Războiul e aproape de România. Rușii au deschis focul
Forţele navale ucrainene acuză Rusia că a deschis duminică seară focul asupra unor nave din flota lor în Marea Neagră, lovind o navă şi rănind un membru al echipajului.
Anunţul a fost făcut pe contul de Facebook al Forţelor navale ucrainene după o zi de escaladare a tensiunilor, în care Rusia a oprit trei nave ucrainene să intre în Marea Azov prin strâmtoarea Kerci plasând un cargou uriaş sub un pod controlat de ruşi.
Nave ruseşti „au deschis focul asupra grupului de nave ale Forţelor navale ucrainene”, au precizat acestea într-un comunicat, precizând că o navă, avariată, „este în derivă”. „O persoană a fost rănită”, au mai precizat Forţele navale ucrainene.
„La ieşirea din strâmtoarea Kerci, ruşii au deschis focul asupra unei nave a Forţelor navale ucrainene. Există o persoană rănită la bord”, a precizat pe Facebook Boris Babin, reprezentant al preşedintelui ucrainean pentru Crimeea.
Tensiunile din jurul Mării Azov au cunoscut o bruscă escaladare duminică, Ucraina acuzând Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare, situată între Crimeea şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.
Potrivit marinei ucrainene, nave ale Gărzii de coastă ruse au lovit duminică unul dintre remorcherele sale în Marea Neagră în largul Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Moscova, în cadrul unor „acţiuni agresive pe faţă împotriva navelor ucrainene”, înainte de a le împiedica să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: