GENERAL

Regulile pentru șoferi vor fi aceleași în toată Uniunea Europeană. Ce noutăți vor fi aduse legislației

Responsabilii europeni vor reguli noi pentru șoferi, care să se aplice în toată Uniunea Europeană. Legislația va fi modificată și va fi uniformizată pentru toate țările UE

Un proiect de directivă europeană care este în dezbatere acum va aduce noi reguli pentru șoferi. Documentul face referire la modul în care vor fi eliberate permisele de conducere, vor exista reguli uniformizate la nivel european, dar aduce și unele restricții pentru șoferii începători.

Dacă documentul va fi aprobat, permisele din categoriile pentru amatori (seriile A și B) vor avea valabilitatea crescută la 15 ani, de la 10 ani cum este în prezent. Pe de altă parte, restul categoriilor, considerate pentru profesioniști, în general, vor avea o valabilitate de numai 5 ani, iar testele medicale vor fi obligatorii la fiecare preschimbare.

Apoi, permisul se va putea lua de la vârsta de 17 ani pentru categoria B, dar nu vorbim de secțiunea de vehicule care este astfel catalogată în prezent. Aceasta va fi împărțită în două categorii B (vehicule de cel mult 1.750 de kilograme) și B+ (vehicule de cel mult 3.500 de kilograme), iar minorii vor avea acces numai la cele din categoria B și nu vor putea conduce autorulote, de exemplu. În plus, adolescenții nu vor putea conduce singuri chiar dacă au carnet, ci numai însoțiți de o persoană cu cel puțin trei ani experiență în șofat.

În plus, începătorii vor avea interdicție de a conduce noaptea în intervalul orar 00:00-06:00.

Interdicție la simulatoare
Lucian Diniţă, care a lucrat timp de 25 de ani în Poliţia Română, iar pentru o perioadă a condus Direcţia de Poliţie Rutieră, a declarat pentru „Adevărul” că vede caracterul preventiv al unei astfel de măsuri. „Într-un fel se conduce ziua și alte repere ai pe întuneric. Este nevoie de experiență mai mare noaptea. Experții europeni au pus această prevedere în proiectul de directivă după ce au văzut statisticile cu numărul de accidente produse noaptea de șoferii tineri, adică deloc întâmplător.

Eu cred că aici ar trebui să facem un pas înainte și, după modelul occidental, să reintroducem simulatoarele la școlile de șoferi. Pe vremuri aceste sisteme erau obligatorii, dar în timp s-au scos pentru că «sunt prea scumpe», probabil. Prin anii 2004-2005 am sesizat că sunt probleme și că traficul este periculos noaptea tocmai din lipsa de experiență a șoferilor și am încercat să schimb legea. Am avut două variante, reintroducerea simulatoarelor la școlile de șoferi sau obligativitatea ca persoanele care învață să conducă să meargă cu instructorul și un anumit număr de ore noaptea. Ambele variante au fost respinse de Parlament și acum ne plângem de accidente”, spune Lucian Diniță.

Pericolul de pe autostradă
În plus, proiectul de directivă europeană mai prevede că șoferii începători sub doi ani vechime trebuie să evite să circule pe autostradă, iar dacă o fac sunt obligați să circule cu cel mult 90 de kilometri la oră și pe prima bandă. „Aici vorbim chiar de ceva foarte periculos. La o viteză așa mică ești o «șicană mobilă», toată lumea se încurcă de tine. Toată lumea va încerca să te depășească, inclusiv camioanele. Te pui în pericol permanent. În plus, o astfel de prevedere încalcă o altă regulă, cea de a nu circula sub o anumită viteză pe un anumit segment de drum.

Acum, este adevărat că un șofer începător nu prea are cum să știe cum se circulă pe o autostradă. Conform legilor internaționale instructorii nu au voie să intre cu mașina de școală pe un astfel de sector de drum, iar simulatoare, din nou, nu avem pentru că așa au vrut parlamentarii. Și ne trezim cu șoferi care au luat carnetul după ce au mers cu cel mult 40 de kilometri pe oră în oraș, direct pe autostradă. Pentru începători poate fi terifiant să mergă cu peste 100 de kilometri pe oră și când ești speriat poți face greșeli imediat”, a precizat Lucian Diniță.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.