Români, aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!

Sir Julian Rose: „Marile corporații conduc, guvernele doar le urmează. Corporațiile, lanțurile de supermarketuri, guvernele și UE, toate fac parte dintr-un «Mare Club». Și tot ceea ce vor să obțină sunt bogăție și putere. Aveți o ultimă șansă! Încercați să vă controlați resursele până nu vi se iau din mâini!”

Sir Julian Rose. Un nume care spune multe la nivelul agriculturii europene. Un britanic provenit dintr-o veche familie de nobili luptă astăzi pentru apărarea micilor fermieri și pentru promovarea agriculturii tradiționale și ecologice. De altfel, este unul dintre pionierii curentului, transformându încă din 1975 domeniul Hardwick – o întreagă proprietate cu tradiție în Marea Britanie, într-o fermă care produce bio.

La nivel european, Sir Julian Rose luptă astăzi împotriva curentului periculos care distruge micile afaceri agricole, care acaparează terenurile agricole ale statelor din fostul bloc socialist. Și, în ciuda tuturor presiunilor, nu se teme să vorbească deschis și să îndemne fermierii și mai ales guvernele să ia atitudine în fața celor care urmăresc doar bogăția și puterea!

„Marile corporații conduc, guvernele doar le urmează. Marile corporații, lanțurile de supermarketuri, guvernele și Uniunea Europeană, toate fac parte dintr-un mare club. Și tot ceea ce vor să obțină sunt bogăție și putere. Ceea ce vreau să spun este că în Europa de Est au fost oameni naivi, care abia au intrat în UE. Pământul este ieftin. Forța de muncă este ieftină în comparație cu Vestul Europei. Și atunci ce și-au zis: Haideți, băieți, să punem mâna cât timp e acolo!”, a declarat Sir Julian Rose într-un interviu acordat echipei emisiunii «În premieră cu Carmen Avram» de la Antena 3.

 

În cadrul discuției cu reporterul român, Rose face o dezvăluire cutremurătoare privind politica dusă de UE în raport cu micii fermieri. O politică pe care a aflat-o chiar la Bruxelles, în momentul aderării Poloniei la marea familie europeană.

„Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Am intrat în cameră și era o doamnă care conducea ședința. Și le-am spus că eu vin din Anglia și că, în țara mea, când am aderat la UE, am început să pierdem fermierii și pământul pe care îl lucrau. Dacă aceeași politică va fi aplicată în Polonia, aproape două milioane de fermieri își vor pierde terenurile. Cum veți rezolva această problemă. Și ea mi-a spus: Eu nu cred că tu înțelegi ce înseamnă Uniunea Europeană. (…) Uniunea Europeană nu e interesată de fermele mici. Este aceeași politică aplicată peste tot” – Sir Julian Rose.

Mesajul lui pentru români, pentru guvernul nostru, este clar: „Aveți o comoară! Am vizitat țara voastră. Este un loc minunat. Care este acaparat de forțe cărora nu le pasă de frumusețea și bogăția peisajelor, de fermieri și de experiența lor. Aveți o ultimă șansă! Guvernul vostru să lupte pentru voi, pentru cultura și mândria voastră, pentru produsele voastre de calitate, pentru frumusețea zonelor naturale. Încercați să le controlați, până nu vi se iau din mâini! Aveți o ultimă șansă să luptați pentru țara voastră înainte să vă fie luată cu totul!”.

Poftiți la România!

Aproape 20% din România, o suprafață cât Moldova, nu ne mai aparține … Teritoriile nu mai sunt acaparate prin războaie. Colonizarea nu se mai face cu arma în mână.

„Suntem singura ţară din Europa, din cele 28, în care cumpără cine vrea, cât vrea, fără nicio restricţie. Şi a patra sau a cincea din lume care a vândut cel mai mult din pământul său” – Laurențiu Baciu, președinte LAPAR.

Un calcul strict teoretic arată că fiecărui român îi revine un hectar din suprafața acestei țări. În ultima vreme, însă, acest calcul nu mai este valabil. 4,5 milioane de români nu prea mai au pe ce sta. Hectarul lor s-a dat. Aproape 20% din România, o suprafață cât Moldova, nu ne mai aparține. (Și nu orice teren, ci cel mai fertil!) Am vândut-o sau am arendat-o la străini. Din China până în Danemarca și din SUA până în Liban, foarte multă lume este suspect de interesată de pământul nostru. Pe care îl cumpără cu ușurință și uneori prin corupție și minciună. Oficialii noștri spun că nu au ce face, că sunt obligați de UE. Este o minciună. Nu ne obligă nimeni. Ca dovadă, am și rămas ultima țară de pe continent care își dă teritoriul fără restricții.

Reporterii «În Premieră» au fost în comuna Tămădău Mare, județul Călărași, unde s-au prezentat ca reprezentanți ai unui grup de investiții străin, interesat în achiziționarea de teren agricol. Nu doar că nu au fost întrebați de nimic, dar au primit toată susținerea de care ar fi avut nevoie, mai mult sau mai puțin etică, pentru a își duce afacerea la bun sfârșit.

O problemă generalizată

Din nefericire, cazul de la Tămădăul Mare e emblematic.  Din 2000 și până în 2016, România a pierdut, în favoarea străinilor, 4,5 milioane de hectare de teren, pe care am fi putut să ne producem hrana. Iar o parte din această suprafață s-a vândut cu complicitatea unor oficiali ușor de corupt.

La București, nu pare să îngrijoreze pe nimeni raportul realizat în 2015, la comanda Parlamentului European, în care România este fruntașă în rândul statelor care își înstrăinează pământul. Apetitul altora pentru această resursă este aproape alarmant. Aproximativ 20% din terenul național este la mâna unor libanezi, danezi, italieni, lituanieni, olandezi, francezi, germani, americani, britanici portughezi, spanioli și chinezi. Și lista se va extinde, pentru că, din păcate, străinii au cu cine.

Avertismentul SRI, ignorat de autorități

Raportul SRI atrage atenție că, în acest ritm, achiziția de terenuri riscă să afecteze capacitatea statului de a asigura securitatea alimentară. Comparația import – export arată o realitate cutremurătoare. Exportăm grâu și importăm făină și produse pe bază de grâu. Zilnic, 25 de TIR-uri cu pâine congelată intră în România. Adică 875.000 de tone pe an. În 2014, 60% din carnea de vită consumată la noi a fost de import. La porc, 75%. Asta înseamnă că deja suntem dependenți de alții.

Exemple de la vecini. Cum a reușit Polonia să țină piept invadatorilor

Dar nu suntem singura țără care a primit astfel de oferte. Polonia, o țară mult mai mare decât a noastră, a rămas fără 200.000 de hectare. O țară mult mai mare, care a pierdut mult mai puțin teren decât România. Polonezii au luat atitudine devreme și nu s-au oprit până când mesajul lor nu s-a făcut auzit. Șase luni de zile au protestat polonezii.

În România, însă, pe nimeni nu interesează chestiunile de securitate națională și soarta fermierilor. Luni în șir, echipa «În Premieră» a încercat să obțină un interviu la ministrul Agriculturii din România. Fără succes. Omologul din Polonia, însă, l-a acordat în câteva zile. Era, probabil, mai puțin ocupat.

Trăim într-o lume care devine, în fiecare zi, tot mai haotică și mai înfometată de resurse. În secolul XXI, lupta pentru supraviețuire arată altfel. Teritoriile nu mai sunt acaparate prin războaie. Colonizarea nu se mai face cu arma în mână. Securitatea alimentară și independența energetică au devenit deja preocuparea principală a statelor puternice. Care au înțeles că în curând pământul va fi mai important decât aurul din tezaurul băncilor. Întrebarea este: Avem noi, românii, liderii care să ne ajute să supraviețuim în această luptă?

Niciun teren agricol nu va mai fi românesc, în 12 ani

Cetățenii străini au cumpărat în România un milion de hectare de teren agricol în mai puţin de doi ani şi jumătate, de când la noi s-a liberalizat piața funciară pentru cetăţenii din Uniunea Europeană. Ritmul este ameţitor şi, dacă se va menţine, în mai puţin de 12 ani, tot terenul agricol românesc va fi în posesia lor. Proprietarii români sunt ademeniţi să vândă cu preţuri de 4.000-5.000 de euro hectarul, dar nu ştiu că aceste sume sunt de 15-20 de ori mai mici decât în ţările europene.

Patru din cele 10 milioane de hectare de teren arabil pe care le are România sunt controlate de străini, direct sau prin firme interpuse.

„Două milioane de hectare de teren arabil sunt vândute la străini, iar alte două milioane de hectare sunt date în arendă unor firme cu acționari străini” – Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

El a explicat că între 1990 şi 2014 străinii au achiziţionat un milion de hectare de teren arabil înfiinţând firme în România, iar după 1 ianuarie 2014, când s-a liberalizat piaţa funciară, au mai cumpărat încă un milion de hectare. Aceste estimări ale producătorilor români se bazează pe datele culese din România, dar și din bazele de date internaționale, pentru că în România nu există statistici oficiale cu privire la numărul străinilor care dețin terenuri agricole.

Acest lucru a fost remarcat şi de Transnațional Institute, finanţat de Comisia Europeană, dar și de fundațiile private din SUA și Europa.

Achiziţii de pe hârtie

Europenii, în special danezii, italienii, austriecii, cumpără pe bandă rulantă, fără să știe măcar unde este terenul, semnează doar documentele de vânzare-cumpărare.

„Nu vin ei, au angajați români care lucrează pentru ei. Nici nu știu pe unde e pământul. Dar sunt foarte bine organizaţi, vin în sat, cu notari, cu cadastrişti, fac tranzacții rapid. Aşa, un fond de investiţii a cumpărat la Botoşani, într-o săptămână, zece mii de hectare” – Laurențiu Baciu.

Pentru europeni este o oportunitate, pentru că nu toate statele sunt așa de permisive, sunt ţări dintre cele mai democratice în care nici nu se concepe ca un străin să cumpere teren acolo.

„Olanda, Germania, Italia. Au legislaţia în aşa fel ,încât accesul este liber străinilor, însă condiţiile de aplicare ale legii sunt de aşa natură, încât nu se poate cumpăra. Dar pot să spună la noi vânzarea e liberă, dar e declarativ, când să cumperi efectiv, vezi că nu se poate” – Laurențiu Baciu.

Avem ferme mai mari ca în UE

Primele 100 de companii agricole care operează în România au acţionari din Liban, Italia, Litu­ania, Țările de Jos, Franța, SUA, Marea Britanie, Portugalia, Spania și Austria, potrivit unei analize a Transnațional Institute. Mărimea unora dintre aceste agroholdinguri este fără precedent și, în afara proporțiilor europene standard, se mai arată în documentul citat.

Una dintre cele mai mari ferme din România, Maria Group, aparţine oamenilor de afaceri libanezi Sarkis Sarkis şi Laoun Youssef şi altor asociaţi minoritari. Are 65.000 ha, majoritatea în județul Călărași, port propriu, abator de sacrificare şi exportă carne și cereale, în mare parte în Orientul Mijlociu și Africa de Est. În mod similar, Bardeau Holding controlează 21.000 de ha, în Arad, Timiș, Caraș-Severin şi Argeş, are propria infrastructură de transport, de depozitare a cerealelor, prelucrare și comercializare. Este proprietatea contelui austriac von Bardeau, care este unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din România. Și grupul danez de ferme de familie Ingleby controlează, prin intermediul firmei Crosswind, peste 11.130 de hectare. Emiliana West Rom SRL, deţinută de omul de afaceri italian Martini Luciano, administrează circa 10.529 de hectare de teren în judeţul Timiş.

Baza de date Land Matrix, o inițiativă de monitorizare a terenurilor a

Coaliției internaționale pentru terenuri, a înregistrat că România a făcut printre cele mai multe tranzacții funciare din Europa.

Preţurile pământului sunt ridicol de mici

Terenurile se vând pe nimic în România comparativ cu alte țări europene. Preţurile medii de tranzacţionare sunt cuprinse între 2.000 euro/ha și 7.000 euro/ha (în zona de vest a ţării).

„Factorii importanţi în determinarea preţurilor de tranzacţionare ţin de gradul de comasare al terenurilor, de situaţia cadastrală a acestora, de existenţa logisticii necesare pentru o agricultură performantă şi, nu în ultimul rând, de calitatea naturală a terenului” – Marius Schiopotă, Managing Partner al Hitch&Mosher, companie imobiliară care tranzacționează terenuri agricole.

Spre comparație, în Germania și Franța, un hectar de teren agricol costă, în medie, 30.000 de euro, iar în Olanda 80.000 de euro.

„Suntem singura ţară din Europa, din cele 28, în care cumpără cine vrea, cât vrea, fără nicio restricţie. Şi a patra sau a cincea din lume care a vândut cel mai mult din pământul său” – Laurențiu Baciu, președinte LAPAR.

Bulgarii şi ungurii au spus „Nu!”

Vecinii noștri bulgari și unguri au impus o serie de condiții care să descurajeze cumpărătorii străini. Investitorul trebuie să aibă cetățenie și reședință în țara respectivă ca să poată achiziţiona tere­nuri agricole. E drept că pentru aceste iniţiative Comisia Europeană a deschis împotriva lor procedura de infringement, însă reușesc să câștige timp și să-și conserve pământul până ce mai cresc prețurile și interesul pentru cumpărare se va diminua. – Sursa: Incorect Politic