POLITICA

REVOLTATOR! Fost traficant de minore ajuns consilier judeţean. De la plasator de prostituate, la comisia de protecţie copii şi învăţământ

Un fost condamnat pentru trafic de minore a fost învestit luni, 9 noiembrie, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui. Proaspătul consilier judeţean Cristian Turcu este şi consilierul personal al vicepreşedintelui CJ Vaslui, Dan Marian.

Cristian Turcu (36 de ani) a candidat la alegerile locale din această toamnă pentru un post de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, din partea ALDE, aflându-se pe poziţia a şasea pe lista de candidaţi.

Considerat mâna dreaptă a liderului local, Dan Marian, Turcu a intrat în cursa electorală, aparent pe un loc neeligibil, deşi de trecutul său recent atârnă o condamnare penală pentru o faptă gravă.

În 2010, Cristian Turcu a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce a racolat două surori minore, pe care ulterior le-a vândut cu 1.000 de euro unui proxenet, în scopul exploatării sexuale în Italia.

Considerând condamnarea „o greşeală a tinereţii”, Cristian Turcu a intrat în politică, fiind unul dintre membrii din prima linie ai ALDE. În urma rezultatelor alegerilor din 27 septembrie, celor de la ALDE le-au revenit două posturi de consilier judeţean. Iniţial, acestea au fost ocupate de Dan Marian şi Dan Liviu Cain. Ulterior, Dan Marian a fost ales vicepreşedinte al CJ Vaslui, astfel că un post de consilier judeţean, alocat ALDE, a rămas liber.

Deşi se afla pe poziţia a şasea a listei, cel de-al doilea mandat de consilier judeţean ALDE a fost adjudecat de Cristian Turcu, după ce ceilalţi candidaţi, aflaţi în faţa sa, au renunţat fie pentru că au optat pentru consilii locale, fie pentru că s-au înscris în cursa pentru parlamentare.

Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a CJ Vaslui, Cristian Turcu a depus jurământul în calitate de consilier judeţean. Ca ironie a sorţii, fostul traficant de minore va face parte şi din comisiile de specialitate ale CJ Vaslui, una dintre ele fiind cea de protecţie socială, protecţie copii, învăţământ, familie, cultură, culte şi sport.

Pe lângă mandatul de consilier judeţean, Turcu activează şi ca funcţionar în cadrul CJ Vaslui, fiind consilierul personal al vicepreşedintelui CJ Vaslui, Dan Marian.

Legal da, moral ba
Cristian Turcu este cel de-al doilea politician din Vaslui care accede în funcţii publice, în ciuda trecutului infracţional. În trecut, fostul parlamentar de Vaslui Dan Bordeianu (în prezent PRO România, fost PSD, fost PNL) a câştigat două mandate de deputat şi avea o condamnare pentru un viol în grup. În cazul său, condamnarea figura din perioada de dinainte de 1989.

Deşi condamnarea este una recentă şi cât se poate de reală, Cristian Turcu a evitat în timpul campaniei electorale să îşi asume public trecutul infracţional, acuzând că de fapt ar fi victima unor atacuri politice din partea celor de la PNL, afişându-şi cazierul ”curat”.

În realitate, tânărul politician a obţinut reabilitarea în urma condamnării pentru trafic de minore, după ce în 2016 a înaintat o solicitare de reabilitare Tribunalului Vaslui. Cererea sa a fost admisă de instanţă, astfel că din 2016 cazierul său este curat. Turcu ar fi dorit ca hotărârea instanţei să nu fie făcută publică, fără să ştie, probabil, că sentinţa motivată se regăseşte şi în prezent pe portalul destinat hotărârilor judecătoreşti.

DJ-ul traficant de eleve
Cristian Turcu a ajuns în vizorul procurorilor de la Crimă Organizată pe vremea când avea 25 de ani şi îşi desfăşura activitatea ca DJ într-o discotecă din Vaslui. În această calitate a cunoscut două surori, minore, dintr-un sat din zona Huşi, care proveneau dintr-o familie cu probleme. Fetele erau eleve la un liceu din Vaslui şi la sfârşit de săptămână mergeau la discoteca unde Turcu era DJ.

Potrivit DIICOT, aflând de starea financiară precară şi relaţiile proaste pe care cele două surori le aveau cu părinţii, Cristian Turcu le-a propus fetelor să meargă în Italia pentru a practica prostituţia. „În urmă cu aproximativ două luni, Turcu Cristian mi-a spus că un prieten de-al său i-a cerut să găsească fete pe care să le aducă în Italia pentru a practica prostituţia; atunci i-am spus că mie mi-e frică şi nu am curaj să plec; el mi-a spus că nu consideră că este aşa de periculos şi că poţi să lucrezi la cameră, la stradă sau pe internet”, a declarat una dintre fete anchetatorilor.

Turcu avea pe atunci un prieten în Foşcani, Adrian Ovidiu Ciuraru (fost Verdeţu), un condamnat pentru trafic de droguri, pe care l-a anunţat telefonic că a găsit două fete pentru a fi duse în Italia. DJ-ul s-a deplasat personal cu maşina la locuinţa fetelor din satul Olteneşti, pentru a le convinge să fugă de acasă, lucru care s-a şi întâmpla. Cele două fete au sărit pe geam, aproape de miezul nopţii, fugind cu maşina condusă de Cristian Turcu.

Au ajuns la Vaslui, unde Cristian Turcu avea să le plaseze pe cele două minore proxenetului cu urma să le transporte in Italia. Tranzacţia a avut loc într-un motel din apropierea unei benzinării din Vaslui.

„ La un moment dat Cristian Turcu a ieşit din bar şi au lipsit 2-3 minute (…) pe drum am întrebat-o pe G.ce bani i-a dat lui Cristian Turcu pentru noi, şi aceasta ne-a spus că Turcu Cristian şi-a primit deja plata, respectiv suma de 1.000 euro atunci când ne-am întâlnit la barul din staţia Peco”, a declarat anchetatorilor una dintre minorele racolate.

Minorele ajutate de Turcu să fugă de acasă, oprite la frontieră
Cele două surori au fost transportate la domiciliul proxenetului din Foşcani, unde au rămas trei zile, fiind duse la cosmetică şi magazine pentru a li se cumpăra haine. Ulterior, traficantul din Foşcani a plecat spre Italia cu cele două minore, pe care le-a învăţat să mintă la punctul de trecere a frontierei că îi sunt verişoare şi că şi-au pierdut procurile date de părinţi, la Sibiu, unde li s-a defectat maşina şi au fost nevoite să zăbovească două zile la o pensiune din zonă.

Pentru a păcăli familia, cele două surori au fost îndemnate să-şi contacteze telefonic părinţii şi să le comunice că sunt pe litoral la muncă. Mama fetelor şi-a dat seama că ceva este în neregulă, în momentul în care constatat că fetele au sunat cu număr ascuns, astfel că a sesizat dispariţia lor la Poliţie.

Proxenetul şi cele două surori au încercat să iasă din ţară prin Punctul de trecere a frontierei Nădlac dar nu li s-a permis ieşirea din ţară, deoarece minorele nu aveau procură de la părinţi. Ulterior s-au prezentat la Vama Jimbolia, unde cele două minore au declarat, aşa cum le-a învăţat proxenetul, că şi-au pierdut procurile. Lucrătorii de poliţie de frontieră, având suspiciuni cu privire la cele declarate, au procedat la verificarea telefonică la domiciliul părinţilor acestora, de unde li s-a comunicat faptul că părinţii acestora au semnalat dispariţia acestora de la domiciliu, motiv pentru care li s-a întrerupt călătoria, minorele fiind duse într-un centru de cazare a minorilor.

În faţa anchetatorilor şi a instanţei, Cristian Turcu şi-a recunoscut parţial faptele. ”Acesta a recunoscut că a fost contactat de inculpatul Ciuraru Adrian şi că i-a propus să caute fete pentru a fi duse în Italia, însă a susţinut, fără temei, că nu a ştiu că cele două minore urmau să fie exploatate sexual în Italia”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Vaslui.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.