Reprimarea nemiloasă a gândirii

REPRESIUNEA împotriva personalităților și mișcărilor dizidente înnebunește acum complet și trece granițele. Știm că autoritățile franceze au reușit să-l extrădeze pe Vincent Reynouard din Edinburgh, chiar dacă în Regatul Unit nu există o lege antirevizionistă și că acum cer Scoției ceea ce legal se numește „o prelungire a predării”, astfel încât autorul a două cărți incorecte din punct de vedere politic, despre Oradour, poate fi închis pentru sentințele pronunțate împotriva lui în Franța în timp ce se afla în exil în Marea Britanie, între 2015 și 2022.

Și iată că si Alain Soral, deși este, atât de naționalitate elvețiană, cât și de naționalitate franceză, a fost arestat miercuri, 29 mai, la domiciliul său de lângă Lausanne și arestat timp de patru ore de polițiști elvețieni din cantonul Vaud, în cadrul unei proceduri penale deschise în urma unui denunț al Coordonării Intercomunitare împotriva Antisemitismului și Defăimării (CICAD), echivalentul LICRA în Confederația Elvețiană. Dar ceea ce este poate cel mai frapant și cel mai îngrijorător în acest caz este că parchetul Vaud a acționat la cererea explicită și formală a autorităților franceze care au solicitat o „delegare a urmăririi penale referitoare la comentariile făcute de persoana în cauză”.

Încă o dată, vedem că nu mai este suficient să pleci în exil, să părăsești teritoriul francez pentru a fi ferit de arest, arestat de poliție, pus sub percheziție sau chiar condamnare. Totul este logic: grupurile de presiune care acţionează în Franţa pentru a împiedica (sau încearcă să împiedice) personalităţile publice, publicaţiile, jurnaliştii, eseiştii, să se exprime liber, există şi în afara graniţelor noastre şi nu sunt neapărat mai puţin puternice şi influente în străinătate.

Chiar și în Elveția, care se pretinde a fi neutră (dar care este în realitate din ce în ce mai puțin) și care nu este stat membru al Uniunii Europene, libertatea este într-adevăr foarte atent monitorizată și strict reglementată. Dovadă că autoritățile publice nu glumesc și nu au ce să refuze Lobby-ului, locuința lui Alain Soral a fost percheziționată, pieptănată, computerul și telefonul mobil confiscate.

Aceste atacuri la adresa intimității și a vieții private, din motive strict ideologice, sunt insuportabile și echivalează cu o adevărată persecuție.

Dizidenții din Vest sunt tratați din ce în ce mai mult ca dizidenții din Est înainte de căderea Zidului Berlinului și destrămarea URSS. Mai rău, sunt tratați ca niște palestinieni. Nu cu aceeași sălbăticie inumană și criminală ca aceea căreia locuitorii din Gaza ii sunt victime, cu avioane continue din ceea ce Meyer Habib îndrăznește să numească „cea mai morală armată din lume”, dar seamănă din ce în ce mai mult.

Președintele Egalității și Reconcilierii – Alain Soral – este acuzat de publicații incorecte postate pe site-ul mișcării sale, pe conturile sale de Twitter (acum X) și pe Telegram între 2019 și ianuarie 2024 și care sunt considerate instigare la ură rasială.

În mod clar eseistul neînrobit este acuzat de antisemitism, crima crimelor, cea pentru care nu există nici iertare, nici uitare. Și asta chiar în momentul în care entitatea sionistă comite genocid, bombardează, persecută și înfometează o populație civilă nevinovată în numele luptei împotriva antisemitismului. Când bombele Tsahalului bombardeaza, despica burtile, sfărâmă, decapitează, mutilează femei, bărbați, copii, bătrâni, ei luptă împotriva antisemitismului!

Aceasta este stadiul ultim al luptei împotriva antisemitismului: în numele unui genocid pe care nu avem dreptul să-l examinăm și să-l contestăm îndeaproape (fostul președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad a spus pe bună dreptate, cu un sens remarcabil al formulei: „În Occident , nu avem dreptul să ne uităm în cutia neagră a Holocaustului pentru a vedea ce este înăuntru”), entitatea sionistă comite un genocid pe care nu avem dreptul să-l numim drept genocid și să-l denunțăm. Aceasta este lumea teribilă în care ne este dat să trăim.

