JUSTITIE

RASTURNARE DE SITUATIE. Ce șanse mai are Codruta KOVESI în negocierile de la Bruxelles

Nu trece o zi fără să se calculeze șansele pe care Laura Codruța Kovesi le are de a ocupa funcția de procuror șef european. În acest moment, există un blocaj în negocierile care au loc între echipa de la Parlamentul European și cea a Consiliului UE.

Președintele Traian Băsescu a oferit amănunte incendiare despre șansele pe care Laura Codruța Kovesi le are de a ajunge procuror șef european. El a explicat, la România TV, că viitorul ei nu este unul tocmai luminos.

Fostul șef al statului a comentat și intervenția liderilor europeni în activitatea procurorilor și judecătorilor din România, în dosarul lui Kovesi. În opinia sa, aceste comentarii fac parte din strategia de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare.

”Sunt excese, nu sunt un novice în problemele UE, dar sunt probleme de campanie. Laura Codruța Kovesi are o imagine bună în UE, iar unor politicieni li s-a părut avantajos să solicite Guvernului oprirea anchetei. M-a surprins ieșirea lui Tajani (n.r. președintele PE), putea să o facă mai diplomat. Nu-i dau foarte mari șanse în disputa dintre Consiliul UE și PE, pentru că, de regulă, astfel de dispute se tranșează în favoarea Consiliului. Are 10-15% șanse. Acolo sunt guvernele și ele au forța lor în negociere.”, a comentat Traian Băsescu la România TV.

VEZI SI: Breaking Kovesi declanseaza RAZBOIUL la Bruxelles. BLOCAJ total! P.E. AMENINȚĂ cu sistarea discuțiilor

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.