Răsturnare de situație în cazul Elenei Udrea! Dezvăluirea care aruncă totul în aer
Avocatul Elenei Udrea a depus un recurs în casație, o cale extraordinară de atac împotriva sentinței prin care fostul ministru a primit șase ani de înschisoare cu executare. Termenul de judecată a fost fixat în 16 mai, dar apărătorul încearcă mutarea acestuia cât mai curând. El susține că magistrații care au pronunțat sentința făceau parte dintr-un complete nespecializat.
Apărătorul Elenei Udrea susţine că dosarul fostului ministru este un caz fără precedent in justitia din Romania. „Acest caz particular al doamnei Udrea și al celor doi condamnați este fără precedent în justiția din România. Toți cei care s-au interesat în ultima perioadă au acordat atenție mai mult procedurilor care se desfășoara în Bulgaria, pentru că acolo se află doamna Udrea în prezent.
Eu zic că este foarte important să discutăm ce se întâmplă în România, că aici este locul unde trebuie să se producă reparațiile acestor anomalii din justiție. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție mai este o cale extraordinară de atac înregistrată tot la începutul anului 2019, când a fost pronunțată acea hotărâre nedreaptă dată de Înalta Curte în dosarul ”Gala Bute”, a declarat Veronel Rădulescu, citat de Romania TV.
Recurs în casație
Avocatul vrea ca recursul în casația care contestă sentința să se judece cât mai curând. „Acest recurs în Casație are termen pe 16 mai anul acesta, dar, ținând cont de situația creată, această situație deosebită în care se află cei trei care execută o pedeapsă, în condițiile în care au fost condamnați de un complet nespecializat, așa cum a constatat Curtea Constituțională.
În apel au fost condamnați de un complet nelegal constituit. Este ușor să observăm că oamenii ăștia efectiv se află după gratii în urma unei condamnări nelegale, se află dupa gratii în mod ilegal. Eu am dispus o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție ieri, prin care am solicitat schimbarea termenului de 16 mai și mă aștept ca Înalta Curte să admită această cerere și să fixeze un termen de judecată cât mai repede posibil, pentru că și în această procedură este posibilă suspendarea executării acelei pedepse impuse de un complet în fond nespecializat”, a mai spus Veronel Rădulescu, potrivit sursei citate.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: