Regăsirea demnităţii pierdute

Manipularea – în diversele ei forme de manifestare – este, în fapt, o formă a războiului psihologic. Cand Sun Tzu a scris „Arta războiului”, cu siguranţă că nu s-a gândit la ce forme elaborate va cunoaște acesta în decursul evoluţiei umanităţii. De fapt, problema pe care ar trebui să ne-o punem cu toţii este dacă noi, ca popor, evoluăm cu adevărat sau ne autodistrugem puţin cu fiecare zi? Insidioasă, împletind elemente de adevăr cu altele ce ţin de domeniul ficţiunii, manipularea prin cuvânt și imagine are o putere de persuasiune extraordinară, determinând publicul-ţintă – ce joacă rol de receptor – să gândească și să acţioneze în sensul dorit de emiţător.

Este vorba de o manipulare în masă, acţiune desfășurată concomitent cu distrugerea unor valori morale, sociale, familiale și religioase. Din punctul de vedere al emiţătorului, succesul acţiunii nu ţine numai de modul cum este pregatită manipularea, de durata și modalităţile de acţiune, ci ţine mai ales de calitatea publicului receptor, de gradul lui de instruire, public căruia i se induc treptat sentimente, convingeri și idei care nu-i aparţin și pe care probabil că nu le-ar fi avut niciodată, dacă n-ar fi fost supus unei permanente și insistente acţiuni de manipulare și de „spălare” constantă a creierului.

Astfel, cuvântul ca formă de expresie a tot ce este mai nobil în forma de manifestare a simÅ£irii și inteligenÅ£ei umane, este pervertit și capătă din ce în ce mai mult valenÅ£e distructive, de influenÅ£are sau chiar de destructurare a convingerilor proprii. Cu cât publicul-Å£intă este mai puÅ£in instruit și educat, manipularea prin cuvânt este mai facilă, iar obiectivul urmărit este mai ușor de atins. La fel și în cazul imaginilor manipulatorii care se adresează subconștientului. Și asta, pentru că nu există manipulare fără manipulatori și nici manipulare de dragul manipulării. Întotdeauna există scopuri, iar cei care le urmăresc stau de cele mai multe ori în umbră și acÅ£ionează prin interpuși, persoane inteligente, dar lipsite de caracter și moralitate. Dacă, în timpul loviturii de stat din decembrie 1989, manipularea prin cuvânt – ca formă de manifestare a războiului psihologic – a fost evidentă chiar și pentru cei mai puÅ£in iniÅ£iaÅ£i în regulile de purtare a războiului psihologic, acum, această manipulare a devenit mult mai elaborată.

De 23 de ani încoace, poporul român este supus continuu, atât din afară, cât și dinăuntru, unui adevărat atac informaÅ£ional – vezi cazul telegramelor WikiLeaks – fiind de cele mai multe ori incapabil să deceleze adevărul de ficÅ£iune și complăcandu-se, drept urmare, în condamnabile, dar explicabile, letargie, derută și lipsă de atitudine civică. Personal consider că, de 23 de ani, trăim o manipulare la nivel naÅ£ional și trebuie să recunosc, cu amărăciune, una de mare succes. Prin idei și discursuri repetate obsedant, ni s-a indus, treptat, sentimentul neputinÅ£ei, al inferiorităţii noastre în raport cu alÅ£ii, al incapacităţii de a ne organiza și conduce singuri.

Ideologiile, motorul oricărei evoluţii sociale, au fost confiscate și compromise de o clasă politică incapabilă să se raporteze la un ideal uman și naţional. Așa a fost posibil un jaf la scară naţională, de care – ce bizarerie! – toată lumea este conștientă, dar nimeni, până acum, nu se face vinovat. Nimic din ceea ce era performant și viabil în timp nu a fost preluat, după prăbușirea regimului comunist. Repetându-ni-se, obsedant, că industria românească este „un morman de fiare vechi”, am ajuns să și credem acest lucru, și să fim astfel complici tăcuţi și imorali la distrugerea ei.

