Răsturnare de situație în cazul de rasism în care este implicat Sebastian Colțescu – UEFA îi anchetează și pe turci
Scandalul de la Paris, devenit subiect de dezbatere pe întregul continent, e privit cu mare atenție de UEFA. Forul european a deschis o anchetă în urma acuzațiilor de rasism îndreptate împotriva lui Sebastian Colțescu, la PSG – Bașakșehir, numind un inspector care va prezenta concluziile sale peste 10 zile, anunță Daily Mail, decizia urmând a fi luată de Comisia de Control, Etică și Disciplină.
Vor fi analizate rapoartele delegatului UEFA și ale arbitrului, dar mai ales înregistrările audio, considerate cele mai importante probe în acest dosar. Colțescu riscă minimum 10 meciuri de suspendare, iar Ovidiu Hațegan, contestat pentru modul cum a gestionat incidentul, ar putea să rateze din cauza conflictului tot restul sezonului în Champions și Europa League. Și, mai ales, poate pierde delegarea la Euro, care era văzută ca aproape sigură la Nyon în această toamnă, potrivit gsp.ro.
Și comportamentul turcilor va fi cercetat în această investigație. Amenințările de pe banca lui Bașakșehir, împotriva arbitrului, de genul „O să vii tu în Turcia!”, dar și comentariul care se aude în înregistrare: „În țara mea, românii sunt țigani, dar eu nu am cum să-i numesc țigani”. Care ar fi al antrenorului Okan Buruk, fost coleg la Galatasaray între 1991 și 2001 cu 6 jucători români: Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie, Filipescu, Rotariu și Luțu. Nu ar fi exclus ca Okan să fie și el suspendat.
Foarte probabil sanțiule în tabăra turvilor vor fi individuale și nu la nivel de echipă.
Arbitrul Coltescu sacrificat pe altarul corectitudinii politice. #JeSuisColtescu
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: