Reglare de conturi in stil MAFIOT in lumea interlopă din Craiova
În parcarea unui bloc din Craiova, un bărbat a fost împușcat în brațe, de către o persoană care avea fața acoperită, relatează Antena3.
Craioveanul a povestit că un individ mascat ar fi coborât dintr-o maşină şi ar fi început să tragă în el, împuşcându-l. Primele cercetări arată că victima şi agresorul fac parte din lumea interlopă a oraşului. Până la acest moment, victima nu a depus nicio plângere.
Incidentul a avut loc într-o parcare din cartierul Rovine. Mitre Cantemir, poreclit Fane Vitamină, în vârstă de 43 de ani, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, cu două plăgi împuşcate la nivelul braţului stâng. Cadrele medicale i-au alertat imediat pe poliţişti.
„În noaptea de 26/27 august a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi telefonic de către reprezentanţi ai unui spital din Craiova, cu privire la faptul că la această unitate medicală s-a prezentat un bărbat de 43 ani, din Craiova, care prezenta două plăgi împuşcate în nivelul braţului stâng.
La unitatea medicală s-au deplasat poliţiştii, care, în urma discuţiilor purtate cu persoana vătămată, au stabilit că în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în parcarea unui bloc, din Craiova, a observat un autoturism din care a coborât o persoană care ar fi avut faţa acoperită, dar pe care ar fi recunoscut-o ca fiind un tânăr de 29 de ani, din localitate, care ar fi executat în direcţia lui mai multe focuri de armă după care ar fi părăsit zona, cu autoturismul”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
Deşi au trecut aproape trei zile de la incident, poliţiştii nu au reuşit să găsească arma, şi nici să stabilească dacă persoana indicată de victimă (Alexandru Grigore Băloiu, zis Gore) este autorul faptei.
Conform anchetatorilor, arma ar fi din categoria celor neletale şi nu ar fi supusă autorizării. Victima a refuzat să vorbească despre reglarea de conturi dintre el şi agresor.
„Cercetările sunt continuate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmând ca după administrarea probatoriului să fie dispuse măsuri legale.”, se mai arată în comunicatul IPJ Dolj.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: