RĂSTURNARE COMPLETĂ DE SITUAȚIE | Fost purtător de cuvânt al STS: Drona E AMERICANĂ din România

În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucraineană, nici rusească. A fost americanilor de la noi – o să argumentez. Picată accidental. Vă ofer o posibilă explicaţie pentru tot ce s-a întîmplat în această săptămînă, afirmă pe Facebook Daniela Tobă, colonel în rezervă, fost purtător de cuvânt al STS.

Firul poveştii şi toate explicaţiile aferente.

În noaptea de 3 spre 4 septembrie, la Ismail au avut loc atacuri ruseşti intense. Americanii au executat misiune de supraveghere obişnuită în apropiere sau poate a fost un exerciţiu de antrenament, profitînd de zgomote, însă fie drona operată de ei s-a defectat sau poate au scăpat-o pur şi simplu de sub control.

Le pică drona. Explozie mare, americanii care o operau de la distanţă o taie liniştiţi înapoi la bază sau de unde or fi venit, cel mai probabil la Babadag sau poate la Kogălniceanu sau chiar la Borcea, să raporteze pentru a se lua măsuri. Zic liniştiţi, locul prăbuşirii fiind unul complet în pustietate. Apar imediat primele semnale pe Telegram date de cei care au văzut momentul exploziei, iniţal o afirmaţie pe un canal al locuitorilor din Ismail, apoi un scurt video cu explozia în miez de noapte, cel pe care l-aţi văzut toţi, pe unul dintre cele vreo zece canale intitulate identic Odessa Info. Informaţiile sînt preluate imediat de voluntarii de la GeoConfirmed, pe Twitter, primul fiind Digital Adam, care începe să scormonească împreună cu încă doi voluntari, Auditor şi Neohandrail, fac schemele alea cu linii colorate pe google maps, calculează, extrapolează şi ajung la coordonatele pe care ştim, coordonate pe care le şi postează pe Twitter. Toate acestea le-am găsit mergînd pe firul discuţiilor de pe Twitter.

Evident, explozia nu a scăpat nici ucrainenilor, aceştia fie luînd informaţiile brute de la militarii lor din Ismail, cum au declarat, fie culegînd de pe Twitter, fie toate la un loc şi altele, nu putem şti cum, nici nu contează. Şi la fel de evident este că au presupus că e o dronă rusească, ce altceva putea fi în noaptea aia în care atacurile au curs? Cum ruşii operează în zonă drone Shahed, Shahed au zis şi ucrainenii că e. Şi încep să vocifereze, de bună credinţă, primul fiind Nikolenko: alo, Românica, ţi-a căzut o dronă în curte, nene!

Ai noştri se agită şi primesc informaţia că, de fapt, e o dronă a americanilor de la noi. Poate americanii au informat MApN-ul atunci, chiar în noaptea aia – băbăieţi, staţi liniştiţi, că e drona noastră! – sau poate ai noştri au întrebat americanii, ştiind bine că ăia supraveghează zona, nici aici nu contează. Cert e că informarea între părţi s-a făcut rapid, iar Tîlvar a ieşit imediat cu negarea. O negare exagerat de fermă, exagerat de categorică, la fel precum cea a lui Iohannis rostită imediat după cea a lui Tîlvar, Odobescu hop şi ea cu negarea, tocmai fiindcă în poveste era vorba despre parteneru’ strategic. De altfel, toată lumea s-a întrebat de ce ai noştri s-au grăbit în halul ăla să iasă la declaraţii şi să nege vehement. Păi, d-aia.

Ucrainenii, în continuare de bună credinţă şi crezînd că l-au apucat de dumnezeul extiderii războiului de un picior sau măcar pe cel al suplimentării armamentului, neinformaţi de americani, revin în forţă: faceţi mişto de noi, mă, români? Că avem şi dovezi, mă, nesimţiţilor!

Dar mă opresc din firul poveştii pentru o paranteză importantă. Primul lucru pe care americanii îl fac atunci cînd îşi trimit oamenii undeva pe planetă este să le asigure protecţie şi informaţii. Este glumă să credem că o bază precum Kogălniceanu a fost lăsată fără supraveghere satelitară, de exemplu, şi fără nenici din CIA şi fără toate cele care vin la pachet în astfel de cazuri. Şi este o glumă şi mai mare să credem că un punct atît de fierbinte precum portul Ismail nu a fost atent supravegheat, din cer şi de pe uscat, chiar dinainte de a porni sarabanda atacurilor ruseşti, cu atît mai mult cu cît americanii ştiu bine că noi sîntem praf şi pulbere în privinţa supravegherii zonei. De AWACS-uri nici nu mai povestesc, fiindcă e posibil să fi avut şi unul d-ăsta prin zonă. Acum, că americanii nu vor recunoaşte niciodată că execută misiuni de supraveghere operativă pe şi de pe teritoriul românesc, asta este evident, fiindcă înseamnă ca două ţări NATO să fie implicate într-un război în care cică nu sînt implicate. Dar nici nu îşi pot permite luxul ca porţiuni fierbinţi de graniţă să nu şi le acopere măcar informativ. Aşa încît, am absoluta convingere că acea porţiune de graniţă are asupra ei ochii unor sateliţi, iar în teren e calcată de roţile unor vehicule de teren. Toate acestea, coroborate cu reacţiile oficialilor noştri de la început, cu cele ulterioare, cu urmele de la faţa locului, cu mişcările la comandă ale unei anumite părţi a presei cu epoleţi, cu toate celelalte pe care vi le prezint în continuare mă îndreptăţesc să cred că drona nu a fost rusească, nici ucraineană, ci americană.

Revenind, luni şi marţi, ucrainenii ne bat obrazul cu strigăte şi chiuituri, încercînd să beneficieze de situaţie cît se poate şi reclamînd nevoia de armament pentru susţinerea luptelor în zonă, noi continuăm negarea senină şi cretină. În tot acest interval de timp, nimeni din armia noastră nu a fost trimis să scormonească prin locul indicat a fi cel de cădere a unei drone din simplul motiv că nu ar fi avut de ce. Ştiau deja de la americani despre ce e vorba, lucrurile păreau a fi bine acoperite, presa înghiţise pe nemestecate povestea şi oricum nu se duce nici un jurnalist în astfel de locuri fierbinţi şi sensibile fără undă verde de la patron şi servicii. Să nu mai vorbesc despre comoditatea absolută a presei noastre. Toate bune şi frumoase.

Însă miercuri, primarul din Ceatalchioi îşi găseşte vocaţia de detectiv şi pleacă la căutare printre copaci. Acelaşi primar care luni spunea că el nu a auzit şi nu a văzut nimic, evident respectînd linia de comunicare oficială, dar lăsînd totuşi un semn de întrebare: „nu am cunoștință de așa ceva, dar dacă dumnealor (ucrainenii, n.n.) au probe, ar trebui să se aplece mai serios armata să o caute.” Deci, miercuri dimineaţă pleacă primarul, cu încă un localnic după el, la căutat de drone şi găseşte resturile. Anunţă imediat prefectul, ăla o fi anunţat şi el mai departe, în stînga şi în dreapta, cert este că povestea se întinde şi nu mai poate fi muşamalizată, drept pentru care trebuie schimbat rapid discursul public al oficialilor.

Ca să se scoată cît de cît şi să nu ajungă galaxia să facă un mişto crunt de armia noastră informată de un primar de comună de la margine de ţară, Tîlvăr minciuneşte iute Agerpresului că încă de marti după-amiază au plecat militari ai armiei la cotrobăit locul picajului. Doar că tot marţi după-amiază, Iohannis ne spunea că soto nu e nimic acolo şi că a „verificat absolut tot”.

Anyway, Tîlvăr pleacă în vizită de lucru cu alaiul după el, Antena 3 primeşte foaie de misiune să vină la momentul oportun la faţa locului, să filmeze disciplinat delegaţia şi copăceii pîrliţi (nu m-ar mira să aflăm că pupăza aia şi cameramanul au venit în acelaşi avion cu ministrul). De ce doar Antena 3? Din simplul motiv al controlului asupra mesajelor şi imaginilor care trebuiau să plece spre public. Şi fac şi aici o paranteză: observaţi că singurele filmări de la faţa locului pînă azi sînt ale Antenei 3 şi ale Digi TV, adică exact trompetele de prelipceni şi radutudori cele mai înfocate ale americanilor în privinţa războiului din Ucraina.

Tot miercuri, primarul sare şi el cu declaraţii: „Mă bucur că domnul Tîlvăr nu a muşamalizat. N-am crezut, dar m-a uns la inimă”, o afirmaţie extrem de interesantă care indică faptul că e posibil să se fi făcut presiuni pe el ca să tacă. Şi mai spune primarul: „Pentru noi, localnicii, e lucru mare să nu ascunzi adevărul.” A doua zi, joi, pe primar îl scapă gura şi confirmă că au existat presiuni: „Este o chestie sensibilă. Mi s-a atras atenția că orice pas greșit, pot băga țara în război sau dau o interpretare greșită. Acuma, scuzați-mă, bănuiesc că telefonul meu este ascultat, mai ales după ce am facut declarațiile”. Întrebat de jurnalişti, refuză să spună cine l-a tras de urechi: „Cine era în măsură. E… Nu pot să… Nu mi-a… Adică atenția asta mi-a fost atrasă sub formă de recomandare. Și analizând o situație, că este o situație sensibilă care nu putem excludem nici plantarea unei drone acolo de către…” Una peste alta, din sinceritatea omului am aflat că s+a încercat muşamalizarea, dar nu s-a reuşit. Aşa că s-a trecut rapid la schimbarea strategiei de comunicare.

Revenind la ziua de miercuri, are loc vizita de lucru şi Antena 3 aruncă pe piaţă prima filmare de la locul presupusei explozii. Tîlvăr ne spune că a cules niscai bucăţele de dronă, Antena 3 pune în scenă super dezbateri, presa oferă val de poze cu delegaţia, ce să mai, tot tacîmul unei maxime transparenţe, cică. Reacţionează şi Iohannis, printr-o declaraţie inexplicabil de dură, atipică pentru el şi care nici nu se pupă deloc cu politica prudentă de comunicare a NATO. O reacţie de tipul aruncatului nervos al paltonului, deşi ştim bine că în toate ocaziile critice a fost extrem de abil în a vorbi insipid, incolor şi inodor. Nu reiau declaraţia, o ştiţi. Iar în opinia mea, nu a fost o declaraţie pentru toată lumea, a fost o răbufnire de nervozitate pe americanii care fac cam ce vor ei p-aici şi din cauza cărora s-a făcut pe cacao. Termenul „suveranitate” nu l-a folosit întîmplător greşit în loc de „integritate”, nici repetarea de două ori a garanţiilor alea „puternice, cele mai puternice” de securitate.

Iar dacă tot am ajuns la scenetele Antenei 3 şi Digi TV, să ne oprim un pic aici. Prima impresie, ca om care, aşa cum vă spuneam la un moment dat, a studiat la viaţa lui ceva imagini cu locuri de explozii, a fost aceea că nu se pupă deloc flăcăroaia din filmarea video provenită de la canalul de Telegram Odessa Info cu ceea ce se vede în filmările televiziunilor noastre. Avem ceva arsuri p-acolo, avem şi o gropiţă (crater, după capul pupezei de la A3 şi pupăzului de la Digi care au primit pe foaie acelaşi text) în care se văd urme de ardere, un copac ceva mai ars decît celelalte, se văd şi nişte crengi arse. În rest, totul uscat, pe o distanţă mai mare decît ceea ce pupezii arată, uscături grămadă şi pe jos nearse şi aşa mai departe. Imagini care n-au făcut altceva decît să înfierbînte minţile celor care sînt convinşi că nu a existat nici o explozie şi nici o dronă. Ba chiar au venit unii cu argumente d-alea cică indubitabile, cum că uite, dom’le, iarba de lîngă crater nu e arsă, copacii sînt arşi de la înălţimea unde ai ţine o lampă de sudură şi lampa aia cică a fost ţinută cu grijă să nu ardă vegetaţia din jur şi să nu atragă astfel atenţia, dar n-a fost ţinută bine că cică s-a grăbit sudorul, groapa aia e veche că e iarbă crescută p-acolo, iar resturile de dronă au fost aduse cu barca şi cică în tot scenariul ăsta e o conspiraţie cu primarul şi prefectul, totul ca să ne atragă în război. Aberaţiile astea au fost rostogolite într-o veselie pe facebook, fără ca îia care au înghiţit aiureala să ia în considerare declaraţiile primarului care a dat peste cap mesajele oficialilor sau declaraţia calmă a lui Stoltenberg cum că e cazul să ne vedem liniştiţi de ale noastre fiindcă nu există informaţii care să îngrijoreze.

Să lămurim cum e cu urmele de ardere, zic. Şi ajung aici şi la a cui e drona.

1. Ştim că ruşii operează în Ismail cu drone mari. Drona HESA Shahed 136 / Geran-2, cea invocată în declaraţiile ucrainenilor că ar fi căzut la noi, e ditamai dronoaia: are aproape 4 metri în lungime, 3 metri in deschiderea aripilor, 200 de kile fără încărcătură şi vreo 250 kile cu încărcătura explozivă. Dacă o astfel de dronă ar fi picat întreagă la locul cu pricina, crengile arborilor de acolo, destul de apropiate unele de celelalte, unele chiar foarte apropiate, ar fi fost praf. De asemenea, urmele căderii ar fi mult mai consistente decît o biată gropiţă. De asemenea, s-ar fi văzut pe copaci urmele impactului, că totuşi vorbim de un sfert de tonă de metal venită cu viteză.

Dar să mergem pe varianta că o Shahed ar fi fost interceptată în aer de ucraineni, presupunînd că ar fi şi avut cu ce să o troznească în afară de puşcoace. Acceptăm şi declaraţiile ministrului privind fragmente găsite. În acest caz, declaraţiile oficialilor uncraineni ar fi trebuit, în mod logic, să sune de genul: băi, români, noi am buşit o dronă rusească la ora si minutul X şi vedeţi că au căzut fragmente la voi! Însă din ceea ce au tot acuzat ucrainenii reiese limpede că nici ei nu ştiau prea bine ce e cu povestea asta, afirmînd că o dronă (întreagă) s-a detonat la noi şi insistînd doar că au nişte fotografii ca probă: băi, români, ştim de la serviciul nostru de frontieră că la voi a picat o dronă, vedeţi că avem şi poze – găsiţi declaraţiile pe net, nu le mai reiau. Gluma glumei, fotografiile prezentate ca probe sînt taman cele de pe Twitter. Mai mult, dacă vorbim despre o ditamai drona Shahed interceptată, pe de o parte ar fi trebuit să explodeze în aer, evident, iar în plus fragmentele s-ar fi împrăştiat pe o rază destul de mare la sol şi în apă. Multe fragmente. Filmarea din noaptea exploziei arată însă o deflagraţie la sol.

Cum o dai, cum o întorci, nu prea iese de-o dronă rusească.

Aş vrea aici să adaug o o observaţie: ruşii operează cu drone în imediata apropiere a graniţei nu numai fiindcă sînt destul de greu de detectat şi interceptat, ci mai ales fiindcă pot fi operate cu maximă precizie. Precizie la nivel de metri.

2. Dacă n-a fost o dronă rusească, atunci să fi fost o dronă ucraineană, nu? Una mai mititică şi care, la cădere, să justifice crengile alea apropiate nederanjate prea mult şi urmele reduse de ardere (voi ajunge şi la urmele alea imediat). Ucrainenii au mai multe tipuri de drone care s-ar potrivi cu locul din Plauru şi care ar putea opera cu încărcătură, gen R18, DJI-uri modificate, Switchblade sau Phoenix Ghost-urile americane. În postarea de ieri dimineaţă vă spuneam cum am ajuns să presupun că este vorba despre o dronă Phoenix Ghost, dar reiau. Într-o fotografie prezentată de Antena 3 cu nişte resturi adunate cică de prin locul exploziei apare şi o bucată de carton, lîngă un şurub, bucată nearsă, inscripţionată PHNX2,84. Miercuri, cînd am văzut fotografia, am început să îmi pun primele întrebări, am răscolit net-ul să mă lămuresc ce tip de componente are o dronă Shahed, ce tip de componente are drona Shahed în versiunea modificată de ruşi, am găsit info căcălău, dar nici una satisfăcătoare, am ajuns la concluzia că s-ar putea să nu fie dronă rusească, atunci ce naiba ar putea fi şi aşa am ajuns la Phoenix Ghost. Despre acestă dronă nu se ştiu prea multe, nu am găsit info, aşa încît legătura dintre carton şi modelul acesta de dronă americană dat ucrainenilor spre operare e bazată doar pe simpla inscripţie. Drona Phoenix Ghost, făcută special pentru ucraineni după o altă dronă americană – Switchblade, e una de tip kamikaze care poate să ducă încărcătură explozivă (muniţie tip loitering, adică îşi caută ţinta), are cameră pentru supraveghere şi spionaj şi e dotată cu infraroşu pentru a fi operată special pe timp de noapte.

Dar să n-o mai lungesc, orice fel de dronă ar opera ucrainenii, o întrebare logică, firească se pune: de ce naiba ar plimba ucrainenii o dronă de supraveghere şi spionaj pe propriul lor teritoriu sau pe al nostru, presupunînd că or fi scăpat-o de sub control? Absurd, desigur. Acolo, la Plauru, Dunărea face o curbă unde, pe trei sferturi, partea românească e înconjurată de parte ucraineană. Ce să spioneze? Ce să targheteze? Să se spioneze pe ei înşişi sau pe noi? Iată de ce, glorios pică şi varianta asta. Am explicat de ce nici varianta conspiraţioniştilor care văd nu’ş ce strategii de atragere a noastră în răzbel nu intră în discuţie, nu mai reiau.

3. Singura variantă care mai rămîne e o dronă controlată de pe teritoriul nostru. Fie pentru supraveghere, fie pentru exerciţiu în condiţii semi-reale de conflict, alte variante nu văd. Probabil au fost executate de către americani misiuni operative în zonă, date fiind atacurile ruşilor, mai ales în acea noapte, iar drona li s-a defectat, dar la fel de probabil este că vreunul dintre militarii ucraineni antrenaţi la Borcea a fost adus în zonă pentru exerciţii de pilotaj drone Phoenix Ghost şi operatorul neîndemînatic a buşit-o. Aici gama de posibilităţi e destul de generoasă şi nu există elemente de care să mă pot agăţa în privinţa detaliilor. Nici nu cred că ar conta prea mult în ecuaţia generală. Din tot ceea ce am expus în cea mai lungă postare pe care am scris-o vreodată, opinia mea este că drona aparţine americanilor.

