Riscă Europa un DEZASTRU? SUA confirmă că Rusia bombardează centralele nucleare
Secretarul american pentru Energie, Jennifer Granholm, acuză Rusia de încălcarea principiilor de securitate nucleară, bombardarea centralelor nucleare şi a centrelor de cercetare nucleară fiind considerată inacceptabilă. ”Atacurile care riscă siguranţa în Ucraina şi nu numai trebuie să înceteze”, a transmis Granholm.
”Rămânem îngrijoraţi de acţiunile nesăbuite ale Rusiei şi de încălcările principiilor de securitate nucleară”, a scris Jennifer Granholm, pe Twitter.
Aceasta a precizat că, din fericire, monitoarele de radiaţii în mare parte din Ucraina încă funcţionează şi nu s-au detectat semne de eliberare radiologică, scrie news.ro.
”Nu putem confirma afirmaţiile conform cărora curentul a fost restabilit la Cernobîl. Partenerii ucraineni raportează livrarea de combustibil diesel pentru alimentarea generatoarelor de rezervă. Restabilirea energiei electrice din exterior la Cernobîl este un pas important de siguranţă, iar Rusia trebuie să acţioneze rapid pentru a permite restabilirea energiei”, a mai transmis secretarul american pentru Energie.
Aceasta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa datelor de monitorizare de la Cernobîl şi Zaporojie.
”Monitorizăm rapoartele privind daunele aduse unei unităţi de cercetare din Harkov. Riscul de siguranţă pe termen scurt este scăzut, dar bombardarea continuă a instalaţiilor nucleare de către Rusia trebuie să înceteze”, a mai transmis secretarul american.
Aceasta şi-a exprimat şi îngrijorarea cu privire la faptul că personalul de la cele două mari centrale nucleare – Cernobîl şi Zaporojie – ”operează sub constrângere şi fără odihnă adecvată, ceea ce reprezintă un risc pentru siguranţă”.
”Concluzie: încălcarea de către Rusia a principiilor fundamentale de securitate nucleară este inacceptabilă, iar atacurile care riscă siguranţa în Ucraina şi nu numai trebuie să înceteze”, a mai transmis Jennifer Granholm.
Ucraina a transmis Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) că au început reparaţiile la liniile electrice de la centrala nucleară de la Cernobîl, iar tehnicienii au făcut unele progrese.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: