Regizorul Cristi Puiu: „Puterea ar face bine să discute cu oamenii, nu să ne trateze ca pe niște vite!”
Regizorul Cristi Puiu a declarat vineri noaptea, la proiecţia în avanpremieră naţională a celui mai nou film al său, „Malmkrog”, că este „inuman” ca spectatorii să privească un film de 200 de minute purtând masca de protecţie pe faţă, potrivit Agerpres.
El a amintit că „Malmkrog” a avut premiera în Franţa „în săli de cinema, fără distanţare socială şi fără mască”.
La Cluj-Napoca, filmul a fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în aer liber, în curtea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
„Am muncit foarte mult la acest film, fără mască. Am avut noroc. Uitaţi, stau, păstrez distanţarea socială, toate normele sunt aici. Ce o să vedeţi aici pe ecran probabil că este încă o copie de lucru, dar nu filmul ca atare, ci subtitrarea, deci s-ar putea să existe încă două-trei greşeli. N-am apucat să corectăm, pentru că nu ne-am gândit că o să lansăm vreodată acest film din pricina acestei pandemii mondiale. Filmul a ieşit în Franţa, în săli de cinema, fără distanţare socială şi fără mască, în interior, cum ar veni treaba. Şi ăsta este motivul pentru care eu nu particip la această poveste”, a explicat Puiu, înainte de începerea proiecţiei.
El a spus că, în ceea ce priveşte comunicarea în contextul pandemiei, „tonul autorităţilor statului este inacceptabil”.
„Stau, distanţare socială iar de mâine, am înţeles, la Cluj se poartă mască în aer liber. Ok, îmi pare rău pentru dumneavoastră, este un film de 200 de minute. Să staţi cu masca pe faţă să vă uitaţi la un film de 200 de minute este inuman. Şi eu vă rog să plecaţi atunci când aţi simţit că trebuie să ieşiţi, că nu mai suportaţi, să plecaţi, vă rog foarte mult. Dacă dumneavoastră sunteţi aici şi vă uitaţi la un film azi, este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în decembrie ’89 şi care au zis ‘Nu’ dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil”, a afirmat regizorul.
Puiu a subliniat, de asemenea, că „absolut orice abuz trebuie amendat”.
„Mi se pare extraordinar de mişto că la Cluj oamenii sunt disciplinaţi şi atenţi la toate detaliile astea, dar cred că absolut orice abuz trebuie amendat. Şi dacă n-o faceţi dumneavoastră, prin vot de data asta, n-o face nimeni. Dacă n-o facem noi, n-o face nimeni. Şi ştiu că oamenii sunt speriaţi şi respect şi distanţarea socială şi port masca când intru în absolut orice spaţiu închis. Dar dacă mâine o să vă ceară dumneavoastră să mergeţi în mâini, credeţi-mă, o să mergeţi în mâini. Pe (Bulevardul – n.r.) Eroilor. Îmi pare foarte rău şi ştiu că nu toţi sunteţi de acord cu mine şi vă e teamă de pandemie. Ar fi bine să vă fie teamă de alte lucruri, mult mai grave”, a afirmat cineastul.
Filmul „Malmkrog” a fost filmat de-a lungul a 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu) şi este construit în jurul a cinci personaje. Actorii vorbesc în limba franceză – doar câteva replici sunt în germană, rusă şi maghiară. Decorul şi costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania.
Din distribuţia filmului fac parte: Frederic Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaite, Marina Palii, Ugo Broussot şi Istvan Teglas.
Cristi Puiu a regizat „Marfa şi banii” (2001), „Moartea Domnului Lăzărescu” (2005) – film câştigător al Premiului Un Certain Regard la Festivalul Internaţional de la Cannes, „Aurora” (2010), „Sieranevada” (2016) – propunerea României la Premiile Oscar. Este considerat deschizătorul de drum al Noului Val în cinematografia românească. A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor de către ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, în anul 2011 şi decorat cu Ordinul de Merit în Grad de Cavaler de statul român în 2006.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: