MEDICAL

Rasturnare de situatie. Studii de ULTIMA ORA privind riscul de a lua COVID-19 prin atingerea suprafețelor

În cele două studii realizate de oamenii de ştiinţă de la Institutul Federal Elveţian de Ştiinţă şi Tehnologie Acvatică (Eawag), Imperial College London şi Tufts University din SUA au demonstrat că infectarea cu COVID-19 prin atingerea suprafețelor este foarte redusă, informează Agerpres, care citează EFA și Xinhua.

Cercetătorii au analizat, într-un studiu realizat în Boston, SUA, în perioada aprilie-iunie 2020, 350 de eşantioane prelevate de pe suprafeţe frecvent atinse în viaţa de zi cu zi, cum ar fi mânerele uşilor de la intrarea în sedii de companii, tastatura ATM-urilor (bancomate), pompe de benzină şi butoanele semafoarelor. Dintre aceste suprafețe aproximativ 8 % prezentau urme de coronavirus, însă concentrațiile virusului erau extrem de reduse, astfel încât riscul de infectare prin atingerea unei suprafețe contaminate a fost estimat la a fi scăzut. Conform cercetătorilor din SUA, riscul ca o persoană se se infecteze după ce a atins o suprafață contaminată este „mai mic de 5 la 10.000”. Oamenii de știință elvețieni avertizează însă că atingerea situaţia ar putea fi diferită, iar riscul de transmitere prin atingerea butoanelor, a tastelor sau a mânerelor ar putea deveni în unele situaţii deloc neglijabil. „Ţinând cont de zecile de obiecte atinse în fiecare oră, riscul unei persoane de a se infecta va creşte, desigur, dacă o mulţime de oameni sunt purtători ai virusului – deşi riscul de transmitere prin alte căi ar creşte, de asemenea, în special dacă distanţarea socială nu este respectată, sau în spaţii aglomerate”, a precizat Timothy Julian din cadrul departamentului de microbiologia mediului de la Eawag.

În cazul altor obiecte, precum mesele şi vesela, pe suprafaţa lor ar putea fi prezente „picături cu încărcături virale ridicate”, existând o probabilitate mai mare ca oamenii să tuşească sau să strănute pe ele. „Probabilitatea ca cineva să tuşească sau să strănute peste o masă şi să fie prezente acolo picături cu încărcături virale ridicate este mult mai mare decât în cazul unui buton sau al unui mâner de uşă – aşadar, este în continuare foarte important ca mesele şi vesela să fie dezinfectate şi spălate corespunzător”, a notat Timothy Julian, citat pe site-ul Eawag. Precauţia şi adoptarea unor măsuri de prevenţie, cum ar fi dezinfectarea mâinilor, sunt în continuare necesare, precizează unul dintre cele două studii. Cele două studii au fost publicate în Environmental Science and Technology Letters.

Sursa: libertatea.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.