REVOLTĂTOR: MERKEL VREA EXPULZAREA ROMÂNILOR DIN GERMANIA
Potrivit unui proiect de lege al Ministerului de Interne german expulzarea ar putea începe oricând.
Potrivit Agerpress, Ministerul de Interne german trebuia să adopte până la sfârșitul lunii septembrie un proiect de lege inedit, prin intermediul căruia orice rezident străin ar putea fi expulzat forțat din Germania. Refuzul Germaniei de a accepta România în spațiul Senghen trădează adevăratele intenții ale guvernării Angelei Merkel.
În momentul de față, statul german vrea să urgenteze și să simplifice procedurile de expulzare în cazul celor care trăiesc din ajutoarele sociale, ale imigranților ilegali sau ale tuturor celor care sunt solicitanți europeni de azil, în contextul în care criza refugiaților nu a generat soluții realiste .
Tabloidul german Ruhr Nachrichten, acreditase ideea că printre principalele minorității indezirabile vizate de noile prevederi interne s-ar afla și albanezii dar și cei din Kosovo, deoarece afluxul actual de refugiați suprasolicită social și econmic toate landurile de pe teritorul Germaniei. Totodată jurnaliștii germani susțin că în clipa în care proiectul de lege va fi parafat și adoptat oficial, procedurile de expulzare vor fi mult simplificate, putând fi aplicate fără niciun fel de avertisment prealabil. Cu alte cuvinte, în următoarele luni se va decide soarta indezirabililor de pe teritoriul landurilor germane în contextul în care noile prevederi interne își doresc să verifice statutul fiecărei persoane aflate în Germania, pentru ca în acest mod să evite posibilitatea ilegaliștilor de a „fenta” legea.
Surse germane susțin că proiectul de lege existent va fi amplu modificat și va conduce la reducerea perioadei de solicitare a cererilor de expulzare de către landurile germane de la 6 luni la maximum 3 luni. Deasemenea, ajutoarele în bani vor fi înlocuite de alte modalități sociale de ajutor pentru toți solicitanții de azil existenți în Germania.
În altă ordine de idei, Germania pare să dea o lecție țărilor care au refuzat cotele obligatorii de imigranți iar politica extremă a cancelarului Merkel este una deosebit de categorică, astfel că rezidenții din anumite țări vor obține mult mai greu acces la politicile monetare și sociale germane.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
mi se pare normal ca cei care nu indeplinesc conditiile de azi sa fie trimisi in tarile de origine. cred ca si noi aveam niste legi care reglementeaza sederea in romania a cetatenilor straini.
mihai esti idiot aia ii expulzeaza pe romani nu ca fac ceva naspa acolo ci ca romania ca tara nu accepta cotele stabilite de germania….voi astia care intelegeti in pula stricati tara asta
Cat de cretin sa fii sa crezi titlul de rahat ? Cum sa expulzeze romani fara un motiv legal cand romanii sunt cetateni UE ? Romanii nu sunt si nu pot fi imigranti in Germania ! Trebuie sa incalci niste conditii strict reglementate de legislatia germana si in acord cu cea UE, ca sa poti fi trimis acasa . Imigrantii sunt cetateni din tari extracomunitare. Dar sunt multi creduli ignoranti "nationalisti" in tara asta … Si material de propaganda pentru ei – cat incape !
legea nu e data pentru romani.E data pentru imigrantii arabi ,kosovari,afgani etc.Romanii si altii care s au aciuat cu catel si purcel in germania sunt victime colaterale.Bine cei care muncesc nu au treaba,vizati sunt doar cei ce stau la mila asistentei sociale.Si din cauza asta nu are nici o legatura cu acceptarea sau refuzul cotelor de imigranti.Masura asta era de asteptat de multa vreme,era doar o chestiune de timp pana sa se sature nemtii si nu numai de milogii asistati social.La munca nu la intins mana.
pai e logic adica pe baza evenimentelor istorice – in siria romanii au construit grupa pe banii grei recte valuta forte, diverse obiective industriale de la rafinarii pana la cartiere de blocuri – nu era problema cu igrasia si gaurile din pereti ca la aia oricum nu ploua , au avenit arabocii in complicitate cu jidanii si amerlociii si le-au daramat.
in germania ROMANII au construit ce au a vut de construit dar sub supraveghere si dupa proiectul autohtonilor ca la ei ploua si e problema cu igrasia si gaurile din pereti dar pe bani putini , umilinta maxima si exploatare feroce.
Acum ca au terminat , amerlocii nu prea vad cu ochi buni expansiunea asta economica si uite asa mai un volksvagin gate mai o aia mai o aialalta ia sa vna arabocii in complicitate cu fratii lor jidanii si cu aliatii amerloci – mai tineti minte ce spionau ei acu ceva vreme si pe ale cui mailuri si convorbiri le interceptau ?- sa niveleze terenul nu de alta dar de atatia zgarie nori se vede tot in ramstein ba chiar le mai scuipa nemtalaii si seminte in cap cu bolta la amerloci si na nu-i frumos. maine poimaine s-or trezi fritzii sa raga duhnind a bere dupa vreun oktoberfest vartos un RAUS in [aria cercului / patratul razei cecului]zda mamii voastre inapoi la voi in amerlocilandia ca tre sa bagam ramsteinul in intravilan sa facem uzine de volksvagin si alte dracovenii d'alea compiuterizate.
PS
tiganii cu buletin de Romania nu au construit nimic ci doar au furat cersit si alte asemena activtitati intelectuale pentru care ar fi trebuit sa ajunga la universitate dar uite ca nu au ajuns ei fiind un fel de precursori ai rudele lor tot negroide din orientul mijlociu, maj tiganilor fiind tot islamici ca si aia.
Nu este nicio tragedie sa ii expulzeze pe paraziti. Asa ar trebui sa faca toate tarile, cu orice cetatean strain. Nu e nimic revoltator.
sa expulzeze pe paraziti (inclusiv romani , etnii de prin România) în deșertul Arabiei, Gobi, Sahara.
Ca reactie as propune expulzarea Kaufland si asa mai departe,fiindca bastinasul roman e calcat in picioare de multinationalele occidentale
macar daca am fi toti informati despre TTIP , dar unii romani nici nu au auzit despre asa ceva, dovada numarul mic de semnaturi pe petitiile care cer limitarea avantajelor companiilor multinationale si nici nu stiu ca europarlamentarii romani au votat iarasi contra romanilor , permitand ca alimentatia, mediul si sanatatea noastra sa fie controlate http://stopttip.ro/ce-este-ttip/
cine muncește , nu pleacă acasă. corect. cel puțin așa înțeleg eu.
Neamtul tot neamt ar f..e si pe masa numa ei sa o duca bine , au furat din tara sata si in razbi si acum. Toata Europa fura ROMANIA propun ca toata ROMANIA sa fure Europa sa vad le convine .
Nu este nici o problema ca expulzeaza orice om indiferent de nationalitate care nu se intergreaza in legile statului respectiv .Problema este alta doamna Angela Merkel nu are nici un drept sa amendeze nici un stat al lumii pentru refuzul de emigranti (6500 de euro pe cap de refugiat refuzat).SA NU IUTE …NU ESTE STAPINA LUMII !!!
este un titlul mincinos. Inteleg sa legea se referea la imigrantii economici: romani, bulgari, sirieni, albanezi…. Aceiasi lege se aplica si in Romania sub alta forma. Ei vor doar sa o simplifice.
Cetatenii UE nu sunt emigrantii, legea nu se refera la cetatenii UE asa ca nu mai scrieti articole din astea.
Romaniei ca stat membru UE, dar si altor tari nu i se pot impune anumite lucruri daca nu sunt de acord….Eu nu am auzit niciodata ca Romania sau Ungaria sa faca vreun apel interesate fiind de primirea acestor migranti…Merkel nu poate decide soarta unui alt stat…Cine se face vinovat de toate vilolurile si hartuirile din Germania si alte state? Pai cine sa fie oare…cine i-a chemat! Si cate se vor mai intampla si de acum incolo….Niciodata nu se va putea construi ceva cu acesti migranti…Acum vrea sa expulzeze romani din germania cu g mic…pai sa ramana cu migrantii si sa se spele pe cap cu ei…astia nu au gram de omenie in ei….
Ar fi mai corect daca germania siar achita datoria fata de romania iar cei care au renuntat lw ea fara consultarea poporului sa fie inchisi pe viata.
Pai si noi vrem ca sa putem expulza toate companiile straine din Romania, mai ales cele care nu fac altceva decat sa stoarca de materii prime Romania…!