Chiar dacă președintele Macron se pregătește să sărbătorească cu fast aniversarea a 80 de ani de la debarcarea Aliaților în Normandia, care a avut loc în zorii zilei de 6 iunie 1944, libertatea de cercetare și publicare despre cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată total înnăbușită , împiedicata, anihilata. Cu cât ne îndepărtăm cronologic de război, cu atât mai logic libertatea de cercetare, exprimare și opinie asupra evenimentelor petrecute între 1939 și 1945 ar trebui să fie mai mare, pasiunile omenești fiind potolite. Iată ce se întâmplă astăzi cu privire la Primul Război Mondial.

Niciun istoric, nici un manual nu ar îndrăzni să scrie astăzi că Germania lui Wilhelm al II-lea este singura și singura responsabilă pentru acest conflict care a provocat deja milioane de morți, care a fost un imens măcel, din care, inclusiv Europa și, în special, Franța, nu și-au revenit niciodată cu adevărat. Știm și spunem astăzi că responsabilitățile au fost amestecate, că cauzele conflictului sunt complexe și multiple și că a susține, așa cum au făcut-o Aliații, că războiul din 1914 a fost purtat pentru salvarea și răzbunarea dreptului, nu este în concordanță cu adevarul istoric. Adevărul, este departe de a fi fost raportat cu grija necesară pentru obiectivitate și complexitatea cauzelor, manifestărilor și consecințelor acestui tragic război civil european.

Pe de altă parte, la 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce armele au tăcut pe Bătrânul Continent, discursul pe această temă este și mai maniheist și chiar a fost votat în multe țări europene de aproximativ treizeci de ani. Cu o legislație scelerata și liberticida care vrea să împiedice cercetătorii liberi să-și desfășoare munca în deplină libertate și să dea socoteala cu seninatate asupra concluziilor ce se impun. Este nemaipomenit. Și totuși, aceasta este realitatea dramatică pe care o trăim. Acest lucru se aplică așa-zisei chestiuni a camerelor de gazare homicide, dar este valabil și pentru Oradour. Câte insulte trebuie să fi suferit Vincent Reynouard pur și simplu pentru că munca și concluziile sale nu coincid cu istoria oficială predată în școli și impusă tuturor!

Cu toate acestea, ar exista o modalitate simplă și eficientă de a vedea lucrurile mai clar, de a avansa adevărul care singur ne eliberează. Ar fi să organizăm dezbateri contradictorii, în condiții de egalitate, între susținătorii unor teze diferite, poziții diferite. Dacă revizioniștii sunt, după cum ni se spune, mincinoși, oameni nebuni sau odioși, care nu au niciun argument solid de prezentat și de valorificat, atunci va fi ușor într-o dezbatere liberă să o demonstrezi. Dar în loc să dezbatem, demonizăm, pedepsim, ruinăm, întemnițăm. Așa acționează oamenii și forțele care apără adevărul istoric?

În realitate, reluarea versiunii oficiale și obligatorii a acestor evenimente servește la consolidarea ideologiei antifasciste, antirasiste și cosmopolite (ceea ce prietenul Hannibal numește „revoluția curcubeului”), aflată la putere de zeci de ani, și care ne distruge țara in mare viteză și, de asemenea, beneficiază puternic sionismului internațional în general și statului Israel în special, al cărui cult al holocaustului este garantul impunității și gardianul imunității.

Dar, cu excepția listei naționaliștilor conduse de viteazul Pierre-Marie Bonneau, nu trebuie să ne bazăm pe celelalte liste depuse în Franța pentru alegerile europene de duminică, 9 iunie (sunt în total 38, încă un record pentru o națională). Alegeri la noi, cine ar putea spune mai bine? — alegeri care, ca de obicei, nu vor schimba nimic! — să denunțe aceste nedreptăți flagrante și să proclame adevăruri politice, morale și istorice care sunt mai esențiale ca niciodată de apărat.[…]

RIVAROL, < [email protected] >.

I.P,