REVOLTATOR: Dat afară din Armată că şi-a rupt piciorul în misiune
A ales să-şi apere ţara dincolo de graniţele ei, în prima linie a războiului contra terorii. A făcut acest lucru pentru familie şi pentru drapel. Armata nu i-a fost, însă, recunoscătoare pentru serviciile prestate. Iată povestea lui Claudiu Istrate, „scorpionul roşu” lăsat la vatră fiindcă şi-a rupt piciorul în Irak.
Când rememorează cele întâmpate acum mai bine de zece ani, caporalul Claudiu Istrate e convins că a fost aruncat ca pe o măsea stricată. Şi-a început cariera militară în anul 2000, iar în 2004 a plecat la război, în Irak, cu Batalionul 26 „Neagoe Basarab”, cunoscut ca „Scorpionii Roşii”. Într-o zi toridă de iunie a fost trimis într-o misiune de patrulare. „Ni s-a ordonat să debarcăm şi să luăm poziţie de tragere. După ce am sărit de pe transportor, mi-am terminat piciorul”, povesteşte Claudiu, care a suferit atunci o ruptură de ligament încrucişat şi de menisc. Deşi medicii militari au recomandat repatrierea imediată a rănitului pentru operaţie, acest lucru nu s-a întâmplat. Claudiu a rămas încă o lună şi jumătate în teatrul de operaţiuni din Nasiriyah, cu piciorul în ghips, timp în care ligamentul care trebuia cusut, s-a atrofiat. S-a întors acasă cu primul eşalon care a plecat din tabără şi a fost operat la Spitalul Militar din Bucureşti.
După 200 de zile de spitalizare a fost anunţat prin poştă că a fost concediat. „Mi s-a transmis prin poştă că acel accident a fost din vina mea”, îşi aminteşte Claudiu, care a încercat, zadarnic, să-şi convingă superiorii că e apt pentru luptă. Respins pe toate fronturile, Claudiu a încercat să-şi găsească alt loc de muncă. A ajuns să dea probe pentru a se înrola în Legiunea Străină şi, surpriză, a trecut testele fizice, deşi Armata Română l-a respins. Însă a picat examenul de limbă franceză. Peste tot pe unde a încercat, i s-a cerut o calificare, însă tot ce ştie omul să facă e să-şi slujească ţara cu arma în mână. Echipa emisiunii „Revendicarea” a preluat cazul şi încearcă să-i înduplece pe cei de la batalion să-i mai dea o şansă lui Claudiu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Cred că ăsta a înțeles greșit motivul concedierii… Dacă ești atât de prost încât să-ți rupi piciorul când sari din transportor n-ai ce să cauți în armată coaie, locul tău e în bucătărie… Pe bune!
Pe tine cine te-a platit sa postezi aici?
Iti poti rupe piciorul si pe treptele autobuzului desteptul de mai sus.Tu ai inteles gresit, pentru ca ROMANIA are o armata de generali nu de luptatori de elita luminatule.Sictir…