Rolul evreilor în trecerea Rusiei de la regimul naționalist țarist la regimul internaționalist proletar

Rusia țaristă a fost un stat naționalist condus de 3000 de mari familii ruse, în frunte cu țarul. Regimul țarist a fost în toate perioadele sale un regim naționalist rus pravoslavnic. Chiar și țarina Ekaterina a II-a, de origine germană fiind ea, a devenit o naționalistă rusă. Biserica Ortodoxă a fost tot timpul cupola care a ocrotit națiunea rusă. În fața altarelor ei s-au aplecat și cei mai temuți autocrați. Au fost și momente de conflict între puterea politică și prelați ai Bisericii Ortodoxe, dar aceste conflicte nu au avut un caracter distructiv. Niciuna dintre părți nu a dorit distrugerea sau măcar vătămarea instituțională gravă a celeilalte. Conflictele au fost doar episoade trecătoare din lupta pentru puterea politică de moment.

Cu acest regim naționalist, țarii Rusiei au întărit statul, au făcut cuceriri, au dezvoltat cultura, au conservat în favoarea Rusiei și a dinastiei lor marile bogății ale țării.

Evreii au pătruns de timpuriu în Rusia, fiind atrași de bogățiile țării și de faptul că poporul rus era înapoiat și în cea mai mare parte analfabet, ceea ce crea mari oportunități celor instruiți și dornici de înavuțire, cum erau evreii. Țarii ruși nu au permis evreilor să acceadă la putere politică, administrativă și economică, la nivel înalt. Din această cauză, regimul țarist rus a fost identificat în S.U.A. și în Occidentul Europei ca fiind antisemit și conducătorii organizațiilor internaționale evreiești au căutat îndelung soluții pentru a putea penetra și submina regimul țarist din Rusia.

Din cauza antisemitismului țarilor ruși, în anul 1914, când a început Primul Război Mondial, S.U.A. a refuzat invitația și rugămintea Marii Britanii de a se alia împotriva Germaniei, invocând acest antisemitism al Rusiei, aliata Marii Britanii. Conducerea S.U.A., aflată deja sub mare influență, chiar sub control evreiesc, nu dorea să-i vadă pe antisemiții ruși, aliați ai Marii Britanii și Franței, învingători în război.

Nu doresc să mă opresc asupra importantelor aspecte care au condus la preluarea puterii de către iudeo-bolșevici în Rusia. Evenimentele sunt foarte cunoscute. Reamintesc doar faptul că liderii kazaro-evreimii din S.U.A., marii bancheri de pe Wall Street, sunt la originea ascensiunii bolșevicilor la putere în Rusia. Pe de o parte, ei i-au finanțat și consiliat pe iudeo-bolșevicul Lev Troțky și pe social-democratul Aleksandr Fiodorovici Kerensky, tot evreu, iar pe de altă parte, tot liderii evreimii de pe Wall Street l-au influențat pe fratele magnatului bancher evreu Paul Warburg, pe nume Max Warburg, care deținea funcția de șef al serviciului de contrainformații al armatei Germaniei, să-l convingă pe Keiserul Wilhelm al II-lea să-l înarmeze și să-l finanțeze pe iudeo-bolșevicul Vladimir Ilici Ulianov (Lenin), în schimbul angajamentului acestuia că după preluarea puterii în Rusia bolșevicii vor ieși din războiul mondial, ceea ce permitea Germaniei și Austro-Ungariei să lichideze frontul de est și să-și mobilizeze toate forțele în Apus, împotriva Marii Britanii și Franței.

Cu forțe unite, iudeo-bolșevicii lui Lenin și Troțky și iudeo-social-democrații lui Alexandr Kerensky l-au înlăturat pe țarul Nicolae al II-lea, la 25 februarie 1917. După doar cinci zile, S.U.A. au rupt relațiile cu Germania, iar în martie Rusia a ieșit din război și a încheiat pacea cu Germania. Temeiul pentru care S.U.A. nu intraseră până atunci în război a dispărut. La 4 aprilie 1917 S.U.A. a intrat în război și a dezechilibrat raportul de forțe în favoarea Antantei.

În toamna lui 1917, bolșevicii au dat lovitura de palat decisivă, i-au înlăturat pe social-democrați și au preluat puterea, Rusia devenind Sovietică. Kazaro-evreii au ajuns la putere în Rusia, „pohta ce au pohtit”. Baza de masă a kazaro-evreimii era suficientă pentru a asigura un control asupra majorității rusești. Evreimea internațională îi asimilase deja pe kazari, deși aceștia nu erau în nici un fel înrudiți cu evreii, dar migraseră din Asia Centrală către Europa. S-au așezat în teritoriile din nordul Mării Negre și înconjurați de ortodocși, tătari musulmani și catolici, au preferat să adopte religia mozaică și s-au ținut de ea, ajungând să fie acceptați de evrei ca parte a comunității lor.

În duplicitatea lor, conducătorii S.U.A. și cei ai tuturor aliaților americanilor din Europa, au dezavuat noul regim politic bolșevic din Rusia, pe care ei l-au instaurat și au instituit un embargo, o blocadă, pe care tot ei au încălcat-o. Prin acest embargo, firmele europene au fost oprite de a face afaceri cu Rusia Sovietică, aceste afaceri rămânând rezervate doar evreimii americane. Guvernanții occidentali au pornit și un război împotriva Rusiei Sovietice. Dacă europenii ar fi vrut în mod sincer să schimbe regimul politic al Rusiei Sovietice, Casa Albă a mimat doar că ar vrea să schimbe regimul politic din Rusia.

În realitate, obiectivul iudeo-american în Rusia era altul, nu cel de a-i înlătura pe iudeo-bolșevici de la putere. Pe de o parte, evreimea americană dorea să facă mari afaceri în bogata Rusie, pe de altă parte, evreimea dorea să distrugă elitele naționale ale etniei ruse, pentru a o slăbi și a consolida stăpânirea kazaro-evreiască asupra Rusiei, pe termen lung. Etnicii ruși au umplut gulagul iudeo-bolșevic, creat de celebrul Felix Edmundovici Dzerjinski, temutul fondator și conducător al C.E.K.A., imediat după preluarea puterii de către bolșevici. Sovieticii nu au fost ruși și nu au pus interesele rușilor ca obiectiv politic al lor.

Opinia publică internațională, în mare parte neatentă, nu a înțeles că regimul sovietic nu este unul rusesc și nu este pentru ruși, ci împotriva etniei ruse. Minoritățile, în frunte cu kazaro-evreii, au condus Rusia Sovietică asuprindu-i pe ruși, folosindu-le munca și resursele pentru a-și consolida puterea. În istoriografia kazaro-evreiască se fac referiri la suferințele unor evrei în gulagul sovietic. Da, au fost și kazaro-evrei în gulagul sovietic. Au ajuns în gulag în principal două categorii de evrei: cei care erau înstăriți și s-au opus naționalizării și colectivizării și numeroșii informatori ai Ohranei țariste, care și-a creat o rețea puternică între evrei, pentru a proteja statul țarist de pericolul bolșevic.

Iudeo-americanii, cei care au impus embargo împotriva Rusiei Sovietice, au demarat tot ei o largă colaborare pe multiple planuri cu guvernul rus.

Timp îndelungat opinia publică internațională nu a cunoscut în profunzime relațiile dintre Rusia Sovietică/U.R.S.S. şi S.U.A. din deceniul care a urmat încheierii războiului civil şi a intervenţiei militare străine împotriva bolşevicilor. După detronarea ţarului Nicolae al II-lea, S.U.A. i-a sprijinit mult pe bolşevici, din toate punctele de vedere. În anul 1921, în S.U.A. a luat ființă Council on Foreign Relations (C.F.R.), care a devenit principalul propagator al „Noii Ordini Mondiale” şi sprijinitor necondiţionat al noului stat comunist iudeo-sovietic.

Sovieticii au ajuns să dispună în S.U.A. de importante „capete de pod” pentru a spiona tehnologic şi economic, într-o epocă în care, oficial, relaţiile dintre cele două ţări erau rupte. Astfel, în centrul New York-ului, în World Tower Building, funcționa Biroul Martens, agentură de spionaj sovietic. Acolo lucrau 23 de agenţi. Alături, în aceeaşi clădire, se afla American International Corporation, al cărui director, William Boyce Thomson, a vizitat Petrogradul în august 1917 şi a discutat cu Troţki şi cu Lenin cum să colaboreze după lovitura de stat pe care o preconizau bolşevicii. Societăţile americane au fost implicate discret dar masiv în economia sovietică, mai ales în electrificarea Uniunii Sovietice, dar şi în alte ramuri. O mulţime de firme americane evreiești îşi deschiseseră afaceri prospere în cadrul unor societăţi mixte. Activitatea lor nu era cunoscută de opinia publică din S.U.A.

Biroul Martens a creat baze solide pentru promovarea intereselor sovietice în S.U.A .şi a contribuit mult la consolidarea unei puternice reţele de spionaj, bazată mai ales pe agenţi evrei din elita societății din S.U.A.

Printre cei mai importanţi funcţionari sovietici ai Biroului Martens s-a numărat evreul Genrich Grigorevici Iagoda, pe numele său adevărat Enokh Gershevich Ieguda. Era o eminenţă cenuşie a N.K.V.D. Era sprijinit de Kenneth du Ran, secretarul personal al lui Edward Mandell House, consilierul preşedintelui W. Wilson. Prin Kenneth du Ran, Iagoda, Iagoda l-a recrutat ca agent pe Joseph Lash, viitor membru al Partidului Comunist din S.U.A. şi amantul soţiei preşedintelui S.U.A., Eleonor Roosevelt. Iagoda a organizat, cu ajutorul lui du Ran, un număr de 22 de reţele de spionaj sovietic în S.U.A. După 1945, când relaţiile dintre cele două ţări s-au răcit, au căzut doar 4 dintre aceste reţele. Unele s-au perpetuat, continuând să funcționeze.

Iagoda a obţinut informaţii de importanţă foarte mare. De la el, Stalin a fost informat din timp asupra conceperii crahului de pe Wall Street (octombrie 1929), ceea ce i-a permis să facă o serie de proiecte de acţiuni externe în scopul răspândirii şi consolidării mişcării comuniste internaţionale, căutând să profite la maximum de criza economică a cărei declanşare a putut-o anticipa.

În noiembrie 1932, Iagoda i-a trimis lui Stalin o notă informativă prin care îl sfătuia să îi finanţeze campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din S.U.A .guvernatorului de New York, Francis Delano Roosevelt. Acesta îi promisese lui Iagoda că, dacă va primi bani şi va câștiga alegerile, va recunoaşte de îndată oficial statul sovietic și va încheia relații diplomatice cu U.R.S.S., ceea ce însemna deschiderea accesului sovietic la tehnologii americane în mod legal. Stalin a reacţionat pozitiv şi a finanţat generos campania lui Roosevelt, care a câștigat alegerile. E va fi singurul președinte american care a deținut patru mandate. În primul său an de președinție, 1933, S.U.A. a recunoscut oficial U.R.S.S. În anul următor, 1934, Iagoda a fost recompensat și numit de Stalin în funcția de șef al N.K.V.D.

În această funcție de președinte al N.K.V.D., Iagoda a intensificat lichidarea elitelor de etnie rusă, inclusiv din interiorul Partidului Comunist, ceea ce l-a făcut pe Stalin să înțeleagă că în curând va fi izolat și înconjurat numai de evrei și îi va veni și lui rândul să fie eliminat din joc. Ca urmare, după un timp, Stalin a declanșat politica antisemită și a trecut la promovarea în partid, în N.K.V.D. și în armată a unui număr tot mai mare de etnici ruși și de georgieni de ai lui.

Iagoda a intrat în dizgrația lui Stalin și înlăturat de la putere. În anul 1938, Iagoda a fost executat împreună cu un grup de alți 21 de lideri bolșevici, kazaro-evrei, în baza unor acuzații halucinante, pe care învinuiții le-au recunoscut cu toții. De asemenea, împreună cu Iagoda, a fost executat și importantul bolșevic Nikolai Ivanovici Buharin.

Politica antisemită a lui Stalin a fost întreruptă brusc în momentul în care el și-a dat seama că va trebui să se războiască cu Germania lui Adolf Hitler și că va avea nevoie de alianța cu S.U.A., iar politica antisemită ar fi fost o piedică de nesurmontat pentru asigurarea alianței cu S.U.A. Politica antisemită a lui Stalin va fi reluată după încheierea păcii de după al doilea război mondial și continuată până la moartea sa, prin asasinare, în martie 1953.

