Reputatul epidemiolog Molnar Geza, scenariu POZITIV in criza COVID-19: ‘Starea de urgență se răzbună în momentul de față’
Epidemiologul Molnar Geza este de părere că numărul cazurilor de Covid-19 din țara noastră o să scadă în următoarea perioadă. Potrivit acestuia, România a intrat deja pe un platou, iar de aici înainte bolnavii ar trebui să fie tot mai puțini. Dar acest scenariu nu s-ar putea întâmpla dacă cetățenii nu respectă normele impuse de specialiști.
„Sunt convins că aceste focare au cam ajuns pe un platou. Dovada cea mai bună e că în zona de mijloc sub aspectul stăpânirii morbidității în perioada de urgență am ajuns, dacă facem excepție de Luxemburg, pe primul loc la numărul de cazuri înregistrate. Dar, conform celor 14 zile, nici unul dintre județe în totalitatea lui nu ajunge la indicatorul de 3 la mie. În cadrul județelor unde sunt focare la diferite instituții, de la spitale sau cămine de bătrâni în colectivități cu oameni mulți.
Pe baza acestora pot spune că de aici înainte trebuie să urmeze o scădere. Noi va trebui să trăim cu acest virus. Ce ar putea să schimbe această situație?
În cazul în care nu găsim o aderență a populației a măsurilor de protecție.
Vă rog să mă iertați, dar cu următoarea problemă nu o să fiu plăcut publicului. Jocurile astea sau sporturile care s-au început cu carantinările mie nu-mi inspiră încredere. Da, afectează psihic populația, dar cele opt criterii pentru carantinare zonală sau județeană 6 sunt subiective și neprofesionale sub toate aspectele. Starea de urgență se răzbună în momentul de față.
Eu nu zic că trebuia să luăm modelul suedez, deși ei sunt cu un indicator mai bun decât noi. Deci închiderea pe baza acestor criterii este greu de implementat, cât și de suportat. În afară de asta lasă o posibilitate a zonei de manevră și pentru abuzuri.
Eu aș face așa: să lăsăm medicii să lucreze. Aș face investigare și apel la populație să respecte igiena.
Problema gradului de ocupare a paturilor: dacă mă uit la o statistică de acum 10 zile unele județe raportează 100% a gradului de paturi ocupate cu asimptomatici. Acestea trebuiesc rezolvate și evitată birocrația. În mod normal un focar de această natură nu poate să țină mai mult de 3-4 zile. Mă mir de Ploiești sau Dâmbovița. Problema carantinei este o problemă administrativă”, a spus Molnar Geza la Digi24.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: