Raluca Turcan, FARA răspunsuri la întrebări
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, întrebată unde vor lucra angajații centrelor rezidențiale care refuză vaccinarea, a repetat de mai multe ori același răspuns, fără detalii: angajatorul poate „reașeza schema de personal” astfel încât să dea posibilitatea angajaților să se vaccineze, transmite Mediafax.
Întrebată dacă prevederea prin care angajații din asistența socială vor trebui să prezinte dovada vaccinării nu încalcă Constituția, Turcan a răspuns: „nimeni nu își dorește să încalce Constituția, însă cu toții ne dorim să salvăm vieți și să apărăm sănătatea oamenilor, mai ales a oamenilor care se află în sistemul de stat. Discuțiile cu Ministerul Justiției sunt foarte aplicate, astfel încât varianta legislativă cu care revenim să fie una constituțională. Din toată jurisprudența creată până acum avem convingerea că poate fi luată această măsură prin ordonanță de urgență. Dacă există cel mai mic risc de a nu fi constituțională ordonanța de urgență, atunci luăm în calcul să ne asumăm un proiect de lege care sper să fie susținut rapid în Parlament de către o majoritate parlamentară responsabilă”.
Întrebată mai departe dacă ordonanța nu îngrădește dreptul la muncă pentru angajații din centrele rezidențiale, Turcan a răspuns: „Exclus”, pentru că angajatorii pot „redimensiona schema de angajați”, temporar.
Ziariștii au insistat întrebând unde vor merge să lucreze angajații centrelor rezidențiale care refuză vaccinarea.
„Răspunsul este același. Textul legal este foarte clar: angajatorul are posibilitatea ca în urma discuției cu angajatul să reașeze temporar schema de personal astfel încât să dea posibilitatea angajatului ca într-o perioadă scurtă de timp să se vaccineze”, a spus ministrul.
În ce privește un eventual deficit mare de personal după adoptarea ordonanței, Raluca Turcan a spus: „Noi avem convingerea că, așa cum s-a întâmplat și în alte sisteme, conștientizarea oportunității de vaccinare va da rezultate și că numărul angajaților vaccinați va crește în centrele rezidențiale”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: