Recensamintul si mormintul (I)

România azi, că mîine…

 

În sfîrşit, veşti bune pentru elite! De fapt, excelente: România chiar este în catastrofă demografică! Iar dacă mai merge un pic aşa, procesul va fi ireversibil, adică România va dispărea! Bun, nu formele de relief, doar populaţia care o face să se cheme România. Avînd în faţă ultimul Recensămînt (cu majusculă, fiind unul istoric), elitele ţării pot, în sfîrşit, jubila! Încă un pic şi nu vor mai trebui să trudească pe brînci, din zori pînă în noapte, pentru poporul lor. Prin stingerea lui, vor scăpa de toate grijile. Că este aşa, o demonstrează tăcerea.

Aţi remarcat vreun potentat năvălind la televizor cu faţa marcată de panică, scăldat în sudori reci, fluturînd paginile Recensămîntului şi avertizînd că ne ducem dracului? „Fraţilor, băăăi, oameni buni, cu politicile astea, aplicate, în tîmpenie, de-aproape un sfert de secol, chiar ne ducem dracului! Trebuie altceva!“ Aţi observat vreun expertolog, din binecunoscuta galerie, sărind cu acelaşi mesaj? Nu. Dovadă că, pentru elitele noastre, Recensămîntul a depăşit aşteptările cele mai optimiste. Ciocul mic, joc de glezne, tragere profesionistă de timp, praf aruncat meseriaş în ochi şi victoria finală e asigurată. Mai ales ciocul mic, nici un cuvînt despre adevăr. O să fie suficient timp de sărbătorit după ce România va fi dusă la groapă.

Hora veseliei

Sigur, elitele nu sînt derutate de micile golănii ale Recensămîntului. Experţii Institutului Naţional de Statistică (INS) raportează doar vreo 725.500 de compatrioţi emigraţi. Dar tot ei au grijă să spună că nu sînt decît vreo 30% din numărul real. Adăugînd restul de 70%, rezultă totalul îmbucurător de aproape 2,5 milioane. Dacă n-au ajuns deja trei milioane, foarte curînd vor fi mai mulţi decît atît. Ăsta e trendul, şi cu trendul nu te joci, se inversează în generaţii. Cealaltă componentă a catastrofei este natalitatea. Foarte îmbucurătoare şi ea, dacă nu cumva şi mai îmbucurătoare.

Numărul copiilor de pînă la 14 ani este, oficial, mai mic decît numărul pensionarilor de peste 64 de ani. Ceea ce garantează că nu vor exista destui adulţi care, din veniturile lor, să alimenteze bugetul. De pildă, bugetul pensiilor de stat. Care este o schemă piramidală. Da, fix Caritas. Doar că durează, hăt, decenii. Cînd nu mai există destui cotizanţi, se prăbuşeşte. O vreme, merge cu împrumuturi, fie externe, fie de la generaţiile viitoare, prin deficit bugetar. Apoi, cînd datoriile nu mai pot fi plătite, gata. La fel şi pentru restul bugetului, sănătate, educaţie etc. Iar asta, doar de la natalitate, fără emigraţie. Fără emigraţia din populaţia activă, evident. Din forţa de muncă.

Două fire, două paie

INS urcă populaţia activă la vreo 11 milioane. Experti occidentali spun nouă milioane. Hai, la pace, zece. Înseamnă că România a pierdut cam echivalentul unui sfert din populaţia activă. Aproape unu din patru cetăţeni capabili de muncă. Încă o dată: unu din patru! Catastrofal e prea puţin spus. E epocal! La fotbal, dacă intri cu opt băieţi, că n-ai de-o echipă întreagă, iar adversarul, care nu e vreun prost, are unsprezece, ai dat-o-n gard, chiar dacă joacă Messi la tine. Dar ce să caute Messi la o echipă obligată să joace în opt fiindcă i-au fugit jucătorii de bine ce le era? Şi n-are nici juniori, ca să-şi refacă efectivul? În schimb, are datorii pe care nu le poate plăti.

Emigraţia catastrofală şi natalitatea catastrofală din România au aceleaşi cauze. E vorba de aşteptările înşelate timp de aproape un sfert de secol. În esenţă, sînt trei: prosperitate, siguranţă, încredere în viitor. Fiindcă nu le-au putut avea acasă la ei, milioane de români cinstiţi au plecat, în masă, spre ţări unde le pot avea. Capitaliste, ţările, că asta face capitalismul real, nu fictiv: oferă mai multă prosperitate, mai multă siguranţă şi mai multe speranţe de viitor decît orice alt sistem.

Ia Ciuleandra la bătaie

Batjocoriţi de ţara lor, milioane de români cinstiţi au plecat spre ţări unde să poată scăpa de sărăcie muncind, unde să simtă că sînt apăraţi de lege şi unde să vadă semne că poate fi şi mai bine. Dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii lor. Printre străini, dacă acasă nu s-a putut. În sărăcia, corupţia şi lipsa de speranţe din România, natalitatea s-a prăbuşit cu mult sub pragul de înlocuire a populaţiei. Pînă la punctul în care fenomenul riscă să fie ireversibil.

„Dacă e aşa, atunci ăia, deştepţii ţării, elita, conducătorii şi expertologii de la televizor, de ce n-au zis? Cît de ignorant sau cît de prost trebuie să fii ca să nu înţelegi? Iar dacă înţelegi, cît de ticălos să fii ca să taci? Să nu spui public adevărul, pînă se schimbă lucrurile în bine, pînă nu e prea tîrziu? Nu, n-are cum să fie aşa.“ Sigur că nu. Ciocul mic, tras de timp, praf în ochi. Stors tot ce se poate stoarce din ţara asta. Pus banii în conturi din străinătate. Eventual, cumpărat deja reşedinţa din străinătate. Copiii la studii sau aranjaţi cu joburi în străinătate. Vorbit şi pentru avion privat. Perfect. Cînd vine momentul, pa!

(va urma)

Alexandru Hâncu