încântați de proiect și doresc să vină cu amendamente, precizează Antena 3.

Reamintim că PLX – 545 prevedea, inițial, obligativitatea certificatului verde (de vaccinare) pentru cadrele medicale și cele didactice. Amendamente depuse de Florin Cîțu și Raluca Turcan (PNL) aplicau obligativitatea majorității angajaților de la stat și privat.

Proiectul a fost respins la Senat și a rămas în dezbaterea Camerei Deputaților.

Împotriva obligativității certificatului verde la locul de muncă s-au pronunțat sindicatele din Poliție. De asemenea, zece episcopi ai BOR s-au solidarizat cu o declarație publică a peste 70 de personalități din societate împotriva obligativității.

Au existat numeroase proteste stradale împotriva acestui act normativ, susținute de AUR.

Sursa: ortodoxinfo.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.