Acum, în ceea ce priveşte locul exploziei. Găsiţi pe net o grămadă de foto şi video cu drone Switchblade, surorile aproape identice ale Phoenix Ghost, care explodează. Am ataşat postării primul exemplu pe care l-am găsit căutînd pe Goagăl, pentru ca să vedeţi că flaccăra este la fel de puternică precum am văzut în filmarea de noapte apărută de Odessa Info şi preluată pe Twitter. Repet, găsiţi căclău de alte exemple pe net. Acum, dacă ne luăm după dimensiunile unei Switchblade 600, o Phoenix Ghost are probabil cam un metru juma’ lungime, tot cam atît lăţime şi cîntăreşte cu tot cu sistemul de operare şi încărcătură undeva între 25 de kile şi vreo 45 de kile. O astfel de încărcătură ar fi putut produce o groapă cam de tipul şi de dimensiunea celei din filmările la faţa locului, groapă circulară cum sînt toate astfel de gropi în cazul obiectelor care explodează la sol. Încerc să explic cît mai simplu şi mai netehnic pot, de ce urmele de ardere sînt doar în groapă şi nu imediat de la rădăcina copacului, ci de la o anumită distanţă de la sol în sus pe respectivul copac: cînd un obiect exploziv cade la pămînt cu suficientă viteză, explozia generată actionează pe două paliere: acea parte din suflul exploziei care se blochează de sol sapă şi ea olecuţă în adîncime şi laterale, iar acea parte din suflul exploziei care acţionează la suprafaţă e direcţionată de mai mulţi parametri, dar şi de suflul din partea de contact cu solul, la un unghi de vreo 20-30 de grade în sus, aşa, ca un con foarte larg. Adică nu acţionează razant pe verticală, paralel cu solul, aşa cum ar părea. Ca atunci cînd arunci un obiect în apă, ca să găsesc cît de cît o asemănare. Fragmentele dinspre margine se răspîndesc la un unghi mai mic, pe cînd cele din mijloc la un unghi aproape vertical. Desigur, toate acestea depind de o multitudine de factori, de la viteza de cădere, compoziţia obiectului, tipul de exploziil din încărcătură, tipul solului şi încă o sumedenie de alţi parametri. Dar în principiu vorbim de o aruncare de fragmente în traiectorii mai mult sau mai puţin ascendente. Iată de ce în jurul craterului nu există ardere, însă fragmente din obiectul explodat ar fi putut sări pe copacul imediat apropiat, rămînînd agăţate în acea crăcănare a trunchiului şi continuînd să ardă. De asemenea, detonarea suficient de puternică văzută în filmarea de noapte ar fi putut pîrli fără probleme porţiunile superioare ale copacilor. Acum, să lămurim şi de ce nu există urme de ardere mai puternice. Explicaţia e simplă: o căutare pe google a stării vremii din data de 4 septembrie ne arată că în zonă a plouat. De altfel, chiar şi primarul din Ceatalchoi spune la un moment dat: „În noaptea de duminică spre luni a plouat foarte mult aici. Există o bucăţică de loc unde a luat foc acolo. Dar focul s-a stins de la ploaie. Ploua și de asta nu au luat foc uscăturile de acolo, că e plin de crengi uscate în zona asta. Este acolo și urma unei mici explozii, se vede suflul. Sunt și resturi, sunt sălciile negre. Intensitatea însă lipsește. Nu e atât de mare zona exploziei.” Toate acestea fiind spuse, cred că am lămurit şi neconcordanţa dintre puterea exploziei aşa cum s+a văzut în filmarea de noapte şi urmele de la faţa locului.

Aş trece la ziua de joi, dar deja am scris mult prea mult şi mai e de scris destul, fiindcă sînt extrem de interesante manevrele discursive, dar nu numai ele. Partea a doua o voi scrie probabil în seara asta, dacă găsesc timp. Concluzionînd, pe scurt, fiindcă nu au reuşit să muşamalizeze o greşeală, americanii au zis să profite la maximum, aşa încît au transformat, prin presa noastră aservită, eroarea într-o clamare aproape patetică privind noi achiziţii de armament pe motiv de nesiguranţă a graniţelor, grăbirea livrării avioanelor F-16 bla bla bla. De asemenea, varianta pe care eu merg deocamdată şi pe care v-am prezentat-o explică şi de ce nimeni nu a fost demis pînă acum, dar şi de ce nu ni s-a comunicat cărei tip de dronă aparţin fragmentele găsite la faţa locului, în condiţiile în care, să fim serioşi, un expert militar trimis iute de americani de la vreo bază de pe la noi, ar identifica-o în 5 minute, oricît de puţine sau paradite ar fi bucăţile alea. Explică, zic eu, cam tot, inclusiv tăcerea ruşilor care nu au treabă în poveste, dar şi tăcerea americanilor care ar fi fost suficient, bunăoară, să se uite pe imaginile satelitare să ne zică ce şi cum.

Încă ceva, că era să uit: groapa aia a fost acoperită cu crengi probabil la ordinul vreunui şef mononeuronal din armia noastră, ca să nu se vadă probabil locul exploziei. Sau cine ştie ce naiba o fi fost în capul lui. Doar că pupăza de la Antena 3, neinstruită complet, a stricat decorul.

Ah, şi încă ceva: Armia noastră sosită la faţa locului nu a avut nici un interes în a face cercetare riguroasă la faţa locului, ci doar în a recupera bucăţile care ar fi putut să indice ce tip de dronă este. de aceea i-a durut în pix de şuruburi şi bucăţele nesemnificative de metale şi plastice şi alte asemenea.

Vezi si – Col. Daniela Tobă: Câți români trebuie să mai moară până își va da Arafat demisia?