NATIONALSTIRI

Rezultat istoric: suntem pe locul 1 în Europa și 4 în lume la Olimpiada Internațională de Matematică!

Elevii olimpici români au obținut 5 medalii de aur și una de argint la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM) 2023 din Japonia, aducând România pe locul 1 în Europa și pe locul 4 în lume, potrivit rezultatelor confirmate marți după-amiază, 11 iulie, pentru Edupedu.ro.

Rezultatele impresionante obținute de elevii români au pus țara noastră într-o poziție de frunte în competiția internațională de prestigiu. Echipa României a acumulat un total de 208 puncte, depășind recordul anterior de 194 de puncte obținut anul trecut.

Astfel, acesta este cel mai mare punctaj al lotului român de olimpici la matematică în ultimii 28 de ani. Cel mai înalt punctaj înregistrat până acum de România a fost în anul 1995, când echipa noastră a acumulat 230 de puncte.

În 1999, România s-a clasat pe locul 4 la nivel internațional, cu un total de 173 de puncte. Trebuie menționat faptul că în anul 1996 România a obținut locul I la nivel mondial la Olimpiada Internațională de Matematică, cu un punctaj de 187 de puncte.

Organizată în Japonia, Olimpiada Internațională de Matematică a reunit cei mai talentați elevi din întreaga lume, care au fost supuși unor provocări matematice complexe. Participanții români au susținut două zile de probe, fiecare dintre ele având o durată de 4 ore și jumătate.

Rezultatele oficiale pe țări nu au fost încărcate pe site-ul oficial al competiției, imo-official.org, dar confirmările primite de la profesorii implicați în pregătirea lotului atestă clasamentul remarcabil obținut de România.
Lotul olimpic de matematică al României este coordonat de profesorii Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și Mihai Chiș de la Universitatea de Vest din Timișoara. Acești profesori talentați au pregătit și îndrumat cu pasiune și dedicare elevii români în drumul lor către excelență matematică.

Ceremonia de închidere a Olimpiadei Internaționale de Matematică 2023 va avea loc miercuri, 12 iulie, de la ora 15:00, conform orei locale. După încheierea ceremoniei, elevii participanți vor pleca în țările lor, conform programului, în ziua de joi, 13 iulie, în prima parte a zilei.

Elevii care au obținut medalii de aur la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023):

-David – Andrei Anghel, clasa a XI-a. A obținut medalie de aur și în 2022 și medalie de argint în 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
-Andrei Moldovan, clasa a XII-a. A obținut medalie de argint la IMO 2022 și 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
-Pavel Ciurea, clasa a X-a – nou în echipă, este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
-Robert Dragomirescu, clasa a XII-a. A obținut medalie de aur în 2022 și Honorable Mention la IMO 2021. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București
-Andrei – Giovani Chiriță, clasa a XI-a. A obținut medalie de argint la IMO de anul trecut și medalie de bronz în 2021. Este elev la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
-Radu – Andrei Lecoiu, clasa a XII-a a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Matematică 2023 (IMO 2023). La IMO 2022 a obținut tot argint, iar în 2021 – medalie de bronz. Este elev la Liceul Internațional de Informatică din București

În 2022, lotul de elevi al României la Olimpiada Internațională de Matematică a obținut primul loc în Europa și locul 5 la nivel mondial, după China, Coreea de Sud, SUA și Vietnam, cu 2 medalii de aur și 4 de argint.

Performanța era cea mai bună din ultimii 23 de ani, o cataloga atunci Societatea de Științe Matematice (SSMR), însă întrecută de olimpici la cea mai recentă ediție a OIM, anul acesta.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.