RASTURNARE DE SITUATIE. Loredana Chircu, medicul găsit mort în GARDA, nu s-ar fi sinucis
Ies la iveală noi detalii în cazul doctorului Loredana Chircu, găsită fără suflare la o clinică din Constanța. Oamenii legii care au anchetat cazul spun că toate probele duc spre sinucidere, dar mama fetei crede cu totul altceva.
Mama Loredanei Chircu: „Inima mea îmi spune că ea a fost maltratată”
Mama doctiriței face afirmații șocante. Aceasta îl acuză pe soțul fiicei sale că ar fi supus-o la tratamente greu de imaginat.
„Inima mea îmi spune că ea a fost maltratată, a fost bătută. Ea nu mi-a spus, în schimb mi-a spus fiica minoră, nepoțica, în 2019, că ”pe mami a bătut-o”. Și mi-a confirmat și o fostă vecină”, a declarat Mărioara Paizan, mama Loredanei Chircu.
Cât despre așa-zisa dorință a Loredanei de incinerare, mama ei refuză să creadă. Avocata familiei spune că există un contract de concesiune pentru un loc de veci, precum și unul de servicii funerare, semnate de femeie chiar înainte de căsătorie, iar mama ei era cea care ar fi trebui să se ocupe de înmormânatare. Acestea sunt semnale clare, spune Mărioara Paizan, că fiica ei nu voia să fie incinerată, cum susține ginerele.
„Am înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța o acțiune, o ordonanță prezidențială prin care solicităm sistarea incinerării și, de asemenea, o acțiune de fond prin care solicităm obligarea pârâtului la respectarea voinței defunctei, Loredana Chircu, în sensul de a fi înhumată creștinește.
Trupul neînsuflețit al doamnei doctor era depus la o casă mortuară. Înțeleg că soțul a încheiat contract cu o altă casă mortuară, efectiv au furat trupul și l-au dus la București”, a explicat Georgeta Ibraimov, avocata doctoriței.
Cum se apără soțul Loredanei Chircu de acuzațiile soacrei
Alexandru Chircu, soțul doctoriței găsite fără semne vitale în clinica din Constanța, susține că locul de veci nu a fost cumpărat pentru soția sa, ci pentru tatăl acesteia. Cât despre dorința de a fi incinerată, bărbatul spune că el a trăit în ultimul deceniu cu Loredana și știe mai bine decât mama ei ce-și dorea aceasta.
„Locul de veci a fost cumpărat pentru tatăl Loredanei. Tatăl Loredanei a murit acum 9 ani. Loredana a trăit cu mine în ultimii 10 ani, nu cu mama ei. Iar eu decid, pe baza a ceea ce eu și Loredana am discutat. Am luat această decizie pe baza dorinței Loredanei, a declarat Alexandru Chircu, soțul femeii decedate.
Nici soțul acesteia nu crede în varianta sinuciderii, ci este de părere că a fost un accident.
„Este un accident sau o interacțiune între două medicamente pe care, pur și simplu, a scăpat-o. Medicii sunt și ei oameni, mai greșesc și ei. Și din păcate, greșeala aceasta a fost pe pielea ei”, a mai spus soțul acesteia.
Sursa: www.wowbiz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: