GENERAL

Răsturnare de situație în cazul asasinatului de la Arad?. News alert

Primul scenariu legat de asasinatul din Vlaicu, unde și-a pierdut viața omul de afaceri Ioan Crișan, pune explozia mașinii în relație directă cu traficul de țigări, care are, se zice, legătură cu foști angajați ai Poliției Arad, transmite Aradon.

Ce scrie Aradon:

Primul scenariu legat de asasinatul din Vlaicu, unde și-a pierdut viața omul de afaceri Ioan Crișan, pune explozia mașinii în relație directă cu traficul de țigări, care are, se zice, legătură cu angajați ai Poliției Arad. Bomba pusă, se spune, în mașina omului de afaceri ar putea avea o conexiune directă cu confiscarea făcută luni de polițiștii din Arad la Sâmbăteni, confiscare prezentată chiar luni de Jurnal arădean/ www.aradon.ro.

Peste 600 de baxuri de țigări de contrabandă au fost confiscate luni, marfa fiind transportată cu un camion înmatriculat în județul Gorj, se pare. Surprinzător, șoferul a reușit să fugă, iar oamenii legii nu i-au stabilit identitatea, oficial, nici până astăzi. Nu s-a stabilit nici măcar cui aparține automarfarul folosit la transportarea țigărilor de contrabandă!

Întâmplarea suspectă de luni este acum pusă în legătură directă cu explozia mașinii omului de afaceri. Există voci care spun că omul de afaceri a vândut pontul cu transportul de țigări oamenilor legii. Alte voci spun că TIR-ul a poposit în curtea firmei lui Ioan Crișan, cu toate încrengăturile ce decurg de aici. Ultima variantă are legătură cu o precizare din comunicatul remis marți de IPJ Arad, pe tema țigărilor confiscate de polițiști, precizare care făcea referire la faptul că autotrenul care transporta țigările a fost mutat în curtea unei societăți comerciale. Iată și comunicatul de marți: “În dimineața zilei de 24 mai, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe raza localității Mândruloc, un autocamion în cuplu cu semiremorcă. În momentul legitimării, șoferul autotrenului a fugit de la fața locului, autotrenul fiind transportat în incinta unui operator economic. Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate, au fost solicitați polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, fiind descărcați 14 europaleți care, aparent, conțineau borcane de sticlă. După îndepărtarea borcanelor, așezate pe partea exterioară a europaleților, au fost găsite 323.298 pachete (6.465.960 fire) de țigări de contrabandă, netimbrate. Întreaga cantitate de țigarete precum și mijlocul de transport au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”.

De altfel, multe dintre comentariile anonime de la prima știre postată pe www.aradon.ro, legată de explozia de sâmbătă dimineața din Arad, fac referire la traficul de țigări de contrabandă din Arad și la implicarea unor foști polițiști arădeni.

O veche poveste rămasă și ea în ceață, furtul a sute de mii de euro din seiful firmei omului de afaceri Ioan Crișan, petrecut acum doi ani, furtul banilor cu tot cu seif, a intrat și ea în conturarea primelor scenarii posibile legate de atentatul de sâmbătă.
Oficial, anchetatorii au precizat încă de la amiază faptul că există un cerc de suspecți, fără a indica nimic în plus. Se spune că deja au fost audiați, pe bandă rulantă, o serie de arădeni, rude, martori etc., dar oamenii legii nu au ieșit cu nicio declarație oficială, nici legat de explozibilul din mașină, nici de posibilele legături între acest eveniment tragic și altele din Arad.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.