Răsturnare de situație în cazul morții lui Socaciu
Soția lui Victor Socaciu a declarat, marți, că soțul său a mers la spital pentru a face un drenaj din cauză sindromului post-COVID și că avea acumulări la plămâni. Și fiica acestuia a precizat că ”s-a ales cu pleurezie de pe urma COVID”. Familia a mulțumit însă medicilor pentru efortul făcut și a precizat că nu va acuza conducerea spitalului.
Cântărețul de folk Victor Socaciu (68 de ani) a murit luni. El a fost infectat cu COVID în luna aprilie, însă potrivit familiei a făcut o formă medie și a răspuns bine tratamentului.
Potrivit observatornews.ro, folkistul avea 68 de ani şi în ultima lună a fost internat în spital. La începutul lunii septembrie, Marina Almăşan spunea că fostul soţ a ajuns de urgență la Spitalul Carol Davila, din București, după ce i-ar fi cedat rinichii.
În urmă cu 11 ani, Victor Socaciu a primit rinichii unei fetițe de 10 ani, operaţia fiind realizată de medicul Mihai Lucan. Potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu, care l-a denunţat pe medic, rinichii puteau să salveze doi adolescenţi, care au murit, chiar în timp ce se întorceau spre casă de la dializă, din Cluj-Napoca, relatează adevărul.ro.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: