OPINII

Reîntoarcerea la dictatura roşie?!

pponta

Dragi români, acest articol îl consider un manifest şi o chemare la împotrivire la ieşirea de sub dictaura Roşie! Treziţi-vă aşadar cu toţii din manipularea Baronilor oligarhi! România are nevoie acum în ceasul al 25-lea, de această răsturnare de situaţie de intoarecere la normalitate.

Normalitate care nu înseamnă neapărat să ai un preşedinte ortodox, când chiar ortodoxia este cuprinsă de pelagra Roşie dictatorială, îmbuibata cu şpăgi şi mită exorbitanta, pentru obţinerea unor noi parohii, cu preoţi ortodocşi foarte tineri, vopsiţi în negru, cu BMW-uri şi alte maşini de lux la poartă, dar fără har şi suflet în ale credinţei şi care fac propaganda politică în sfintele biserici, instigând populaţia, în special de la sate, pentru a vota un preşedinte ortodox! Cine i-a autorizat să facă campanie electorală în Bisericii? Cine şi de ce menţine această stare de discriminare pe principii pur religioase, că pe vremea inchiziţiei?De ce nu se sesizează nimeni, pentru folosirea preoţimii, că pe vremea comunismului, când aserveau securitatea, în detrimentul unei campanii electorale democratice, prin folosirea discriminării religioase? Dacă nu eşti ortodox, nu exişti! Ca şi cum în faţa lui Dumnezeu, nu am fi egali cu toţii!

Normalitatea înseamnă să poţi alegi liber, un om, şi nu nişte credinţe/etnii pe care acel om le are sau nu! Să depăşim stigmatizarea şi discriminarea de  orice fel, rasă, etnie, sex şi/sau religie. Tot în acest fel au reuşit şi americanii că în acest secol să-şi aleagă un preşedinte de culoare, depăşind orice bariere discriminatorii!

Normalitatea nu înseamnă că este obligatoriu să ai un preşedinte pur roman, bine îmbibat în corupţia de masă şi instituţionalizata, dictatorial cu presa şi cu toate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti…!

Normalitatea, nu înseamnă supunerea populaţiei unor Baroni locali, care  macina încet şi sigur banii noştri şi averea noastră naţională…!

Baroniada, nu trebuie să cuprindă România. Noi toţi trebuie să nu-i lăsăm, s-o facă, pentru noi dar mai ales pentru viitorul copiilor noştri!

Dacă noi toţi, cei dornici după normalitate, nu ne vom răzvrăti împotriva ciumei Roşii, atunci chiar ne merităm soarta!

Pentru cei care au votat pentru o nouă dictatura Roşie, pentru oraşele şi judeţele cuprinse de această febră, cu toţii să-şi pună întrebările pe care şi le poate pune şi un copil de şcoală…Ce realizări măreţe sunt în aceste localităţi? Ce perspective au avut mereu după 25 de ani de dictaturi succesive? Pentru că, cu sau fără voia noastră am fost mereu sub dictaura roşie, mai bine de jumătate din această perioadă! De la Iliescu încoace s-au început defrişările de păduri, dispariţiile misterioase ale tuturor fabricilor, întreprinderilor de tot felul, combinatelor şi ale tuturor instituţiilor productive, dar şi a sutelor de mii de locuri de muncă….

În anii ’90 ni se turnau gogoşi cu ‘’Nu ne vindem Tara’’ pentru ca să poată fi vândută, mai apoi,  de ai noştri Baroni Dictatori! Acum avem o altă lozinca populistă ’’Vrem un preşedinte Ortodox’’. Doar aşa mai pot amăgii minţile năucite de dezinformare, manipulare, incultura şi alcool….

Dragi Români, un adevărat preşedinte (ortodox), ar trebui să aibă cel puţin caracterul şi sufletul marilor domnitori şi eroi ai neamului, vorbim de un  Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Alexandru Ioan Cuza ori chiar cei din casa regală a României, regele Ferdinand sau Carol I, mari oameni care au ştiut să apere poporul, omul de rând, înaintea tuturor altor nevoi au pus mai presus nevoia de libertate şi integritate a Naţiunii Romane…

Unde vedem aceste caractere şi aptitudini într-un mic Dictator Oligarhic mincinos şi plagiator, o marioneta, care deja dezbină, dezintegrează şi jefuieşte ţara prin acei baroni locali, bine înfipţi în bugetul ţării?

Care sunt marile realizări economice, marile reforme în sănătate, educaţie precum şi în alte domenii de activitate, priorităţi pentru normalitatea ce o vedem în alte ţări europene, dar lipseşte cu desăvârşire în România? Ce mari reforme are acest guvern, format dintr-o adunătură de miniştrii inculţi şi impotenţi profesional?

Dacă nu sunt şi dacă nu se regăsesc în acest candidat plagiat, un fariseu al naţiunii romane,  înseamnă că el nu trebuie să ajungă peşedinte. Decât un preşedinte ortodox, dar hoţ şi fariseu, mai bine lipsă….!

Nu susţin neapărat candidatura lui Iohannis, decât din perspectiva reîntoarcerii la o normalitate. Dacă avem de ales între un preşedinte care timp de aprope 15 ani de politica dictatorială, care nu a putut arăta lumii şi ţării sale nimic concret în afară de minciuni şi plagiate, precum şi marile parteneriate cu Mafia şi Corupţia instituţionalizată, adâncind tara în beznă totală, atunci îl prefer pe Iohannis, fie şi din perspectiva unui nou început…

Să ne punem întrebarea cu toţii: Cum va arăta România după alegeri, cu un preşedinte care patronează Mafia şi copruptia instituţionalizată?

Cum vom arăta noi şi copiii noştri, care vom fi slugile unui sistem mafiot şi corupt? Alături de mii de Baroni locali, naţionali şi poate internaţionali? Alături de baronii defrişărilor ilegale, alături de baronii asfaltărilor, alături de baronii din energie, alături de baronii din corporaţiile financiare şi din administraţie….etc, etc…!

Cum va arăta România sub nouă dictatura Rosie, unde ne mai trebuie doar secera şi ciocanul, pentru a ne revedea, noi înşine în acelaşi vechi sistem communist socialist? Într-o societate schizoidă, bazată pe minciună, furt şi aserviri politico-oligarhice! Aplicându-se, pentru a mia oară sloganul ‘’Cine nu e cu noi e împotriva noastra’’!

Aşadar, după ce ne vom răspunde concret şi fără ocolişuri la aceste întrebări, să ne gândim bine. Avem acum marea şansă să schimbăm un sistem Mafiot şi corupt instituţionalizat, fără folosirea violenţei, în mod paşnic şi democratic….Printr-un vot!

Dacă nu acum, atunci când? S-ar putea să fie ultima noastră şansă de revenire la normalitate şi nu avem voie şi nu avem dreptul s-o ratăm, pentru viitorul acestei naţiuni, pentru viitorul copiilor noştri!

Să terminăm dar, cu dictatura Rosie şi cu dictatura Baronilor de România, să terminăm cu servilismul şi cu slujirea sistemului Mafiot instituţionalizat! Să terminăm cu discriminările etnice si religioase! De Viorel Sandu – FrontPress.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.