Răsturnare totală de situație în politică. Rafila spune CLAR care este PLANUL PSD-ului
Dacă guvernul propus de Nicolae Ciucă nu va trece de votul Parlamentului, PSD nu va formula în faţa preşedintelui Klaus Iohannis o propunere de prim ministru, a declarat, vineri seara, deputatul PSD, dr. Alexandru Rafila. El explică ce ar trebui să facă Guvernul în acest moment și cum ar trebui să evolueze negocierile.
„Noi nu o să mergem cu o propunere la Cotroceni, ca să nu pierdem timpul, la fel cum se pierde în momentul de faţă, decât dacă în momentul în care mergem la domnul preşedinte avem conturată o majoritate.
Aceste propuneri care vin din partea unor partide care sunt minoritare în Parlament – că şi PSD-ul este minoritar în Parlament, până la urmă – mie nu mi se par că sunt de bun augur.
Noi pierdem timpul deja de săptămâni întregi şi situaţia vedeţi că a scăpat de sub control din punct de vedere epidemiologic. Mi se pare că ar trebui să ne aşezăm toţi la masă, poate înainte să ne convoace domnul preşedinte, şi să mergem cu o majoritate la preşedintele Iohannis, iar desemnarea unui prim ministru să fie un acord între partide, pentru că nu se poate să tot încercăm astfel de experimente.
Gândiţi-vă cum ar fi a treia încercare în care un partid care e minoritar în Parlament mai stă vreo două săptămâni sau zece zile”, a afirmat Alexandru Rafila, vineri seară, la B1 TV.
„PSD-ul nu a cerut absolut nimic”
Medicul a respins informaţiile conform cărora PSD ar fi cerut anumite portofolii guvernamentale.
„A fost o intoxicare de presă, chiar repetată. PSD-ul nu a cerut absolut nimic, pentru că nu a existat acest tip de negociere, care să ducă la o astfel de soluţie. PSD a făcut un singur lucru: a trimis domnului Cîţu nişte propuneri care să fie, într-un fel sau altul, luate în considerare într-un program de guvernare al unui guvern care să fie sprijinit larg în Parlament, îl pot sprijini împreună, şi PSD-ul şi USR-ul pentru o perioadă limitată, dacă suntem responsabili, că toată lumea vorbeşte de responsabilitate. Nu s-a referit absolut la nicio funcţie. Nu a existat o astfel de discuţie, nici măcar informală referitoare la aşa ceva. A fost pur şi simplu o propagandă. Nu este exclus să fie din zona PNL o astfel de ştire lansată în mod repetat”, a mai declarat Raflia.
„Nu votăm acest Guvern”
„Este absolut imposibil să funcţionăm aşa în continuare. Noi nu am cerut nimic şi suntem învinovăţiţi că nu votăm acest guvern pentru că vrem prea mult. Este o chestiune care sfidează logica şi sfidează, în primul rând, şi adevărul”, a declarat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila l-a criticat din nou pe liderul PNL, Florin Cîţu.
„Prestaţia de la conferinţa de presă ne-a demonstrat un singur lucru: că domnul general Ciucă este un om foarte serios. De domnul Cîţu nu mai comentez. Nicolae Ciucă este serios, este realist îşi asumă nişte lucruri care se întâmplă, spre deosebire de domnul Cîţu care a venit cu o argumentaţie pe care cel puţin eu nu reuşesc să o înţeleg nici măcar din punct de vedere logic”, a adăugat Alexandru Rafila.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: