ANALIZENOUTATI

Rezultatele ţiganizării României. Devenim Stat Poliţienesc

Se ştie că orice măsură legală trebuie să corespundă unei necesităţi existente în societate. Societatea românească se schimbă rapid la nivel de componenţă socială, datorită natalităţii negative a populaţiei majoritare şi creşterii natalităţii minorităţii etnicilor ţigani.

Pe de altă parte, învăţământul în cădere liberă duce de la an la an la creşterea ratei analfabetismului (care fusese eradicat sub comunişti, înainte de 1989 !), ceea ce atrage o lipsă de educaţie şi deprindere a unor norme general acceptate de comportament în societate.

Cer este că vedem la televizor tot mai multe cazuri de poliţişti timoraţi sau chiar agresaţi de indivizi sau clanuri, şi care nu răspund în nici un fel în faţa legii.

Ei bine, proiectele de modificare ale Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române precum şi al Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice iniţiat de ministrul de Interne Carmen Dan, aflate la acest moment în dezbatere publică, propun o seamă de modificări importante care, dacă vor intra în vigoare, ar fi bine să le cunoaşteţi.

Astfel, cu privire la Legea nr. 61/1991:

Vechea reglementare a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice prevedea sancționarea cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei a „refuzului unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”. În noul proiect, aceeași contravenție va fi sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei.

O altă modificare vizează faptele de „tulburare a folosinței locuinței locatarilor dintr-un imobil”:

– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Conform noilor prevederi, în cazul în care persoana este avertizată „să înceteze activitățile infracționale” mai sus menţionate, dar aceasta refuză, anumite contravenții se transformă în infracțiune și vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Tot infracțiune, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă va deveni și „fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecințelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-și îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru:

a) constatarea săvârșirii, în flagrant, de infracțiuni sau contravenții,
b) ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor aflate într-o stare de pericol,
c) legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat”. Infracțiunea se va pedepsi cu
Se introduce de asemenea o nouă infracţiune constând în „întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, pasibilă de pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Modificările din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române sun de asemenea substanţiale.

Atribuţiile poliţistului sunt extinse considerabil, el ne-mai-ocupânduse doar cu “siguranţa cetăţeanului” precum era prevăzut în actuala reglementare, ci şi cu aplicarea de „măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional” – potrivit 26 alin. 1. De asemenea, potrivit noului proiect de lege, poliţistul va „menține ordinea şi siguranța publică la nivel național şi aplică măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional şi terorismului”.

Se extind şi alte atribuţii ale poliţistului. Astfel, potrivit vechii reglementări, poliţistul avea dreptul „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală”.

În noua reglementare, poliţistul are dreptul „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor” indifferent de faptul dacă persoana respectivă a încălcat sau nu legea sau există sau nu indicii în acest sens !

Simetric, se extind şi drepturile poliţistului în ceea ce priveşte conducerea la secţia de poliţie a unei persoane. Astfel, pentru ca polițistul să aibă dreptul să conducă persoane la sediul poliției nu va mai fi nevoie ca acestea să pericliteze, prin acţiunile lor, „viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale” sau să fie suspectate de săvârşirea unor fapte ilegale, ci pur şi simplu, dacă acesta consideră necesar acest lucru !

Potrivit unui articol nou introdus, poliţistul va avea dreptul să conducă o persoană la sediul poliției și atunci când:

– nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate

– datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală.

Odată dusă la secție, persoana are dreptul ca un membru al familiei sau o altă persoană desemnată să fie informată de măsura luată. Atenție, însă, ceva mai jos în proiect scrie că „pentru motive temeinice”, exercitarea acestui drept poate fi întârziată până la patru ore.

Pentru „verificarea situației”, o persoană condusă la secție va putea fi ținută 24 de ore, atenție – dacă nu s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

De asemenea, un articol nou introdus în lege va permite agenților de poliţie „să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau a altor fapte antisociale, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate”.

De asemenea, polițiștii vor putea „să oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii”.

Tot o prevedere nou introdusă va da polițiștilor dreptul să acceseze „bazele electronice de date ale poliției sau ale altor organe ale administrației de stat, precum și sistemele de supraveghere a spațiilor publice”, doar în scopul „prevenirii şi combaterii altor fapte ilegale, precum şi al menținerii ordinii și siguranței publice”.

Agenții de poliţie vor primi și dreptul de a cere oricărei persoane „să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia”, iar în cazul în care persoana respectivă refuză „se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului”.

Un alt articol nou introdus prevede că „în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul are dreptul să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole”.

Dacă forța fizică nu este suficientă sau dacă persoana „intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor”, atunci polițistul va avea dreptul să utilizeze: bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.

Vă place !?

Mie nu. Aici ne-a adus ţiganizarea României.

Sursa: Mihai Rapcea

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.