Rasturnare de situatie. Noi dezvăluiri cutremurătoare în cazul Caracal
Noi dezvăluiri cutremurătoare au apărut în cazul Caracal.Gheorghe Dincă lansează o ipoteză-şoc. Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu ar fi fost răpite din casa groazei. Dincă se plânge că a fost forțat să spună că el a comis cele două crime, dar că, de fapt, totul a fost o înscenare.
Gheorghe Dincă i-ar fi marturisit avocatei familiei Melencu că el a fost bătut, iar Luiza şi Alexandra au fost luate din casă, apoi crimele i-au fost înscenate.
Mama Luizei Melencu – „El ar fi fost bătut, ceva de genul, i s-a făcut rău, iar fetele i-au fost sustrase din casă. Că oasele acelea au fost plantate, prima dată a spus că el a fost undeva ținut în spatele grădinii și nu știe ce s-a întâmplat în curte cu corpurile arse într-un butoi”.
Nici până astăzi, familiile nu și-au găsit liniștea după ce Dincă le-ar fi omorât pe fete.
Mama Luizei Melencu acuză autorităţile că încearcă să muşamalizeze cazul.
„Procurorii și judecătorii merg pe aceeași pistă, că Dincă nu-i criminalul. Suntem foarte dezamagiți în privința fiicei mele, acest dosar, dacă va fi trimis în judecată pentru două crime, aș vrea să știu care e a doua crimă sau care sunt acele crime pentru că în dosar nu există nimic”, a spus mama Luizei.
Femeia mărturisește că nu a primit vreun certificat de deces de la DIICOT pentru fiica ei.
Anul acesta, Luiza ar fi terminat clasa a 12-a şi trebuia să susţină examenul de Bacalaureat. Familia este devastată şi încă aşteaptă ca tânăra să intre pe poarta casei.
Bunica Luizei – „Mi-e dor de ea de nu mai pot. Trebuia să dea Bacul acum și să meargă la facultate, dorea să se facă polițistă. Când mă uit pe drum o văd că vine de la liceu. Văd umbra ei. Mi-era drag de ea să o iau în brațe și să o pup”, conform Antena3.
Gheorghe Dincă e acuzat că le-a ucis pe cele două fete, Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, în locuinţa sa din Caracal. El a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: