GENERALNOUTATI

Rapperul Grasu XXL a rămas fără curent în timpul concertului de la Neversea. Cu puţin timp înainte, a scandat „M..e, Guvernul României!“ – VIDEO

Scena dedicată artiştilor hip-hop la Festivalul Neversea s-a cufundat în beznă în seara zilei de duminică, 8 iulie, în timpul concertului susţinut de artistul Grasu XXL.

Scena pe care a cântat rapperul Grasu XXL la Festivalul Neversea a rămas fără electricitate timp de jumătate de oră în seara zilei de duminică, 8 iulie, în intervalul 22.00-22.30.

Artistul a scandat, cu puţin timp înainte de întreruperea curentului electric, un slogan antiguvernamental. Grasu XXL a improvizat, pe parcursul melodiei „Curaj”, cu formula „M…e, Guvernul României!”.

Spectatorii prezenţi la concert au rămas să aştepte reconectarea scenei la electricitate, scandând la rândul lor „PSD, ciuma roşie!“.

Concertul artistului s-a reluat după aproape 40 de minute, iar Grasu XXL a încheiat reprezentaţia după alte trei cântece.

La finalul concertului, el s-a adresat publicului: „Mă uit aici la voi, sunteţi tineri şi asta îmi dă speranţă. Noi, ăştia tineri, o să schimbăm ţara asta. Nu trebuie să aşteptăm să vină (n.r. – înjurături) preşedintele Iohannis. Nu mă interesează politica, dar ştiu că energia asta va salva România“.

Scandarea antiguvernamentală poate fi ascultată în intervalul 18.55 – 19.00 în filmul ataşat

Incidentul din timpul concertului artistului Grasu XXL a stârnit vâlvă pe reţelele sociale, mulţi comentatori opinând că rapperul ar fi fost sabotat de către organizatori.

Organizatorii festivalului au declarat la finalul concertului că a fost vorba despre o problemă tehnică. „A căzut generatorul de curent şi a durat până am reuşit să-l schimbăm. Noi nu facem politică, suntem apolitici. Nu instigăm la politică în niciun fel, ci la muzică şi la a oferi bucurie oamenilor. Oamenii sunt liberi să se exprime în limita decenţei şi a bunului-simţ”, a menţionat pentru „Adevărul“ Edy Chereji, directorul de marketing şi comunicare al festivalului de la Constanţa.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.