NATIONALNOUTATIPOLITICA

Razboiul VADIM vs. FUNAR: “Tribunul” repus in functie de judecatori

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti l-au repus joi în funcţia de preşedinte al Partidului Romania Mare pe europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, care fusese înlăturat de la conducerea formaţiunii, în locul său fiind numit Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului.

“Adevărul a triumfat”, a declarat  Vadim Tudor imediat la aflarea deciziei, bucuros că a câştigat o bătălie cu “gaşca de securişti pensionari a escrocului Funar-Caritas”. “Decizia Tribunalului București repară o nedreptate, mai este o lună până la debutul anului electoral 2014 și pe vreme de criză partidele justițiare și naționaliste, cum este formațiunea pe care eu am fondat-o acum 22 de ani, cresc ca din apă”, a mai spus “tribunul” la România Tv.

În replică, Gheorghe Funar a declarat că soluţia este contrară realităţii, contrară logicii şi contrară justiţiei și o va ataca cu recurs.

Decizia de joi a instanţei nu este însă una definitivă, informează Realitatea Tv. Hotărârea judecătorilor a venit la câteva zile după ce în prealabil Tribunalul Bucureşti a respins, pe 19 noiembrie, cererea lui Corneliu Vadim Tudor de a anula înlocuirea sa cu Gheorghe Funar. Magistraţii au considerat ca acesta a fost demis şi inlocuit in mod legal.

“PRM nu a fost creat de Vadim. A fost înfiinţat de alţi membri fondatori, precum scrie şi în istoria partidului. Este un membru marcant, a fost exclus din partid pe 27 iulie anul acest, la Alba Iulia. Tribunalul Bucureşti a respins solicitarea lui Vadim ca preşedinte al PRM. Pe 20 iulie a adunat la Bucureşti vreo 200 de oameni, cu încălcarea statutului şi legii partidelor, au stabilit conducerea partidului”, afirma Funar la acea vreme.

funar si vadim

Vara aceasta Vadim Tudor a fost demis din funcția de președinte al partidului și, ulterior, exclus din PRM, locul său la conducere fiind luat de Gheorghe Funar.

Gheorghe Funar, fost primar al Clujului, a fost președintele PUNR între 1992 și 1997 și, din 1998, a devenit membru PRM, unde a ocupat poziția de secretar general. Scandalurile nu-i sunt însă străine. În 1997, când a fost înlocuit de la șefia PUNR de Valeriu Tabără, a refuzat să recunoască decizia, să părăsească sediul PUNR sau să predea ștampila partidului, chiar și după ce a fost exclus.

PRM a fost un partid controversat dar important al scenei politice postdecembriste din România. La alegerile din 2000 a obţinut nu mai puţin de un sfert din mandatele de deputat şi senator. După alegerile din 2004 a început însă declinul formaţiunii. Unul previzibil, spun criticii, mai ales pe fondul comportramentului public al liderului său, care declanşa, în fiecare zi, scandaluri după scandaluri cu prejudicii uriaşe pentru partid. Valul de demisii din 2005-2006 a zguduit puternic partidul fondat în iunie 1991 chiar de “tribun”. Iar rezultatele dezastruoase de la alegerile din 2008 şi 2012 au venit ca un lucru uşor previzibil. Cu filiale fictive, deficitar la capitolul resurse umane, fără susţinere financiară, PRM a ajuns de câţiva ani în sondajele de opinie la categoria „şi alţii”. În final, lovitura de graţie a fost dată lui Vadim Tudor chiar de electorat. Cele peste două milioane de voturi primite de PRM la alegerile din 2000, au dispărut în neant.

Sursa: FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.