POLITICA

„Realizările” lui Victor Ponta

ponta-ceausescu-e1411216017949

Ați remarcat vizita recentă a premierului Ponta în SUA, la sediul ONU? Foarte probabil, cel mai iubit fiu al PSD-ului, și în mod deosebit al pușcăriabililor disperați că nu pot aservi încă justiția română, s-a dus acolo, peste mări și țări, nu pentru a ține cine știe ce discurs înflăcărat pentru România (cum au titrat știrea, în mod pervers, o parte din media), ci doar pentru că, el crede că dă foarte bine în fața electoratului, după cum putem presupune că l-a sfătuit însuși consilierul său personal american, proaspăt angajat pentru campania lui la alegerile prezidențiale, și care, în mod evident, are destule relații în țara lui natală.

Fără îndoială, baronii din PSD cu dosare penale, și nu sunt puțini aceștia în România!, i-au cerut marionetei Victor Ponta să devină președinte, pentru că, din actuala poziție privilegiată de prim ministru, pornește practic în cursa pentru Cotroceni, cum s-ar spune din „pole position”. Nu sunt eu amator de întreceri sportive, dar am făcut această comparație pentru că este foarte sugestivă. Vă dați seama oare cam ce înseamnă să candidezi pentru funcția de președinte al României, fiind la cârma puterii executive ca premier și având posibilitatea de a manevra în interes personal o parte din bugetul țării pentru a susține logistic, material și mediatic acest obiectiv principal al politicienilor de stânga neocomuniști?

Și totuși, poate să mă convingă cineva că Victor Ponta nu este acel fost agent sub acoperire dintre candidați la care s-a referit președintele în exercițiu încă Traian Băsescu, candidat care însă nu a trecut în CV acest aspect destul de important? Accept provocarea. De ce nu a trecut în CV? Vă răspund eu. E limpede. Pentru că, în mod cert, acest lucru nu dădea bine deloc în campania electorală și mulți români nu ar mai fi avut încredere pentru a-l vota… Cum ar fi reacționat media și ceilalți contracandidați, care aspiră la putere dar care, aproape toți nu au stofă de lideri? Ar fi fost o tensiune extraordinară în politica dâmbovițeană.

Altă întrebare. De ce s-a dus Ponta în SUA tocmai după ce și-a arătat din plin cultul personalității în stil ceaușist pe Stadionul Național în fața a circa 70 000 de psd-iști mobilizați din toată țara? Pentru că, în afara motivului enunțat deja la început, s-a dus pentru a contacta membri cu mare influență din masonerie (chiar ONU face parte din ea, și clădirea ONU este pe domeniul lui David Rockefeller), pentru a se asigura că va fi propus și numit el și numai el ca viitor președinte de francmasoneria din România, și nu alții, care aspiră și ei la fotoliul confortabil de președinte, pentru că se zvonește deja că, dacă ar ajunge președinte, l-ar numi premier tocmai pe prietenul său George Liviu Maior, directorul actual al SRI. – de Radu Iacoboaie – Ziarul Națiunea

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

2 comentarii la „„Realizările” lui Victor Ponta

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.