MILITAR

Războiul Israel – Palestina și ascensiunea Noii Ordini Mondiale

La doar câteva ore după atacul Hamas, în Iran a început petrecerea. Biroul de presă al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, s-a grăbit să glorifice operațiunea „Furtuna Al Aqsa”, cum au numit palestinienii lovitura dată Tel Avivului.

În Teheran, s-a cântat pentru cauza locuitorilor din Gaza, trecătorii primind băuturi și dulciuri. Câteva zile de acum încolo, Israelul, organizația Hamas și, în general, situația din Orientul Mijlociu vor domina titlurile în presa internațională.

Dar, dincolo de această ultimă nouă bătălie a unui război israeliano-palestinian ce ține de aproape 80 de ani, se întâmplă altceva. Două state autocrate, Iranul și Rusia, își consolidează relația centrată pe anumite principii ideologice. Primul – ostilitatea față de Occident, al doilea – o dorință asumată public de a răsturna ordinea mondială bazată pe regulile stabilite de SUA.

Iranul antrenează și finanțează trupele Hamas
Ura iranienilor față de Israel (tradusă într-un sprijin fățiș acordat Palestinei) este atât de cunoscută încât a devenit ceva ordinar. Garda Revoluționară (IRGC) a finanțat, înarmat și instruit Hamas de la începutul anilor ’90; finanțarea s-a oprit pentru scurt timp, în 2012, drept pedeapsă pentru că Hamas a refuzat să-l ajute pe liderul sirian Bashar Al-Assad în războiul său cu Occidentul, dar a fost reluată în 2017.

Nu-i de mirare, astfel, că generalul-maior Yahya Rahim Safavi, consilierul militar al lui Khamenei, și-a exprimat sprijinul fără echivoc pentru atacul de sâmbătă. „Mulțumim Republicii Islamice Iran, care ne-a furnizat arme, bani și alte echipamente! Ne-a dat rachete pentru a distruge cetățile sioniste”, a răspuns Hamas.

În ceea ce privește Rusia, s-a observat o atitudine puțin circumspectă. Moscova și-a păstrat relațiile bune cu Israelul, dar în același timp a știut să transmită lumii că, la o adică, va asigura spatele Iranului.

Când Vladimir Putin a decis să atace Ucraina, și-a asumat că va deveni un paria în ochii Occidentului. Prețul plătit, deși Kremlinul nu recunoaște, a fost prea mare, fapt ce a forțat Rusia să se reorienteze, consolidându-și alianța cu Iranul. Ambele au nevoie unul de ajutorul celuilalt, fiind blocate de statele Vestului (prin sancțiuni) în tot felul de acorduri comerciale.

Astfel, nu mai departe de luna trecută, Serghei Șoigu a vizitat Teheranul pentru o întâlnire cu Mohammad Bagheri, șeful Statului Major al Forțelor Armate. Scopul întrevederii a fost „consolidarea apărării bilaterale și a cooperării militare între cele două state”. Șoigu a mers, apoi, într-un tur al arsenalului iranian de armament, văzând fabricile de drone și rachete aflate în subordinea Forțelor Aerospațiale IRGC. Printre altele, ministrul Apărării, generalul de brigadă Mohammad Reza Ashtiani, i-a arătat omologului său rus mai multe rachete iraniene, cum ar fi racheta de croazieră Paveh și racheta sol-aer I-358.

Acest lucru este alarmant, căci mulți se întreabă acum dacă Iranul nu cumva a cerut și primit aprobarea Moscovei să furnizeze aceste sisteme de atac brigăzilor Hamas.

Acordurile americane, în aer
SUA au fost și ele luate prin surprindere de ofensiva palestiniană. În timp ce se pregăteau pentru un acord istoric între Israel și Arabia Saudită, americanii se văd nevoiți să treacă, în grabă, la „planul B”, oricare ar fi acesta.

Dorința Administrației Biden este clară – vrea un acord nuclear cu Iranul, dar acest lucru nu se poate întâmpla dacă Teheranul face vreo prostie. Ca o dovadă de încredere, Casa Albă a semnat un acord cu Iran, în septembrie, pentru eliberarea a cinci ostatici americani în schimbul a cinci prizonieri iranieni, plus o tranșă de 6 miliarde de dolari din activele iraniene înghețate în Coreea de Sud.

La Washington, oponenții acestui acord spun acum că Iranul a folosit banii pentru a finanța atacul din weekend.

Pe de altă parte, Kremlinul nu are un interes ideologic real în Gaza, dar își face simțită prezența. Liderii Hamas au călătorit de mai multe ori la Moscova, chiar în martiue un înalt oficial palestinian fiind primit de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Totuși, în retorica diplomației Kremlinului, conflictul Israel – Palestina, la fel ca mini-războiul din Ucraina, reprezintă o linie geopolitică mai largă între Est și Vest. Și la fel vede lucrurile și Ali Khomeini, liderul suprem iranian, care în discursul său vorbește despre nașterea unei noi ordini mondiale în care trei civilizații – cea slavă, condusă de Rusia, civilizația islamului, condusă de șiiții iranieni, și civilizația chineză – sunt în conflict cu „un Occident în declin”.

„Tendința spre multipolaritate în lume este inevitabilă. Se va intensifica. Iar cei care nu înțeleg acest lucru și nu urmează această tendință vor pierde. Este un fapt absolut evident. Este la fel de evident ca răsăritul Soarelui”, spune și Vladimir Putin.

Ucraina și Israel au devenit două fronturi într-o ciocnire mai largă Est – Vest. În ultima jumătate de secol, Statele Unite au cheltuit atât de mulți bani și capital politic pentru a apăra statul evreu încât orice lovitură precum cea dată de Hamas proiectează nu numai slăbiciunea Israelului, ci și pe cea a principalului său aliat. Fiecare rachetă Hamas care își atinge ținta nu este doar un simplu act de teroare, ci încă o gaură perforată în ordinea globală stabilită de America.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.