NOUTATIOPINII

“RASA UMANA” si “INCALZIREA GLOBALA”

rase

Recenta criză ucrainiană mi-a îndepărtat atenția de la câteva teme pe care îmi doream de mult timp să le abordez. Prima temă este o problemă de limbaj și despre modul în care acesta are capacitatea de a influența lumea în care trăim.

Tema pe care o voi aborda, mi-a fost readusă în atenție într-o conversație recentă  cu o persoană apropiată: “Rasa umană nu se poate adapta la…” mi se spunea… “Tu, ca doctor, stii că din punct de vedere științific, nu există așa ceva, nu?” am întrerupt eu conversatia.

Termenul care îmi atrăsese atenția fusese cel de “rasă umană” întruât din punct de vedere științific umanitatea nu este o rasă, ci o specie.  În termeni științifici rasele sunt sunt sub-specii. De fapt, granița  între specii este dată de incapacitatea de a se reproduce între doi indivizi de specii diferite. Cu alte cuvinte un puddel nu se poate reproduce cu un bivol dar poate avea pui cu o altă rasă de câine, să zicem un terrier.

În ciuda erorii științifice existente la bază  chiar și în limba română, termenul de “rasă umană” este foarte uzitat, îl auzim constant la televizor sau la radio, reprodus, fara să fie înțeles de către “formatorii de opinie” români. În română, are loc o traducere mot-a-mot a termenului englez “human race”, o eroare stiințifica la fel de gravă, întrucât formula engleză corectă ar fi fost cea de “human species” pentru rasă existând ca echivalente cuvintele “race sau breed”.

Dar de ce este perpetuată o astfel de eroare pe toate canalele de informare străine și românești? Să fie vorba de o întâmplare?

Din nefericire raspunsul pare să fie negativ. “Noua Școală de antopologie americană” precum și “Școala de la Frankfurt” au fost două din cele mai puternice curente “intelectuale” ale secolului XX. Reprezentanții acestora au fost promovați constant în mediul academic și în mass-media ajungând să domine catedrele de științe sociale ale marilor universități americane și europene. Ambele curente au foarte puțină legatură cu știința si o foarte mare legatură cu ideologia și cu un program politic deliberat. Substratul ideologic al conceptului de “rasă umană” îl constituie negarea existenței unei diferențe între grupurile de indivizi, ba chiar mai mult între indivizi în sine. Ceea ce este recunoscut ca perfect valabil în cadrul altor specii de exemplu câini, cai, pisici etc este negat cu înverșunare în cazul speciei umane. Aici, diferentele între grupuri au devenit “incorecte din punct de vedere politic”, iar rasa ca și natiunea de altfel sunt considerate “social constructs” adică niște concepte sociale și nu realități științifice care izvorăsc din însăși structura genetică a omului.

Lupta dusă în plan intelectual împotriva identităților de grup si a societății tradiționale în special a celei europene a facut obiectul unei prezentări ținute de autorul acestor rânduri în anul 2012 cadrul Serilor Bănățene. Negarea sau demonizarea identităților de grup (regiune, națiune, rasă) are ca efect slăbirea individului devenit izolat,  o picatura intr-un ocean numit umanitate. Indiferent cât de valoroasă ar fi o persoană luată individual posibilitatea de a reuși în fața unor grupuri omogene și bine organizate devine nulă.

incalzire

De la “global warming” la “climate change”

 Revenind la conversația avută am dat un alt exemplu de manipulare prin limbaj: încălzirea globală, respectiv tranziția termenului de la “global warming la climate change”.

Confruntati cu dificultatea de a dovedi cu date  știintifice un proces continuu de încălzire a vremii și faptul ca așa ceva s-ar datora activitații omului, promotorii politici ai conceptului au inventat un nou termen “climate change” adica “schimbarile climaterice”.  O miscare genială, fie vorba între noi. Daca există suspiciuni cu privire la încălzirea globală ar putea oare cineva să nege că vremea nu se schimbă?

Tot la capitolul manipulare prin limbaj aș menționa și etichetarea celor care aduc argumente împotriva incălzirii globale drept “climate change/ global warming skeptics sau deniers” adică pe românește “sceptici” sau “negaționiști”. Printr-o astfel de etichetare se reușește acreditarea ideii că principalul curent de opinie sau opinia stiințifica a majorității ar fi de partea argumentelor în favoarea încălzirii globale, iar oponenții ar fi marginali, sceptici, negaționiști. Totul dintr-o etichetă pusă unui curent.

Termeni ca si “rasa umană” și “încălzirea globală” există și ne influentează viața prin faptul că definesc cadrul în care gândim (framing). Ca și copii am fost invățați să credem că rolul limbajului este de a ajuta comunicarea, de a clarifica și a ușura definirea unor concepte. Puțini au avut geniul lui George Orwell, care ca anexa la “1984” a inclus un glosar al termenilor de “newspeak” noul limbaj folosit în lumea distopică imaginată de el. De Bogdan Herzog pentru FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.