POLITICA

Rareș Bogdan, pus la zid de către ‘oamenii sistemului’? Cine l-a luat în vizor

Luat prin surprindere Europarlamentarul Rareș Bogdan a încasat o lovitură cruntă de imagine în rândul alegătorilor PNL, dar și a susținătorilor acestuia, după ce în spațiul public au apărut imaginile cu petrecerea organizată de acesta în plină pandemie de COVID-19.

Falia creată după alegerile din decembrie 2019 între liderii celor două grupări care își arogă titulatura de ”oamenii președintelui” Iohannis se adâncește pe zi ce trece. Astfel că după ce s-au tot transmis diverse semnale, fără însă a se putea vorbi de o negociere directă în vederea concilierii, ”talibanii” și ”reformiștii” din jurul șefului statului nu mai pot da acum înapoi.

Drept urmare, în timp ce agenda publică este făcută de pe o zi pe alta, cu tot felul de ”însăilări” departe de a mai putea produce mult doritul ”val emoțional ” de dinaintea alegerilor, războiul tocmai ce a izbucnit între oamenii președintelui, conform celor de la publicația Național.ro.

Iar după ce a apărut fotografia devastatoare pentru premierul Ludovic Orban, cu premierul și câțiva miniștri fumând și consumând băuturi alcoolice în biroul acestuia, fără a purta masca obligatorie, riposta a venit imediat. Și de o manieră care nu lasă loc de interpretări privind cine s-ar putea afla de fapt în spatele ”dezvăluirilor” despre ”paranghelia” de la Cluj. Cea cu peste o sută de persoane de la un eveniment intim de familie al lui Rareș Bogdan.

Cel care, după cum dezvăluiam nu cu multe zile în urmă este deja puternic susținut de o parte însemnată a sistemului, dar și de extrem de potenți oameni de afaceri români pentru a i se asigura ”culoarul” pentru Palatul Cotroceni. Inclusiv prin declanșarea unei ample operațiuni de ”curățenie” în anturajul acestuia. Ceea ce a produs frisoane ”gărzii pretoriene” de la Administrația Prezidențială.

Astfel că, după cum susțin sursele noastre, consilierul prezidențial Ion Oprișor s-ar fi văzut din nou nevoit să apeleze la serviciile generalului Lucian Pahonțu. ”Acoperiții” acestuia de la SPP fiind de fapt autorii filmărilor cu drona prin care s-a încercat să se inoculeze că ”uite că și Rareș Bogdan e imoral”!

Numai că aruncarea în ”ventilatorul” documentării operative a lui Rareș Bogdan se poate dovedi o strategie riscantă, influenții susținători ai europarlamentarului fiind deciși acum la rândul lor să contraatace cu orice preț. Și mai ales că președintele Iohannis nu pare încă dispus să se ”coboare” la acest nivel al confruntării…

Răzbunare pentru Orban

Faptul că i s-a arătat ”pisica” operativă și lui Rareș Bogdan drept răzbunare pentru scandalul fotografiei care a zguduit puternic poziția premierului Ludovic Orban nu înseamnă musai că oamenii președintelui de la Cotroceni nu mai pot de grija premierului. Nici pe departe…
Numai că veterani precum Ion Oprișor sau Lucian Pahonțu și-au simțit probabil încălcat ”spațiul vital” pe care și l-au creat cu atâta greutate la Palatul Victoria. Conștientizând totodată că, dacă nu transmit un semnal ferm, atunci le va fi serios amenințată ”hegemonia” declarată asupra documentării operative a oricărui ”locatar” de la Palatul Victoria.

Și cum obsesia acestora este deja posibilitatea venirii lui Rareș Bogdan la Palatul Cotroceni, liberalul care a strâns deja în jurul său o puternică grupare de susținători financiari și nu numai a devenit peste noapte ”țintă în mișcare”. Și a fost deja ”predat” informativ generalului Lucian Pahonțu, cel cu atâta experiență în spate în „spălatul rufelor murdare” ale președinților României…

Prea ca la țară…

Numai că în ciuda eforturilor logistice aruncate în luptă, operațiunea a eșuat lamentabil. Iar una dintre explicații poate fi că pentru inițiații sistemului a fost clar de la bun început că ”filajul” făcut de oamenii lui Pahonțu la ziua fetei lui Rareș Bogdan a fost unul prea grosolan, prea ca la țară, care nu se mai practică de mult în lumea bună a informațiilor…

Astfel că diversiunea filmării cu drona nu i-a putut convinge pe vectorii de opinie vizați de operațiune că la mijloc nu este mâna cea lungă a Cotrocenilor!
Drept urmare, aceștia au refuzat să propage la rândul lor ”scenariul” creionat la Administrația Prezidențială, astfel că ”bomba” s-a ”fâsâit”. Ceea ce nu face decât să crească starea de agitație a oamenilor președintelui care au crezut că astfel vor pune cu botul pe labe ”aripa tânără” a taberei prezidențiale. Mai ales că se aude că deja se pregătește ”nucleara” de răspuns…

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.