Azi nu mai avem industrie autohtonă și nici perspective că vom mai avea în curând. În acest fel, treptat, a dispărut o clasă socială – proletariatul –, cu idealurile ei cu tot. Dar, ceea ce este mai tragic, a dispărut, în acest fel, și bruma de solidaritate socială care mai exista în societatea românească. Agricultura, domeniu în care după 1990 au lipsit cu desăvârșire politicile coerente, trăiește în prezent o dramă greu de imaginat, deși ar fi putut fi domeniul care ne-ar fi asigurat independenÅ£a alimentară, plus exporturi la produse cu mare căutare pe piaÅ£a mondială. Sub imperativul necesităţii reformelor imediate, dar în fapt urmare a unor interese oculte, atât din exterior, cât și din interior, am privatizat, la grămădă și pe bani de nimic, întreprinderile și puÅ£inele bănci românești, am destructurat armata, sănătatea, educaÅ£ia și cercetarea. Am răsturnat valori morale unanim  și universal recunoscute.

Locurile cele mai importante în ierarhia firească a oricărui stat civilizat care se respectă, și care ar trebui să vegheze la viitorul naÅ£iunii sale, l-au luat revoltător de mulÅ£i indivizi semidocÅ£i, inculÅ£i,  mecheri, corupÅ£i și lipsiÅ£i de scrupule, dar care au un singur merit: sunt docili în faÅ£a celor care i-au pus în funcÅ£ii. Oligarhiei statului comunist, care avea mult mai multă decenţă și bun-simÅ£ – stat care avea și mecanisme de control și autocontrol – i-a luat locul o altă oligarhie, arogantă, agramată și servilă, dar foarte rapace și lipsită de scrupule. Îi vedem peste tot, în toate instituÅ£iile și structurile de putere de la nivel central sau local. Nu excelează prin nimic, ci doar prin obedienţă și servilism. Sunt oamenii utili oricărui regim politic și nu au complexe morale sau de altă natură atunci când, la patru ani, schimbă cu multă „graÅ£ie” tabăra politică.

Naţionalismul, cu tot ce avea el mai pur, mai frumos și mai sincer – manifestare firească a afirmării identităţii unui popor -, a fost compromis de discursul oamenilor politici care l-au clamat în exces, fără a-i pătrunde sensul  și fără a fi animaţi sincer de el.

În exterior, percepţia despre români și România este de-a dreptul catastrofală. Și asta, în ciuda faptului că avem campanii de promovare a valorilor naţionale (branduri românești), pe bani mulţi, avem chiar și instituţii care trebuie să facă acest lucru… Cine se face vinovat, oare, de această stare de lucruri? Va ajunge să răspundă cineva pentru tot ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 23 de ani? Trăim vremuri de mare cumpănă și nu sunt semne că, în următorii 20-30 de ani, s-ar putea naște o mișcare de renaștere naţională și regenerare morală, iar asta, în primul rând, pentru că, la nivelul mentalului colectiv, există serioase carenţe de percepţie, comportament și atitudine asumată.

Cu un popor care a ajuns – determinat fiind de alţii – să trăiască în prezent, fără să se mai gândească la viitorul său, și cu atât mai puţin la trecut, care a ajuns să consume fără să producă, la care sentimentul responsabilităţii pentru viitorul copiilor lui se manifestă tot mai puţin, și care-și petrece timpul liber între telefonul mobil, știrile de la ora 17, talk-show-uri și telenovele siropoase, este greu să schimbi ceva în mersul vremurilor pe care le trăim sau care vor veni.

În fapt – ce amară concluzie! -, poate că ne merităm soarta pe care alţii ne-au rezervat-o cu mult timp în urmă. Mancurtizarea romanilor ca popor este mai aproape ca niciodată. Poate că trebuie să cădem foarte jos, spunea regretatul academician Florin Constantiniu, pentru a ne redeștepta și ridica din nou, la o anume statură de demnitate morală și naţională pe care cu siguranţă că o merităm. Nu putem însă rămâne indiferenţi, pentru că ISTORIA pe care o avem în urmă, ne obligă. Chiar și la sacrificiu, dacă va fi nevoie. Nu vom fi nici primii și, probabil, nici ultimii.

Autor: Nicolae Balint

Sursa: http://www.ziarulnatiunea.ro/