Politica antisemită a lui Stalin a fost principala cauză a uriașei campanii a presei iudeo-occidentale de denigrare a sa. Marea Teroare stalinistă din deceniul al patrulea al secolului trecut, care a fost doar parțial „opera” lui Stalin, cea mai mare parte a crimelor fiind „opera” N.K.V.D.-ului iudeu împotriva etnicilor ruși, a fost pusă integral de presa și istoriografia oficială din lumea occidentală pe seama lui Stalin.

După ce Stalin a întrerupt politica antisemită, în timpul celui de al doilea război mondial, când kazaro-evreii din U.R.S.S. au primit puteri depline, presa din S.U.A. l-a elogiat la modul absolut pe Iosif Stalin, l-a declarat în mod repetat „erou între eroi” și i-a făcut imaginea de cea mai mare personalitate de pe Glob. Această imagine a fost proiectată după ce avuse loc Marea Teroare, care era cunoscută în S.U.A. După 1947, când Stalin a reluat politica antisemită, presa americană și cea vest-europeană, aflată sub control evreiesc, au reluat campania de denigrare a lui Stalin.

Politica antisemită a lui Stalin a avut urmări importante și în România. Ca urmare a acestei politici, naționaliștii români din Partidul Muncitoresc, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au obținut aprobare de la Stalin să elimine cea mai puternică grupare evreiască de la conducerea țării, în frunte cu Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Teohari Georgescu (Baruh Tescovici) și Vasile Luca (Laszlo Luka, ungur) și să demareze un proces de românizare a societății și de promovare a unui regim socialist „adaptat nevoilor specifice ale României”, punându-se bazele politicii de independență și declanșând dictatura de dezvoltare, care a condus la o mare dezvoltare economico-socială, culturală și științifică a țării.

Revenind la subiectul articolului nostru, arăt că în vederea coordonării activităţii partidelor comuniste, a răspândirii şi a consolidării partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume, în anul 1919, bolşevicii au creat Internaţionala a III-a. Răspândirea bolșevismului în întreaga lume, prin promovarea așa numitului internaționalism proletar, era dezideratul liderilor sovietici. Conducătorul Internaţionalei a III-a a fost numit evreul Ovsel Gershon Aronov Radomâsliski, cunoscut și ca Hirsch Apelbaum, zis Zinoviev. Alături de Lenin, Troțky, Zinoviev și alți evrei, roluri centrale l-au jucat și evreii Yakov Aaron Mikhailovici Sverdlov și Lev Borisovici Kamenev, pe numele său real Rozenfeld, care era căsătorit cu Olga Kameneva, sora lui Lev Troțki.

La înființarea Internaţionalei a III-a (numită și Komintern), Zinoviev a declarat că „Avem nevoie de un Partid Comunist cu o disciplină de fier. De o organizație internațională din același metal. Pentru războiul civil pe care îl vom întreprinde, nu există alte mijloace”. În iulie 1920, Zinoviev a prezentat un set de 21 de condiţii care se puneau în faţa partidelor comuniste pentru a fi acceptate în Internaţională. Disciplina de fier, de tip militar, epurarea celor care nu se poziţionau ferm pe poziţia bolşevicilor, denunţarea patriotismului şi a pacifismului şi combinarea acţiunilor legale cu cele ilegale, erau condiţii impuse ferm.

Zinoviev a condus Kominternul sub coordonarea lui Lenin şi Troţki. În Balcani, obiectivul Internaţionalei a III-a a fost acela de a crea Republica Sovietică Socialistă Balcanică, în urma unor repetate revolte comuniste în interiorul statelor naţionale. În România, Internaționla a III-a a inspirat conducerea alogenă a Partidului Comunist din România să introducă în Programul său de acțiune lupta pentru autonomie a tuturor provinciilor istorice românești, până la desprinderea de statul național unitar român. Cum liderii partidului erau evrei, proveniți din țări vecine, nemulțumirile societății românești față de acest proiect antinațional al bolșevicilor din România s-a convertit în antisemitism.

Internaționala a III-a a funcționat până în anul 1943, când a fost desființată, din rațiuni politice internaționale, în toiul negocierilor sovietice cu SUA și Marea Britanie, pentru împărțirea sferelor de influență. Pentru a le adormi vigilența aliaților săi occidentali și a da impresia că renunță la internaționalizarea comunismului, Stalin a decis desființarea Internaționalei comuniste. Atribuțiile ei au continuat să fie exercitate de către alte structuri ale Uniunii Sovietice, cu deosebire de către serviciile de informații și secțiile de resort din cadrul conducerii comuniste de partid și a celei guvernamentale.

Internaționala a II-a a catalizat mișcarea comunistă internațională. Imediat după război, în multe țări ale lumii, cu deosebire în Europa, au avut loc reformulări doctrinare în cadrul partidelor socialiste și în unele partide social-democrate, astfel încât multe dintre ele s-au transformat în partide comuniste și s-au afiliat Internaționalei a III-a. În majoritatea partidelor comuniste din Europa, conducerea a fost preluată de etnici evrei. De altfel, însuși Lenin a declarat, într-o scrisoare către Maxim Gorki, că: „Dacă un rus este inteligent, înseamnă că este evreu sau are sânge evreiesc…”.

În conştiinţa timpului, mişcarea comunistă a fost asociată cu activitatea centralelor evreieşti de influenţă internaţională. Ca urmare a susţinerii comunismului preponderent de către evrei , el era numit mai ales iudeo-bolşevism, iar din punct de vedere ideologic avea un caracter majoritar internaţionalist, interesele naţiunilor fiind plasate constant în urma celor ale comunismului internaţional. Abia târziu, în timpul Războiului rece, unele partide comuniste şi-au reformulat doctrinele, plasând interesele naţionale pe primul loc în cadrul programelor de partid. Contribuţia decisivă a evreilor la naşterea ideologiei comuniste, la fondarea mişcării comuniste internaţionale şi la conducerea partidelor comuniste, mai ales din Europa, a fost unul dintre motivele principale care au condus la dezvoltarea sentimentelor antievreiești într-o mulţime de ţări ale lumii, în rândul numeroşilor adversari ai comunismului, pe fondul antisemitismului mai vechi, datorat altor cauze. Acest fapt nu trebuie neglijat. După Primul Război Mondial, urmarea imediată a dezvoltării mişcării comuniste internaţionale a fost dezvoltarea mişcărilor de dreapta, cu un puternic caracter naţional, anticomunist şi antievreiesc, fenomen care va deveni preponderent în întreaga Europă Occidentală, Centrală şi de Est.

În România, iudeo-comuniştii au săvârşit acte teroriste încă înaintea înfiinţării partidului lor. Astfel, în 8 decembrie 1920, la ora 14.45, în momentul în care generalul Constantin Coandă se pregătea să deschidă şedinţa Senatului României, s-a produs o explozie puternică. În explozie au decedat Demetriu Radu, episcop de Oradea Mare, Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor publice şi ad-interim la Justiţie şi senatorul Spirea Gheorghiu, preşedintele Sfatului negustorilor. Agenţii Inspectoratului General de Siguranţă i-au depistat pe făptaşi. Aceştia erau trei evrei, agenţi ai C.E.K.A., membri ai unei reţele sovietice de spionaj, controlată de Moscova, via Odessa. Ei se numeau Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Liechtblau.

Acest atentat, care a avut un ecou foarte mare în epocă a inflamat şi mai tare reacţiile antievreiești din societatea românească şi a identificat încă o dată pe comunişti cu evreii, întărind convingerea adversităţii evreilor faţă de statul naţional unitar român şi faţă de poporul român, convingând o mare parte a societăţii româneşti că iudeo-bolşevicii sunt marii duşmani care trebuie neapărat reprimaţi. Această idee a cuprins conştiinţa publică, a pătruns adânc şi va produce efecte şi în viitor.

Internaționalismul proletar promovat prin Comintern și, în perioada Războiului rece, prin intermediul rețelelor serviciilor secrete sovietice și ale statelor supuse URSS, a fost produsul evreimii de pe Wall Street, cea care, ulterior a declanșat procesul de globalizare în jurul lor, cu mâna guvernelor aservite lor din Commonwealth și din Europa de Vest. Internaționalismul proletar și globalizarea au fost frați de sânge evreiesc, nicidecum dușmani reali. Adversarul real al internaționalismului proletar și al globalizării, în trecut și în prezent, a fost și este naționalismul, susținătorul națiunilor, cu cultura, civilizația, tradițiile și tot ce au popoarele mai frumos, mai bun, mai trainic, care le identifică și care oferă fiecărui popor unicitate.

via Art-Emis.ro