Razboi „la baioneta” in PNL. Rares Bogdan s-a ENERVAT: Mesaj de amenintare pentru adversari: „Asta au vrut, vor primi pe măsură”
Europarlamentarul Rareș Bogdan a precizat sâmbătă seara la B1 TV că în PNL nu va începe un război după declanșarea scandalului care îl vizează pe premierul Florin Cîțu și care se referă la arestarea acestuia în SUA, în urmă cu 20 de ani pentru că a condus băut.
“Pe mine nu mă interesează taberele, pe mine mă interesează un singur lucru și v-o spun pentru ca lucrurile să fie foarte clare, cei care au crezut că cu astfel de chestiuni îl vor pune la pământ pe Florin Cîțu și pe noi cei din imediata sa apropiere s-au înșelat.
Nu au făcut decât să ne ambiționeze și mai tare și le transmit că orice ar face și oricine i-ar susține vor pierde la congresul din 25 septembrie. Și noi vom lucra exact la fel.
Eu și alții care am fi putut avea poziții extrem de dure, am fost extremd e rezervați și extrem de mediatori, extrem de toleranți, de buni colegi. S-a încheiat. Asta au vrut, vor primi pe măsură”
Nu începe niciun război. Vom convinge filială cu filială oamenii și o să le spunem exact ce s-a întâmplat și de ce trebuie să fie Florin Cîțu premier șic e s-a întâmplat în anul și două luni când a condus altcineva partidul”, declarat Rareș Bogdan.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: